SUNT COCHETĂ, SUNT STUDENTĂ

Acum 10 ani am terminat Facultatea de Litere. Am obţinut aproape imediat autorizaţia de traducător şi timp de câţiva ani am lucrat într-un ritm frenetic. Mă trezeam dimineaţa pe la 6 şi începeam cursurile de italiană pentru angajaţii unei firme, continuam cu grădiniţa, pe la 13 veneam acasă şi mai traduceam câte ceva sau intram direct în meditaţii, apoi, după amiaza, iar cursuri, apoi iar traduceri până la o bucată de noapte.

Privind în urmă, îmi dau seama că nu aş mai rezista la asemenea ritm. eram tânără, entuziasmată că îmi câştig existenţa şi că pot contribui la cheltuielile casei, că o pot răsfăţa, din când în când, pe sora mea.

Încet, încet, am început să obosesc. Am rărit meditaţiile, am încheiat cursurile şi nu am început altele noi, ce am păstrat au fost traducerile şi grădiniţa. Traducerile îmi aduceau bani, grădiniţa îni aducea bucurie. Lucram tot cât era ziua de lungă, dar nu mă mai împărţeam în zece părţi.

Apoi m-am căsătorit şi m-am mutat în oraş nou, printre oameni noi. A durat până să mă pun pe picioare cu traducerile, timp în care am mai încercat vreo două activităţi, fără succes (nu-s bună pentru vânzări şi pace). Apoi s-a născut David, iar ultimii patru ani i-am petrecut aşa cum reiese din paginile acestui blog.

În liniştea Câmpulungului, am avut timp să mă gândesc serios ce vreau să fac cu viaţa mea. Ce pot lucra ca să completez traducerile care nu-s nici pe departe atât de multe câte aveam la Piatra?

Cu copiii. Mi-ar plăcea să lucrez cu copiii. Dar cum? Ca profesoară nu am găsit ceva care să îmi convină. În plus, sunt încă sub trauma celor două săptămâni din 2004 cand am suplinit ore de franceză la gimnaziu şi n-am fost în stare să controlez clasele. Bine, nu sunt eu fan control, dar era aşa gălăgie când eram în clasă că nu o dată au venit alti profesori să vadă dacă nu-s cumva copiii singuri. Unde mai pui că, la statura mea de "doi la metru" abia mă vedeam printre copii.
Nu, încă nu mă simt în stare să predau la o şcoală generală.

Singura lumină îmi apare în minte când mă gândesc la grădiniţă. Cu ei mi-ar plăcea să lucrez, poate chiar cu cei de şcoală primară. Mai departe, încă nu cunosc vârstele, nu mă simt în stare să mă adaptez.

Cireaşa de pe tort a fost în primăvară, când n-am putut participa la concursul pentru un post de educatoare pentru că nu aveam studiile necesare. Şi m-am enervat. Şi am început să caut. Şi am găsit.

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, are o extensie la Vatra Dornei pentru specializarea Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar. Noh, ce vreau mai mult? Mai ales că acum mă simt în stare să mă ocup şi de altceva în afară de David şi traduceri. N-am stat prea mult pe gânduri şi m-am înscris. Nota mea mare la Bacalaureatul de acum 14 ani m-a plasat în fruntea listei de admişi, nici nu s-a pus problema "dacă" intru. Din pacate, eu având deja o facultate făcută la buget, aceasta o voi face la taxă. Asta e. Asta îmi doresc, cumva banii de taxă îi voi strânge.

Şi astfel, de azi sunt studentă cu acte în regulă. Azi am fost la Vatra Dornei pentru deschiderea oficială a anului universitar. Mi-am dat seama că la Iasi, la prima facultate, n-am fost la nici o deschidere de an. Colegele mai mari îmi spuseseră că nu merită să pierd timpul cu asta. Acum îmi pare rău. Poate că mi-ar fi plăcut şi atunci, aşa cum mi-a plăcut azi. Am asistat la mica slujbă de binecuvântare, am ascultat trei discursuri, apoi am completat şi semnat contracte.

Sâmbătă începem cursurile: sport, informatică şi franceză. Abia aştept.