COMOARA

Meșteritul jucăriilor a început într-o doară, cu un „hai să vedem dacă putem”. Dacă am văzut că lui David îi place, am continuat. E la vârsta la care un tren e tren chit că-i din plastic, cu lumini și muzica, sau doar desenat pe carton. Descopăr că, la fel ca noi, când eram copii, se poate juca și cu jucării cărora nu li se învârt roțile sau care nu scot sunete, iar asta mi se pare minunat, pentru că începe să-și inventeze accesoriile care lipsesc, să-și imagineze lucruri pe care nu le are în realitate.
„Pitolu meu e un tunel” spune el îndoind genunchiul și făcând trenul să treacă pe dedesubt. Când ceva îi lipsește în joacă, scrutează rapid camera să vadă cu ce poate înlocui. Sigur, îmi spune că vrea anumite lucruri, mi le arată prin filme, visează la linii de tren care să treacă prin toată casa, așa cum vede prin filmulețele de pe Youtube (nu-mi cere să se uite la desene animate, ci la filmulețe cu trenuri reale sau de jucărie), dar se mulțumește cu un „o tă cumpeli ata teba când o tă piu mai male” și revine la jucăriile lui.

De când am început să confecționez jucării din carton, visam să găsesc șabloane care să-mi ușureze munca. Nu am o gândire de inginer, de asta mi-e greu să fac propriile tipare astfel încât modelele să fie chiar rezistente și arătoase. Am găsit și nu prea. Unele sunt relativ complicate, își așteaptă cuminți rândul.

Asta până acum 2 zile, când, datorită Paulei am descoperit o comoară. O comoară în toată puterea cuvântului. Pe situl de la Canon - Creative Park, m-am pierdut pur și simplu prin mulțimea de șabloane cu vehicule, clădiri, jucării. Sunt atât de frumoase, că m-aș fi apucat să le realizez pe toate deodată :).
Am început, însă, cu trenurile. Nu mă țin buzunarele să le printez pe hârtie fotografică și nici color, dar le printez alb negru și le colorez cu carioci (daca-s printate la quick print, porțiunile gri pot fi acoperite cu carioci), apoi le lipesc pe carton (de la mulțimea de cutii pe care le-am tot strâns) și le decupez.

Nu au baterii, nu scot sunete, nu li se aprind luminile, dar de când am făcut primul tren, David nu l-a mai lăsat din mână și nu contenește să-mi spună că îi place și că e bucuros că i l-am făcut.

Următorul pe listă e un tunel. Apoi linii și o gară și iar linii și poate și străzi, și mașini și clădiri.
După ce capăt ceva experiență, trec la secțiunea arhitectură. Mor de nerăbdare să-i fac o moară de vânt, un castel, tot ce-și va dori din listă.

Mulțumesc din suflet, Paula :)