Se pare ca postarile mele pe teme de parenting se leaga tot mai mult de concursurile babydex, doar ele ma mai pot impinge de la spate sa povestesc ce mai facem.
Noutatile din viata noastra se axeaza momentan pe Comunicarea eliminarii.
Am inceput saptamana trecuta, dupa o vizita in Iasi, in timpul careia David a transpirat enorm in pampers si se vedea clar ca se simte inconfortabil. Asa ca am spus: “E vara, sa-l las cu fundul gol asa cum recomanda Claudia”. Ei, nu chiar gol, ii pun chilotei.
Mi-am propus din start sa fiu relaxata, sa nu ma gandesc la accidente ci la semnalele lui. Si, dupa doua zile de stat aproape non stop in preajma lui (oricum faceam asta si inainte), am descoperit urmatoarele:
- nu face pipi des, cum credeam eu, ci cam la o ora, o ora jumatate, deci la intervalele astea, un pipi de sters de pe podea nu e chiar grav daca nu-l prind la olita (pont: cu apa si otet se duce ca si cand n-ar fi fost)
- semnalizeaza. Intotdeauna, inainte de a face, David semnalizeaza. Nu mereu prind semnalele, dar acestea exista. Cele mai clare sunt cand se trezeste din somn si geme. Asa mi-am dat seama ca el mi-a zis de nenumarate ori in trecut ca vrea sa faca pipi, se trezea gemand sau chiar plangand si eu nu-l intelegeam, credeam ca il doare burtica sau ii e foame.
- e tare bucuros fara scutecul din plastic care il infierbanta pe caldurile astea. I-l mai pun doar cand mergem in oras sau in vreo vizita, dar si pentru asta, cat de curand, imi voi procura niste scutece refolosibile.
Ceea ce a functionat la noi a fost sa fiu relaxata, sa nu ma impacientez de accidente, sa vorbesc cu el mereu despre ceea ce ii propun. Nu sta pe olita (cred ca am luat-o si prea mica). Il pun deasupra ei, cu spatele la mine si face aproape de fiecare data cand am impresia ca ar fi timpul. Daca nu face in primele 10 secunde, inseamna ca il tin degeaba si aman.
Argumente pentru EC gasiti tot aici
Ceea ce m-a convins 100% ca ce fac e bine, a fost comparatia cu femeile: daca noi abia suportam cele 5-6 zile de absorbante lunare, oare cum se simte un bebelus care poarta scutecele din plastic in fiecare zi?
Normal ca nu e chiar simplu si aici gasiti povestirile mamicilor implicate in acest fenomen. Marea mea problema sunt noptile. Multi bebelusi de varsta lui David, sau chiar mai mici, nu fac pipi noaptea. Ce mamici norocoase au! David face de 2 ori plus la 7 cand se trezeste (tot prin EC am aflat asta), ceea ce pentru mine e un chin. Din cand in cand, ca sa ma pot odihni mai bine, imi calc pe suflet si-i pun scutecul. De aceea m-am si hotarat sa cumpar cateva scutece refolosibile.
Imi place ceea ce fac, pentru ca ma ajuta sa-l cunosc mai bine pe David, sa-i invat ritmurile. Asta ne apropie si ne ajuta sa comunicam mai bine. De fapt asta e scopul principal: nu eliminarile, ci comunicarea.
Articol participant la concursul Disney Baby
5 comentarii:
Sunt impresionata! Mult succes va urez! Esti o mamica desteapta
Madi, acum ti se pare ca nu face des (la o ora este des - hihi!- depinde la ce raportezi), in timp ai sa observi ca perioada intre urinari se va mari considerabil.
Hai, mult succes!
si io, care credeam ca as fi cea care te-a starnit la e.c. ..mai mult sau mai putin indirect.. :)
da, rox; daca s-ar raporta la mine, adica la ioana :), e clar ca david face rar.
succes!
ps. ioana face noaptea, evident ca nu in timp ce doarme.. doar ca eu am un somn la fel de usor ca al ei; ma trezesc rapid si o simt din prima. olita e in apropiere, doar coboram din pat si face..
..tot de vreo 2-3 ori pe noapte.
apoi urcam in pat, ca si cum nici nu ne-am fi trezit.
si nu-i pun chiloti noaptea, asa ca n-avem scandal la dat jos si ridicat chilotei. uneori, daca am chef de aer conditonat, cel mult un body cu capse intre picioare.
@ ana, multumesc.
@ Rox, ma raportam la Ioana a Gratielei, de asta ziceam ca nu face des. Oricum am observat ca pot trece lejer si doua ore fara sa faca, sau daca ii spun ca n-a mai facut de mult timp si il intreb daca sigur nu-i vine, face cateva picaturi, doar cat sa ma multumeasca :)).
@ Gratiela, tu ai fost impulsul final :)
Noaptea mi-e greu, ma trezesc destul de greu, de obicei dupa ce face, sau, ca sa-l prind ma fortez sa dorm superficial si atunci visez toata noaptea olite, cearsafuri ude si altele asemenea :)). Sunt una din acele persoane care dorm bustean, dar voi gasi solutii si pentru asta.
Buna,
Sunt interesanta si eu de subiectul asta. Bebelina mea are 4 luni juma, am inceput parttime EC de pe la 3 luni. Zic parttime pt ca sunt prea lenesa sau nu am curaj sa o las tot timpul fara scutec. Noaptea si la plimbare are scutec si uneori si in casa cand vine cineva si vrea sa o ia in brate. Si ea arata clar ca nu ii place cu scutec, dar ca si tine dorm busteam noaptea si dupa cateva nopti in care am schimbat tot patul m-am lecuit.
As fi curioasa, tu cum ai rezolvat problema noaptea, dc ai rezolvat-o?
alta problema a noastra e ca nu gasesc chilotei asa mici. si nici din aceia pt tranzitie.
Trimiteți un comentariu