GANDURI PENTRU VASILE

Vasile locuia pe o straduta alaturi de a noastra, intr-o casa mica mica, impreuna cu parintii, 2 frati, o sora, un cumnat si o nepotica de 4 luni. O familie necajita. Atat de necajita cum n-am crezut ca-mi va fi dat sa vad vreodata. Nu mai conteaza acum cauzele care au dus la situatia lor.

Pe Vasile l-am cunoscut putin. Relatiile noastre s-au rezumat intotdeauna la “Saru’mana” – “Buna ziua” (doar cu sora lui am mai schimbat cateva vorbe de cand s-a nascut fetita). Am remarcat insa de la inceput la el figura blanda si trista, atipica pentru un tanar trecut cu putin de 20 de ani. Imi spun acum prietenii lui ca el nu radea niciodata. Era un tanar respectuos, bland si trist.

Auzisem ca muncea pe unde apuca iar banii ii folosea in casa, pentru ce era nevoie. Tot la munca se dusese si ieri, impreuna cu un vecin de 17 ani. Incarcau balastru in caruta, la Moldova, cand s-a dat drumul la apa de la bazin si i-a luat prin surprindere. Celalalt vecin a scapat agatandu-se de fraiele calului. E la spital acum, inca in stare de soc, un soc din care-si va reveni cu greu sau niciodata. Pe Vasile l-a luat apa. Nici acum nu l-au gasit. Cu totii speram sa se fi salvat, sa fi fost aruncat pe un mal sa-l gaseasca cineva si in ultimul moment sa fie salvat. Dar orele trec si nimeni nu-i da de urma iar sansele sa mai fie in viata scad tot mai mult.

Daca urmariti programele de stiri, stiti despre ce vorbesc. Cazul baiatului luat de ape la Campulung Moldovenesc e pe buzele tuturor de ieri dimineata. Eu n-am vazut stirile. Tragedia asta o traiesc pe viu si ma va urmari mult timp. Pe toti ne va urmari. Tot ce pot face e sa ma rog sa se intample toate asa cum e mai bine pentru sufletul lui.

Vasile, Dumnezeu te va avea in grija oriunde va hotari ca e locul tau.

JOCUL VARSTELOR

David - 1 an si 8 luni
Iulia - 4 ani si jumatae
Larisa - 8 ani

Mancau toti trei cu pofta din aceeasi farfurie, hranindu-se uneori unul pe celalalt.
Eu stateam la oarecare distanta, urmarindu-i.
La un moment dat Iulia se uita la mine si, cu un zambet cat toate zilele, imi zice:
Iulia - Ne jucam.
Eu - De-a ce?
Iulia - De-a mama si de-a tata.
Eu - Si cine-i mama?
Iulia - Eu.
Larisa - Si David e tata.
Iulia - Iar tu (Larisa) copilul nostru si ne faceai de mancare.
Larisa - Da, ca voi erati batrani.

LITERE DIN SMIRGHEL

De ceva timp tot ma bantuie ideea de a aranja casa in asa fel incat David sa aiba cat mai multe locuri ale lui. Totul a inceput cand am citit acest articol care pur si simplu m-a facut sa visez http://sewliberated.typepad.com/sew_liberated/2010/06/a-toddlerfriendly-house.html#comments


In consecinta, tamplarul din dotare, adica bunicul, a primit comanda de o masuta la care David sa scrie, sa picteze, sa se joace cu plastilina, etc. El a zis ca nu se opreste la o simpla masuta, ci-i face de-a dreptul un pupitru cu bancuta. Nu va zic cum stau ca pe ace sa vad rezultatul final. De obicei, din mainile bunicului ies adevarate capodopere.


In acelasi articol am citit despre literele din smirghel , idee care nu mi-e noua. De mult imi doresc asa ceva pentru David. Bine, m-am gandit, e timpul sa facem asa ceva. La bicu in atelier gasim mai mult ca sigur bucati de lemn care pot fi transformate in placute. Dar pana ni le pregateste el dureaza si prefer sa-l las sa se ocupe de masuta. Asa ca, noaptea trecuta, neputand dormi, am intors situatia pe toate fetele si am gasit si solutia salvatoare.


