'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


joi, 22 august 2013

ASUMĂ-ȚI MODELUL PE CARE ÎL OFERI!



Pentru că mi s-a reproșat în ultimul timp că David e agresiv (știu, voi care-l cunoașteți și aveți o oarecare deschidere spre înțelegerea comportamentelor copiilor căscați acum ochii mari a uimire), am început să citesc cât de mult am putut despre agresivitatea copiilor, pentru a înțelege mecanismele ei, ce anume o declanșează, cum se manifestă și în ce moduri poate fi oprită, eventual eliminată.

Mi-a fost de ajuns să citesc  articolele Speranței Farca și m-am lămurit că perioada asta plină de tantrumuri e absolut normală, e o perioadă în care copilul nu își poate controla energia, nu știe cum să-și stăpânească pornirile agresive și izbucnește. Iar dacă mai are și comportamente agresive în preajmă, treaba-i clară.

În situații din astea adultul ar trebui să fie cel matur, să ofere un model pozitiv, să-și păstreze calmul și să nu cedeze impulsului de a face și el o criză.

Păi da, tu, adultul, ești cel matur. Tu ai trecut prin viață, tu ai trecut prin stările prin care trece acum copilul tău. Poate n-ai fost lăsat să te manifești ca el, dar cu siguranță ai simțit și tu ceea ce simte el în timpul unei crize.

Tu, adultul care ai de-a face cu un copil în criză, ar trebui să găsești puterea să nu te întorci în timp, în momentele când nu ai fost lăsat să faci și tu crize. Criza asta, de acum, nu e a ta, chiar dacă tânjești după ea de ani de zile. Criza asta, la care asiști, e criza copilului tău. El încearcă să-ți comunice ceva.

Da, da, crizele sunt un mod de a comunica ceva: ori e frustrat că i s-a întâmplat ceva marcant peste zi, ori nu-i reușește ceva, ori i-ai închis televizorul în mijlocul desenului animat, fără preaviz, ori îi e foame, ori e obosit, ori pur și simplu i-a fost atât de dor de tine de-a lungul zilei încât acum nu mai poate ține în el frustrarea de a fi fost privat de prezența ta atât de mult timp. Oricare ar fi motivul, o criză e un mod al copilului de a-ți comunica o trăire a lui.

Desigur, dacă ție, la vârsta lui, ți-a fost refuzat un astfel de mod de comunicare și ți-au fost aplicate măsurile de rigoare pentru a te lecui de crize, ți-e imposibil să înțelegi cum își permite copilul tău să se manifeste astfel.

Și simți cum ți se urcă sângele la cap. Dacă ai fost educat să asculți de gura lumii, îți vine să intri în pământ de rușine că plodul te face să treci prin așa ceva. Se va vorbi despre tine și copilul tău, monument de obrăznicie, mult timp de acum încolo.

Încerci să-i explici copilului de ce nu e bine ce face. Normal că nu ești băgat în seamă. Niciodată nu se țin lecții de bună cuviință în timpul unei crize, dar ai uitat regula asta. Și aplici ultima metodă: ridici mâna și lovești. 

O dată, cu sete, pentru copilul din tine, să te descarci tu de frustrarea palmelor primite când erai mic. Parcă mai merge o dată și pentru el, să știe el că nu trebuie să-și permită chestii din astea cu tine. Și gata, ți-ai făcut datoria de părinte, ți-ai calmat copilul, eventual acasă îți ceri scuze că l-ai lovit, dar ai fost nevoit: el te-a făcut, prin comportamentul lui, să fii violent. Și a funcționat: copilul s-a calmat.

Ei, nu-i chiar așa. S-a calmat el, dar criza nu a trecut nici pe departe. Și știi de ce? Pentru că la vârstele astea caracterizate de tantrumuri, copiii explorează. A explora nu înseamnă doar a umbla prin țărână și a se murdări ca purceii. Nu. Copiii explorează și relațiile interumane.

Din felul în care se raportează adulții la ei, copiii învață cum să se poarte cu oamenii. Din felul în care reacționează adulții la faptele și vorbele copiilor, aceștia învață cum să reacționeze ei, la rândul lor, în situații asemănătoare.

Atunci când un copil te lovește, sau te face bou și prost, sau te înjură, el explorează, e curios ce reacții au adulții la astfel de comportamente. Prin reacția pe care o ai, îi arăți un model de comportament în astfel de situații. Dacă pentru faptele și vorbele lui tu îl pedepsești, îl cerți și/sau îl lovești, el va înțelege că atunci când un alt copil, sau chiar adult va vorbi urât cu el sau îl va agresa, reacția normală e să pedepsească, să urle și/sau să lovească. Da, va înțelege că e normal ca relațiile umane să fie caracterizate de cuvinte urâte, certuri și lovituri.

