'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


luni, 15 noiembrie 2010

DESPRE BARFE SI MINCIUNI

Este singura postare pe care o voi scrie pe aceasta tema. Invit amatorii de barfe, ironii si comentarii acide anonime sa-si verse amarul aici si sa lase in pace alte postari.

Blogul meu a fost luat in vizorul barfitorilor din Cimpulung Moldovenesc. Sincer, ma asteptam. Eram chiar uimita ca nu s-a intamplat asta mai curand si ca m-au lasat in pace in cei aproape doi ani de blogareala.
Inevitabilul s-a produs insa, iar acest blog a fost folosit ca pretext pentru a provoca durere. O durere de neimaginat in sufletele unor bunici deja coplesiti de dorul nepotului lor.

Eu sunt o persoana mai naiva din fire. Inca ma incapatanez sa cred in bunatate si in oameni cu suflete frumoase. Am cunoscut astfel de oameni atat virtual cat si in Cimpulung, iar fiecare moment in compania lor mi-a dat aripi si incredere ca viata poate fi si frumoasa.

M-au ajuns, insa, din urma, rautatea si uratenia si nerusinarea celor care se bucura cand provoaca suferinta.
Persoanele despre care vorbesc, se vor recunoaste in aceasta postare. Imi citesc blogul si cauta orice cuvant care poate fi rastalmacit si transmis mai departe sub forma de barfa. Ba au inceput sa si lase comentarii anonime (deocamdata doar unul, dar ma astept si la altele). Deh, e greu sa iti asumi cuvintele aruncate si sa risti sa stie lumea cine esti.

Fac publica aceasta problema tocmai pentru ca nu am nimic de ascuns. Ce scriu pe blog sunt parerile si experientele mele personale. Cine vrea sa le interpreteze altfel decat cum le-am scris, e liber sa o faca. Dar eu am inima impacata ca n-am facut lucrurile de care sunt acuzata.

Saptamana trecuta, de Mihail si Gavril, adica de ziua socrului meu, o persoana “binevoitoare” s-a prezentat la socrii mei si le-a spus ce scriu eu pe blog despre ei. Adica as scrie ca ei sunt prosti si inapoiati, ca cele 6 luni fara Catalin au fost un chin, ca adevaratii bunici ai lui David sunt cei de la Piatra Neamt si cate si mai cate pe care nici nu vreau sa mi le amintesc.
Vorbele astea, combinate cu o oarecare raceala din partea mea in perioada dinaintea plecarii (raceala datorata in primul rand atitudinii generale din jurul meu, despre care am vorbit in postarea trecuta) au dat nastere unei adevarate tragedii in familie.

Acum... voi stiti care e adevarul. Scriu pe blogul asta de aproape doi ani iar unii dintre voi ma cititi inca de la inceput. Cu mana pe inima spun nu numai ca n-am scris, dar nici macar n-am gandit asa ceva despre parintii lui Catalin. Poate ca pe vreun forum m-am mai plans, dar am mentionat intotdeauna ca inteleg diferentele de varsta si de gandire. Niciodata nu i-am ponegrit in asemenea mod.

Bunicii lui David sunt oameni buni si muncitori, pentru care familia, munca si reputatia sunt lucrurile cele mai importante in viata. E drept ca nu ne-am inteles intotdeauna, ca nu avem acelasi mod de a vedea viata. Dar putine sunt familiile in care diferentele dintre generatii sa nu se faca simtite. Insa de aici pana la a ma apuca sa-i judec si sa-i umplu cu noroi, e cale lunga.. Pentru ca eu nu fac asta cu nimeni, cu atat mai putin cu oameni care-mi sunt dragi si alaturi de care am trait timp de patru ani.

Problema se va rezolva iar adevarul va iesi la iveala. Ma scarbeste, insa, rautatea si nesimtirea. Nu stiu cine e persoana care vorbeste astfel despre mine si nici nu ma intereseaza. Nu merita atentia mea. Poate fi oricine, de la vecina din colt pana la cineva cu care n-am schimbat nici doua cuvinte de-a lungul timpului (in oraselul acela barfele circula asa de rapid ca o vorba spusa acum pe ulita, ajunge in cateva ore in capatul celalalt al orasului deformata de n-o mai recunosti). A profitat de faptul ca parintilor le e greu sa verifice informatiile pentru ca nu stiu sa foloseasca internetul. Se va gasi, insa, cine sa le aate blogul si vor vedea singuri adevarul.

In urma povestii asteia, am primit recomandari de a inchide blogul sau de a-l face privat. Nu le voi urma, insa. Cand am deschis un blog public, mi-am asumat si astfel de intamplari. Si, la urma urmei, cine vrea sa imprastie minciuni, poate sa se lege de orice altceva, n-are nevoie neaparat de blog pentru asta.

9 comentarii:

alinutza spunea...

Vai mie la ce s-a putut ajunge. Uneori imi spun ca cei ce au asemenea atitudine simt nevoia tot timpul de o mica barfa, sa se intretina, sa se simta importanti, bagati in seama si cireasa de pe tort e una rautacioasa; se culca oare multumiti de ei insisi? se trezesc bine dispusi? se pun in locul persoanelor despre care vorbesc? ah si ar mai fi multe ... din pacate fiecare din noi are in jur persoane de genul asta, e trist ca sunt destul de multe. va pup din zona insorita si calduroasa dtpdv

Lipo spunea...