Dimineata am zburat spre oras si am facut cumparaturi apoi, de indata ce a adormit David, m-am apucat de lucru.

Am folosit urmatoarele:
- carton gros, taiat la dimensiunile dorite
- foarfeca
- o coala de hartie pentru sablon
- aracet
- smirghel (am gasit cu 2 tipuri de granulatii)
- o pensula pentru aplicat aracetul



Am facut sablonul pentru litera A mare




Am copiat pe o bucata de smirghel si am decupat






Am lipit litera pe bucata de carton pregatita in prealabil

La fel am procedat si pentru litera a mic

Pe o fata a cartonului am pus A mare, pe cealalta fata a mic. La urmatoarele voi face, totusi, cartonase separate

Astept sa se trezeasca David sa vad cum reactioneaza.

MOARE CATE PUTIN...

Omul drag imi zicea de curand "Ce departe e viata linistita. Probabil trebuia sa mi-o fac acasa cu ce aveam. Un job slab dar sigur, o familie. Dar nu am putut. Nu pot nimic"

Citeam candva astfel de replici si muream cate putin alaturi de el. Pentru ca simteam ca am epuizat incurajarile, simteam ca nu am cuvinte care sa poata fi de folos iar emoticoanele messengerului erau mult prea sarace ca sa ma ajute.

Apoi, cineva a postat pe un blog ceva ce m-a luminat:

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou.
...
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

...
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Nu, resemnarea si inghititul in sec nu sunt o solutie. Doare sa lupti, sa te rupi de ceea ce ai fost, sa iesi din tipare, sa te arunci in necunoscut, sa risti putinul sigur doar in speranta de a-ti putea indeplini candva un vis. Doare al naibii sa indraznesti sa schimbi ceva, sa continui sa crezi intr-un vis pe care toti il condamna, sa te incurajezi singur cand toata viata cei din jur ti-au zis in fata ca esti copil doar pentru ca-ti doresti altceva decat ceea ce-si doresc ei.

E ucigator sa fii singur cu visele tale iar viitorul sa nu-ti promita nimic.


Dar putem hotari sa nu mai murim. Putem trai si cu farame de fericire, culese cu grija, in fiecare zi, incapatanandu-ne sa credem in optimism.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna

ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul

fapt de a respira.

...

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o

fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Totul depinde de atitudinea pe care o avem fata de ceea ce ni se intampla. Desi poate parea un mare bla bla, eu chiar cred ca raspunsurile sunt in noi, ca problemele se rezolva lucrand din interiorul nostru catre exterior, ca degeaba pretindem lucrurilor din jur sa se aseze in ordine, cand in noi zbuciumul e la el acasa.

Stiu ca modul asta de gandire n-are nici un efect asupra omului drag (sau poate are, dar intr-un mod pe care inca nu-l vad clar), dar nici nu ma mai astept la asta. De cand l-am nascut pe David, am invatat sa nu mai am asteptari, sa las viata sa curga asa cum vrea ea, cotind uneori spre stanga sau dreapta, in functie de unde vine mai multa lumina, sa-mi fac planuri doar in linii mari, fara sa tin mortis sa se intample toate asa cum vreau eu.
Si de cand am hotarat sa traiesc astfel, am realizat mai multe decat am facut intr-o viata.

Poezia lui Pablo Neruda am citit-o pe blogul lui Madi si o pun si aici, pentru ca mi-a deschis ochii spre adevaruri pe care nu le mai bagam in seama.

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un
guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi...
- Pablo Neruda -

CUM SA FII O BUNICA BUNA

Rasfoind zilele astea situl babydex, am dat peste aceasta lista si mi-am permis s-o preiau.

Cum sa fii o bunica buna:
1. Tine minte intotdeauna ca nepotii tai nu sunt copiii tai. Data trecuta a fost randul tau, acum e randul altora.