Acum… n-o să-ți dau eu lecții despre cum să-ți crești copilul (deși unii consideră că am idei bune în privința educației celor mici). Fii însă conștient în fiecare moment pe care-l petreci cu copilul sau în preajma lui, îi ești model.

Fiecare vorbă a ta, spusă lui sau altora în preajma lui sau aruncată aiurea la nervi, în preajma lui, e un model pe care el îl va urma cu siguranță.

Fiecare gest al tău, adresat lui sau altora în preajma lui e un model pe care el îl va urma cu siguranță.

Asumă-ți vorbele și gesturile pe care le vede copilul tău la tine iar când el le va repeta, asumă-ți faptul că tu i le-ai oferit ca model. Iar dacă nu-ți place comportamentul pe care copilul tău l-a copiat de la tine, oferă-i alt model.


Fii tu întâi așa cum vrei să devină copilul tău. Pentru că e posibil ca el să nu fie în veci cum îi spui să fie, dar cu siguranță va fi ceea ce vede că ești tu.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Este clar ca noi suntem moldel pentru un copil si atunci cand nu ne controlam suntem vinovati 100%. Dar ce se intampla cand unor copii nu li se explica de la varste fragede lucruri elementare si sunt lasati sa experimenteze exagerat de mult. ce se intampla cand copilul face << crize>>din cauza unei dureri de masea, nespunand ca il doare, nefiind vina lui ca unii adulti din preajma nu l/au invatat sa se spele pe dinti, si nu numai la timp, iar alti adulti si copii i/au dat bomboane cu pumnul....Ce se intampla daca i se vorbeste frumos unui copil si el nu intelege nici dupa 30 minute. Inseamna ca el are o problema. Adultul, implicit mama este cea care trebuie sa ii impuna spalatul pe dinti, executarea unor treburi, cu placere si nu ca la armata, dar esentiale pentru a nu susferi mai tarziu. Pentru ca te trezesti la 7 ani ca, acel copil, isi pastraza crizele (nu ca ar fi anormal o criza pe luna, dar nu mai des) si tu la un moment dat poti exploda.Aceste explozii sunt din multe cauze, dar 99% dintre ele, la un parinte care isi iubeste copilul sunt provocate de faptul ca el nu a reusit sa se impuna, mai ales din cauza ca ambii parinti nu au fost pe aceeasi frecventa (excludem aici probleme de servici, pentru ca o mama sau un tata NORMAL NU ISI BATE COPILUL DIN ACESTE CAUZE). Ideea este ca daca unul din parinti cedeaza si se comporta la fel de agresiv ca si copilul (dar controlat, nefacandu/i maee lucru, ci doar o corectie COMUNISTA, BINE VENITA, DE ALTFEL, CATEODATA, celalat parinte trebuie sa REZISTE in a se baga (nervos pe sotul sau sotie), pentru ca e mare GRESEALA. Atunci, juniorul, sare la gatul protectorului si isi varsa nervii pe cel care a incercat sa il corecteze ( mai intai frumos si calm, apoi mai dur, eficient din multe privinte si nu foarte gresit, daca nu depasesti limitele). De aceea, dragi patinti, aveti incredere in sotul sau sotia voastra si nu luati partea copilului, decat daca Doamne fereste sotul vine beat, sau sotia are amant si exagereaza cu purtarile ciudate. Frumos blog. Doamne Ajuta!

madi spunea...

Draga Catalin,
Acum studiez si problema aliantei parintilor. Inca nu am gandurile puse in ordine astfel incat sa pot scrie ceva concret, dar mi-e clar ca depinde foarte mult de caz.
Si, in nici un caz alianta asta nu e benefica in cazuri de violenta.
Iar violenta nu e niciodata bine venita, chiar daca se manifesta doar sub forma unei "banale" palme la fund.
Pentru ca palma aia nu e din cauza a ce face copilul, ci din cauza ca noi, ca adulti, ne pierdem cumpatul, cand ar trebui sa demonstram ca gandim si ne comportam mai matur decat copilul din fata noastra.

andreea cass spunea...

Anonim, ce aiurea mi se pare 'sfatul' tau. Adica vreau, nu vreau , tre sa fac front comun cu consortu' asa de ochii copilului.
Tu cand esti in parc, la restaurant, la magazin, la servici, faci front comun cu sotul/soata no matter what? Adica orice s-ar intampla sunteti mereu pe aceeasi lungime de unda? Mereu la unison?
Mi se pare ireal ceea ce zici tu.
Si cine zice ca o criza pe luna e admisibila, mai multe nu. Daca eu iti cer ca tu sa zambesti fix la ora 13.58 in fiecare zi , ti se pare realizabil?
Si ce intelegi tu prin 'corectie comunista, binevenita?' ca mie tot aceeasi Marie cu alta palarie mi se pare....

Madi aveam nevoie de postul asta, te imbratisez.