Interesant este ca aceasta persoana n-a avut suficient tupeu inainte de a pleca tu din tara. De ce oare? Pentru ca stie ce miezerie este ceea ce face si pentru ca nu are sange sa te priveasca in ochi. E asa usor sa musti de fund...

ANGELA spunea...

Da,e dureros ce vad si eu in jurul meu,fiind tot din Campulung Moldovenesc.
Barfa,rautate,invidie,ura,lasitate toate sunt zilnic in jurul meu.
Eu am citit blogul tau cap-coada si nu am gasit nimic scris de rau despre parintii lui Catalin sau ceva sa-i puna intr-o postura proasta.
Ar fi bine daca parintii lui ar putea citi ce ai scris si sa nu mai bage in seama toate barfele.
Catalin a citit blogul si le poate explica mai bine.
Nimic sa nu conteze in jurul tau decat sa va fie voua bine,sa va intelegeti si sa va iubiti.Nu esti decat TU,CATALIN si DAVID.Atat.
Nu lasa pe nimeni si nimic sa va strice viata nici pentru o secunda.

ralus spunea...

mie imi suna a invidie: "are blog, no stai ca o aranjez eu". pupici Madi si nu te mai consuma.

Laura spunea...

Unii in lipsa unei vieti personale, nu gasesc altceva de facut decat sa arunce cu noroi. Si daca ai fi scris ce stiu eu ce, normal ar fi fost ca persoana respectiva sa nu se bage, darmite sa arunce cu venin. Eu te citesc de mult si n-am gasit nimic care sa mi se para rautacios,veninos. Da, ca esti de felul tau mai radicala si sgura in opiniile pe care le ai , asta face parte din firea ta. Ei trebuie sa te accepte asa cum esti pentru simplul motiv ca esti iubirea fiului lor. Lasa ca se vor lamuri ei cum sta treaba.

ramontzelu spunea...

madi, regret ca trebuie sa treci prin astfel de intamplari, eu te urmaresc de mult in tacere si in paginile astea am gasit o sursa de inspiratie continua( ex:de la tine am aflat de nucile de sapun si mi le-am achizitionat si eu)
unii oameni in invidia si rautatea lor stiu sa faca doar rau, sa se razbune in vreun fel anume
si eu te-am invidiat pentru gandirea ta libera, pentru modul frumos cum iti cresti copilul fara a apela la violenta, pentru curajul cu care infrunti greutatile, ideile preconcepute, pentru felul frumos in care iti expui parerile si trairile.
persoana asta a fost invid ioasa pe voi ca ati avut curajul sa plecati sa va faceti o viata mai buna si ce s-a gandit - i-a sa le stric eu un pic armonia, sa aduc un pic de cearta in familie- ignoranta e tratamentul cel mai bun pe care i-l puteti aplica.
mi-ar placea sa citesc in continuare blogul tau, sper ca el sa ramina public
succes acolo unde sunteti acum

Ramona

Gratiela spunea...

madi, stii cum e; cainii latra.....

liliana spunea...

Rautate a existat intotdeauna si va exista. Important este ca v-ati reintregit familia; asta nu inseamna ca nu-ti iubesti si nu-ti respecti socrii, dar ei nu trebuie sa uite perioada lor de tinerete, cand tot ce conta era sa fie impreuna, indiferent cat le-a fost de greu. Odata cu trecerea anilor nu trebuie sa uitam ca am fost tineri, ne-am iubit si ne-am gandit mai rar la parinti si mai des la cel pe care ni l-am ales sa ne fie aproape, la bine si la greu, impreuna cu copiii pe care ni i-a daruit Dumnezeu.
Asta-i cursul vietii, iar gura lumii nu putem sa o oprim, indiferent ce am face. Orice inceput e greu, dar trebuie sa gasiti curaj sa luptati; dragostea ce v-o purtati unul altuia va da aripi.Nimic nu-i usor in viata, dar e alegerea noastra daca luptam sau renuntam. Totul in viata tine de alegerea noastra. Parintii sunt fericiti atunci cand copiii sunt fericiti! Eu sunt fericita cand Raluca e sanatoasa si fericita, oriunde este!
Va pup pe toti trei!

Iglitza spunea...

am aterizat si eu la 3 luni dupa.. ca sa zic asta.
in martie 2010 sotul meu a plecat cu un rucsac mic in spate la londra. in 10 zile deja incepuse la jobul curent. dupa fix o luna de la plecarea lui, m-am alaturat si eu, insarcinata fiind in sapt 36! asta bineinteles dupa avetizarile de rigoare: e greu, e imposibil, o sa vezi tu, etc.
si a fost greu. incredibil de greu, dar am resuit. singuri. totul a fost la mustata: gasit locuinta, strans banii pentru garantie, inscris la doctor, mutat din nou in alta locuinta. sa nu mai zic ca am fost singura cu fii-mea din prima zi, sotul nu-si putea lua liber asa curand de la lucru cand am nascut. plus, la nastere mi-a pleznit coccisul si am avut dureri atat de groaznice, continue, care nici acum dupa mai bine de 7 luni nu au trecut. acum babui ca am avut si o mica depresie dupa nastere de toata frumusetea...
am aflat ca lumea comenta din start ca facem o prostie ca sotul pleaca, convinsi ca in veci nu o sa putem reintregi familia cum planuisem.

ce sa spun... da, e greu. da, parintilor mei le-a fost greu sa nu ne vada atata timp, dar cine a zis ca viata trebuie sa fie usoara?

drum drept a urez :)