AVENTURI PRIN INSTITUȚII

Mă sună ieri un domn de la Poliție, să vin să traduc pentru o doamnă care vorbește în italiană și nu se poate înțelege cu nimeni.

Ce pot face? Cum să nu ajut? O iau pe Eliza în sling, pe David de mână și pornesc spre oraș. Cu taxiul, ca să ajung mai repede, că doar îmi recuperez banii din traducere, nu?

Ajung la Poliție. Doamna, o amărâtă care depunea o plângere penală contra concubinului care o bătuse, nu vorbea foarte bine limba italiană pentru că nu era italiană (dar, probabil, nu găsiseră un traducător de polonă).

Traduc ce e de tradus, se încheie actele, Eliza se trezește dar cască ochii în jur și e liniștită.

Nenea de la Poliție îmi dă o hârtie pe care cică să o prezint la Tribunal, iar Tribunalul va face o adresă către Inspectoratul de poliție și nu mai știe el care ar fi procedura ca să mă plătească, dar mă va lămuri doamna de la Tribunal.

Bine, zic. Fiind cu amândoi copiii în oraș, am profitat să ne plimbăm, să mâncăm ceva și să ne cumpărăm câte o înghețată.

Azi dimineață, o pun Eliza  în wrap. Bănuiam că va dura mai mult și aveam nevoie de un sistem de purtare mai comod și de cursă lungă.

Eliza adoarme aproape instantaneu, eu încep aventura:

Ajung la Tribunal, prezint hârtia la poartă, nenea de acolo mă trimite la arhive, la etajul 1.

Ajung la etajul 1 și mă plimb un pic pe holuri până ce dau de camera pe care o căutam. Doamna de la Arhive face ochii mari și zice că ea nu are nici o treabă cu așa ceva.

Mă duce, la același etaj, la biroul grefierei șef. Aceasta citește hârtia și mă trimite la etajul 3, la doamna prim grefier. Îmi spune să iau liftul, să-mi fie mai ușor, că-s cu copilul.

Urc la 3, nu găsesc sala. Aud voci la 2, cobor (pe scări), întreb unde trebuie să merg, mi se spune că la 3 și mi se indică sala. Ajung la 3 (tot pe scări), găsesc sala. Mă trimite la contabilitate, la 2.
Cobor la 2, explic, prezint hărtia, explic situația (deja mă pufnea râsul la câte plimbări făcusem). Trei persoane se uită pe hârtie, ajung la concluzia că nu e un proces pe rol și nu ei ar avea treabă cu asta.
O doamnă merge cu mine înapoi la 1, la doamna grefier șef. Aceasta citește mai bine hârtia, ascultă povestea mea, zice că nu la ei trebuia să vin. Dă două telefoane și îmi zice că trebuie să merg la Parchet la doamna prim grefier, că Parchetul se ocupă de astfel de situații.

Deja îmi era clar că nu voi mai vedea banii și, oricum, nefiind o sumă prea mare, nu sufeream prea mult, dar am zis să merg până la capăt. Holurile Tribunalului deja le cunoșteam, de ce nu le-aș fi cunoscut și pe ale Parchetului?

Spre finalul alergăturii prin Tribunal, s-a trezit și Eliza și a început să zâmbească la toată lumea care o admira.

Ne-am oprit la Muzeul de Istorie, la biroul cu care colaborez, să o hrănesc și să o schimb. A făcut schimb de zâmbete cu doamnele de acolo, ne-am odihnit, apoi am pus-o din nou în wrap și am pornit spre Parchet.
Am ajuns la doamna grefier, a dat un telefon, a luat hârtia și a dus-o în alt birou apoi a venit cu verdictul: nu ei trebuie să mă plătească ci....doamna pentru care tradusesem. PAM, PAM!

Ei, dar cine s-a plimbat prin tribunal cu copilul în wrap să i-l admire toată lumea (copilul, nu wrap-ul)? Și cine a făcut schimb de impresii despre sistemele de purtare cu o doamnă de la Parchet? Eu, desigur.

Mi-am reprimat un hohot de râs, gândindu-mă că astfel de pățanii se întămplă ca să am ce povesti la bătrânețe și am plecat spre casă.

Pe drum, am cumpărat două prăjituri să le savurez împreună cu David și m-am felicitat că l-am ascultat pe copil și l-am lăsat acasă când a spus că nu vrea să vină cu mine.

Acum... problema nu e că am pierdut niște bani (vor veni ei din altă parte când va fi cazul). Problema mea e că sunt îngrozitor de obosită după toată umblătura și mă doare și un picior, iar azi e întâlnirea mămicilor purtărețe. Cum ajung eu în oraș șchiopătând?