2. Nu critica niciodata pe nimeni – fiica, fiu, nora, ginere, cumnati, cuscri, nepoti. Din punctul tau de vedere, toti sunt perfecti.

3. Nu oferi sfaturi decat atunci cand iti sunt cerute.

4. Nu veni in vizita toata ziua buna ziua, fara sa fii invitata.

5. Incearca sa faci fiecare vizita cat mai distractiva cu putinta si gandeste-te la lucruri interesante pe care se le faci impreuna cu nepotii.

6. Tine minte toate zilele de nastere, toate zilele de examen si felicita-i pe respectivii atunci cand e cazul.

7. Respecta intotdeauna regulile stabilite de parintii nepotilor tai. Daca vezi ca au probleme de orice fel, nu-i critica, ci ofera-te sa-i ajuti.

8. Nu practica favoritismul. Poti sa ai persoane preferate in familie (si bunicii sunt oameni), dar nu lasa sa se vada nimic.

9. Nu submina niciodata autoritatea parintilor.

10. Nu intra in competitie cu alti bunici – e nedemn pentru un adult si n-are niciun sens.
11. Incearca sa fii de ajutor – si sa arati ca ai simtul umorului.

12. Gandeste-te la un rol pe care il poti juca numai tu, si nimeni altcineva.

Extras din cartea „Things I Wish My Mother Had Told Me”

sursa: http://www.babydex.com/2008/12/12/cine-nu-are-bunici-buni-sa-si-i-educe/index.html

DE CE IL LAS IN BALTI, PIETRIS, NISIP, PAMANT

“Copiii sunt pui ai naturii. Ei se linistesc instantaneu si devin ca prin minune ordonati in joaca de indata ce-i lasi in mijlocul elementelor cele mai simple ale naturii: pietre, nisip, apa, pamant, iarba. Astea sunt adevaratele lor valori, lucrurile pe care ei le pretuiesc si carora le acorda cea mai mare atentie. Am vazut asta de atatea ori la David incat sunt convinsa ca puii de om se recunosc instinctiv doar in aceste elemente.” (scrisa de mine aici)

Pozele astea au starnit o serie de controverse. Nu pe blog. Cine s-a oripilat s-a abtinut sa scrie, desi poate ar fi fost util un schimb de pareri. Sunt, insa, persoane care dezaproba felul si locurile in care il las pe David. Drept urmare, am citit, am discutat, am cautat informatii despre ce anume i se poate intampla rau unui copil de 1 an daca este lasat in balti/nisip/pietris.
Postarea de azi are la baza atat discutiile de pe forumul AP si articolele care mi-au fost indicate acolo, cat si raspunsurile pe care le-am primit pe acest subiect de la cativa medici pe care-i cunosc personal (dinc are voi cita doar unul, singurul care mi-a raspuns mai detaliat).

MICROBII
Asta-i una din marile temeri ale celor care obiecteaza. Bun. Noi locuim intr-o zona de munte, in marginea padurii, pe o ulita circulata de cateva ori pe zi de masini si carute. Microbii pe care-i poate gasi David in mediul inconjurator nu-s cei mai periculosi ba chiar ii sunt folositori, ajutandu-i sistemul imunitar sa se dezvolte si sa faca mai tarziu fata actiunii unor microbi mai periculosi. Sigur, il feresc de baltile cu ceva chestii chimice prin ele, cum ar fi cele cu detergenti de la spalatul vreunei masini, covoare desi, conform http://www.niehs.nih.gov/ factori de mediu sunt considerati dioxinele, campul electric si magnetic, mercurul, plumbul, mucegaiurile, pesticidele, ozonul... nu frigul sau noroiul!

“Mitul "microbilor rai" e un mit modern greu de combatut. De cand s-a descoperit ca bolile sunt produse de diverse creaturi microscopice cu nume ciudate o gramada de oameni tot incearca sa sterilizeze totul in jurul lor, fara sa realizeze ca organismul nostru traieste efectiv in simbioza cu o gramada de microbi si ca daca am reusi la un moment dat (de exemplu prin tratamente antibiotice foarte agresive) sa obtinem o relativa "sterilitate" am fi in pericol mai mare decat suntem traind in "armistitiu" cu microbii personali. Majoritatea covarsitoare a microbilor nu provoaca imbolnaviri decat atunci cand mai apar si alti factori care scad imunitatea. Dar ce inseamna de fapt imunitatea asta? E un raspuns adaptativ al organismului la agresiunea unor factori din mediu. O reactie de autoaparare, dar nu una predefinita intru totul: exista o aparare nespecifica, generala si o aparare specifica, tintita impotriva unui anumit microb. Nu ne nastem cu imunitatea gata formata, ne adaptam la mediu, iar acest fenomen are o valoare esentiala in supravietuire: ne permite sa raspundem eficient unor stimuli foarte variati. Dar pentru ca aceasta adaptare sa se produca e necesara expunerea la mult temutii microbi/virusi/etc. Lumea moderna, insa, se teme atat de tare de ei incat prefera expunerea la vaccinuri...” (Elena Serbanescu, medic)

UMEZEALA CARE “INTRA-N OASE”
Cand am intrebat despre asta un medic, am primit un zambet binevoitor si mi s-a explicat mecanismul prin care reumatismul isi face loc in corpul uman. Lipsa de activitate fizica este cea care duce la intepenirea articulatiilor ce devin apoi sensibile. Ceea ce nu-i cazul la David, care nici cand mananca nu sta in loc mai mult de cateva minute. Umezeala afecteaza zone deja sensibilizate prin sedentarism etc. In plus, ma gandesc ca daca reumatismul ar intra in oase din frageda pruncie din cauza statului dezbracat pe afara, prin balti si pamant, lumea ar fi plina de tigani incovoiati de dureri de oase, ceea ce nu-i cazul.

EVENTUALE RACELI
Avand in vedere faptul ca-i vara nu-i cazul sa-mi fac griji. Daca-n primavara, la temperaturi in jur de 10 grade, cele mai grave consecinte ale statului cu mainile in balta au fost cateva stranuturi si oarece muci trecatori, la peste 25 grade cred ca David e safe. Ba chiar, sistemul lui imunitar are de castigat. Vremea rece stimuleaza sistemul imunitar. Supraincalzirea dauneaza organismului. (pentru mai multe detalii: http://www.everydayhealth.com/cold-and-flu/colds-and-the-weather.aspx)

VIERMI INTESTINALI
Chestia asta nu mi-a fost reprosata, desi e cea mai probabila. Citind, insa, intamplator, despre caile de transmitere a viermilor intestinali, am aflat ca ouale se afla mai peste tot in natura (in special in zonele circulate de animale). Initial m-am infiorat. Apoi mi-am amintit de un articol din National Geographic de acum vreo 2 ani. Se facea acolo o comparatie intre copiii bogati si copiii saraci din Africa. Cei saraci umblau prin toate “mizeriile” si se pricopseau cu viermi, dar chestia asta-i proteja de alte boli, in special de alergiile care cam faceau ravagii printre copiii bogati, crescuti in curatenie si care luau rar contact cu natura bruta. Acum... inca nu-s pusa la punct cu informatiile referitoare la viermii intestinali. Stiu ca unii sunt chiar periculosi, unii se elimina greu, dar in general exista tratamente pentru ei. Oricum, il feresc pe David de contactul cu excrementele animalelor.

“Cu viermii intestinali lucrurile sunt ceva mai complicate, unii dintre paraziti pot sa dea boli cu adevarat periculoase, in timp ce altii (gen giardia) sunt practic endemici in populatie si e suficient sa-i cauti cu atentie ca sa-i gasesti. Nici macar nu stiu in ce masura merita tratate astfel de parazitoze, care de obicei devin simptomatice numai in perioadele de stress/boala/scadere a imunitatii produse de alte cauze. Hai sa zicem ca nu l-as lasa sa se joace in balegar sau in sant, nici sa cerceteze prea atent excrementele de pisici/cainilor din parc... dar chiar si asta e relativ, ouale de paraziti pot sa fie si in iarba... (Elena Serbanescu, medic)

MURDARIA
In zilele noastre chiar nu mai e cazul sa ne speriem de o rufa murdara. Multi zic ca o sa se obisnuiasca sa stea murdar, n-o sa invete in veci ce-i curatenia. Surpriza: stie foarte bine cand e murdar si se sterge pe maini, ca-l deranjeaza. Bine, momentan nu-i trece prin cap sa se stearga de o carpa si foloseste hainele de pe el, dar e un inceput. A, si ii place sa spele diverse lucruri: ia carpele si le pune in ligheanul cu apa, le spala, le stoarce la nesfarsit, isi mai spala papuceii si tot ce mai gaseste la indemana.

SANATATEA EMOTIONALA
David e cel mai fericit cand e afara, cu apa, pamantul, nisipul, pietrele. Are in ochi o stralucire care-mi moaie picioarele. Rade in hohote, alearga, stropeste sau se opreste si se joaca concentrat urmarind cu cea mai mare atentie ce se intampla cand arunca o piatra mare sau o piatra mica, sau cand arunca un pumn de pietricele sau nisipul din lopatica. Inainte de a arunca piatra, o tine cu mana ridicata, se uita concentrat la balta, isi ia elan cu mana si abia apoi arunca. Sau ridica la piept amandoua mainile pline de pietricele, se uita peste ele la balta, ochind locul unde ar vrea sa arunce si, cand se simte pregatit, arunca. Se uita apoi victorios la mine, cu gura pana la urechi, de parca ar spune “Uite, mama, ce chestie faina am facut!” Nici o alta jucarie nu-l bucura mai mult, nimic altceva nu-i retine atentia asa cum o fac apa, pietrele, nisipul.
Ele sunt punctele lui de reper, in ele isi gaseste confortul oriunde s-ar afla, cu ele se simte in siguranta. In primavara am fost la o petrecere, la o pensiune. Nu i-a placut in sala. Era multa lume, zgomot, se fuma. Era derutat, agitat si suparat. Pana am iesit afara si a dat de pietris. O ora jumate a carat pietre de colo colo, le-a impartit la toti cei care se aflau afara, s-a simtit in largul lui.
Da, ati citit bine: o ora jumate. Si asta-i valabil pentru toate activitatile care implica apa, pietrele, pamantul. Acum... stiti ce zice teoria despre cat de mult reuseste un copil de varsta lui David sa ramana concentrat asupra unei activitati? 5-10 minute. Imi e clar ca in studii au fost luate in consideratie activitatile impuse de adulti, nu cele alese de copii.

“Omul a trait in toata istoria lui in simbioza cu natura. De cateva mii de ani a inceput sa se desparta insa de restul naturii iar de cateva zeci de ani aceasta separare e atat de grava incat pare fara intoarcere. De aici toate aceste argumente/idei, oamenii nu mai inteleg sa fie membri ai comunitatii planetare, vor sa o domine si eventual sa distruga tot ce-i deranjeaza.
Pare asa de greu sa ne regasim drumul inapoi in natura, dar dificultatea consta mai ales in fobia pe care o avem vis a vis de aceasta natura. Ne temem de microbi, de frig, de ploaie, de cainii vagabonzi, de animalele salbatice... o parte din aceste temeri au motivatii reale, dar dimensiunile lor sunt patologice. Nu pot decat sa va doresc cat mai mult nisip, pietre, balti si copii fericiti!” (Elena Serbanescu, medic, mama 1 copil)

Subiectul e mai complex, nu am pretentia ca am acoperit toate aspectele. Am facut, insa, mai mult decat fac cei care critica si dau sentinte din reflex, fara sa cerceteze, fara sa inteleaga ce anume din modul lor de gandire e real si ce e mit.

In incheiere, adaug cateva dintre cuvintele unor mame dragi mie, care mi-au impartasit din experientele lor pe aceasta tema.

“In occident se creeaza laboratoare care sa ofere ceea ce are David: jocul cu noroiul, nisipul, apa. Nu mai e nici un secret pentru cei care studiaza dezvoltarea copiilor ca toate acestea sunt fundamentale in cresterea copiilor.” (andreina, mama de 2 copii)

“Eu cu primul copil.. tare ma crizam...nu aia, nu aia...vai e rece, vai e murdar, vai sunt microbi...si sincer e mai sensibil de felul lui.
Ei, cu al doilea... sunt cool, zen pe cat pot aici in gaura asta de lume infecta. Da, se joaca in balti, in nisip cu pietre, arunca cu pietre in mare...chiar noi mergem si-i aducem pietre ca sa le aiba la indemana...si multe altele.” (delphin, mama de 2 copii)

“Mi-ai povestit la tel cat de incantat este David cand arunca in apa pietricele. Si am ramas cu un zambet larg pe buze. Cu un sentiment de admiratie ca il cresti pe David asa cum imi doresc si eu sa o fac.
De ce mi-a atras atentia asta?Exact in aceeasi zi, iesita fiind cu mama mea si cu David la plimbare, ne-am intalnit cu alte bunicute. Una dintre ele era cu nepotelul de 2 ani si 7 luni, disperata ca este foarte obraznic si, cum tocmai a plouat, sare in toate baltile de pe trotuar. Si cat ii este de greu sa aiba grija de un asemenea copil! Si cum e murdar ca un porc! Si cum e rusine ca e ud!
Are rost sa spun ce fata a facut cand m-a auzit pe mine replicand ca e copil, e curios, e atras de natura si ar trebui lasat in pace sa sara in toate baltile, nu numai in cateva si luat apoi de urechi? Sau ce fata a facut cand l-a vazut pe David pornind in 4 labute pe iarba uda, cu 2 pietre mai mari in manute?” (mia, mama de 1 copil – pe care-l cheama tot David :) )

“Sotul meu a fost nevoit sa poarte caciula pana la 6 ani, nu avea voie sa se aseze pe jos daca nu avea ceva sub fund... (ca o paranteza abia la 15 ani era la pescuit prin iunie si statea ghemuit deoarece nu avea sa-si puna nimic sub fund si nu mai putea si ... pana la urma a riscat, singur fiind, si s-a asezat. Si vazut ca e bine, nu e rece pamantul si nici vreo boala n-a facut si de atunci nu mai are treba cu "rece la fund")
Cu toate acestea a fost plin de otite, boli cu nemiluita, a facut sinuzita. Abia de cand s-a relaxat si merge pe coclauri fara sa se streseze prea mult de imbracaminte... abia de atunci nu mai are probleme.
Eu dimpotriva... super relaxata... inca nu am avut vreo cistita, desi tot pe jos stau... eram copil, in curte avem 2 case... mergeam de la una la alta pe zapada complet desculta ca mi-era lene sa ma incalt. Si a fost super ok. Balti, noroi, tot ce vrei” (adelia, mama 2 copii)

“...Din pacate nu o pot lasa oriunde sa se joace astfel. Sunt la noi la Dunare zone cu adevarat toxice, pline de mizerii deversate si deseuri aruncate de cei care n-au auzit de cos de gunoi. Ea vrea sa se joace oriunde vede apa si pietre, normal, dar trebuie alese locurile inainte. Iar in alte tari nu umbla lumea cu cainii si-i lasa sa faca kk la groapa cu nisip a copiilor, pe iarba in parcuri s.a.m.d. si nici nu te pomenesti ca aduna copilul un pumn de mucuri de tigara.Daca natura ar fi cu adevarat nealterata de mizeriile umane....” (Jocelyn, mama 1 copil)

Lecturi utile:
http://www.everydayhealth.com/cold-and-flu/colds-and-the-weather.aspx
http://www.niehs.nih.gov/
http://attachmentparenting.ro/cms/front_content.php?idcat=19&idart=82
http://attachmentparenting.ro/cms/front_content.php?idcat=19&idart=40
http://www.consapevolmente.org/site/modules/news/article.php?storyid=36