'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


marți, 2 noiembrie 2010

SI RECI...SI CALDE...

Sunt multe persoane care au gandit si inca gandesc negativ despre plecarea noastra.

Unele din invidie. “Cum dom’le sa-ti iei familia cu tine dupa doar 6 luni? Altii abia dupa cel putin 1-2 ani au reusit. Sau niciodata.”

Altele din neincredere. “Unde umblati cu copil mic dupa voi? N-o sa va descurcati.” In categoria asta intra si cei care ne-au recomandat cu multa caldura sa-l lasam pe David la bunici, ca “sa ne fie mai usor”.

Altele din teama. “N-o sa ne linistim pana nu primim telefon ca ati ajuns cu bine... ”

Alte persoane cred ca am plecat din mandrie si teribilism, ca sa fac in ciuda cuiva, sa demonstrez ca pot sa plec daca nu-mi convine ceva. Sau sa ma razbun, luand copilul de langa persoane care il iubesc.

Cu mana pe inima va spun ca niciodata nu m-am razbunat pe cineva, indiferent cat rau mi-a facut. Nu cred in plata cu aceeasi moneda. Nici in dinte pentru dinte, ochi pentru ochi.

Toate gandurile astea negative, plus nesiguranta inceputului, sunt reteta perfecta pentru intamplari neprevazute care intarzie si anuleaza planuri. Cum ma las prada neincrederii, cum se produc rasturnari de situatii. Cum imi recapat stapanirea de sine si optimismul, cum vin si rezolvarile. Nu cele pe care ni le-am fi dorit, nu cele mai comode, dar, totusi, rezolvari.

Pe scurt, n-am gasit apartament. De fapt, am gasit, dar era mult prea scump pentru cat ne permitem momentan. Vom sta La un motel. Nu stiu pentru cat timp.

Partea buna e ca ziua intreaga casa e goala, toti fiind la servici. Avem doar pentru noi spatiile comune. Ne jucam in living, gatim in bucatarie, iesim la plimbare prin imprejurimi.

Partea proasta e ca dupa amiaza se intorc toti de la servici si limitam accesul la spatiile comune din cauza de aglomeratie. Iar spatiile comune sunt absolut toate in afara de camera noastra.

Dar lumea e draguta si toleranta. Toti il indragesc pe David. Toti ii zambesc si se amuza de accesele lui de cantat cu toata vocea, de cercetarile lui cutezatoare prin fiecare cotlon.

De cand sunt aici nimeni nu mi-a dat indicatii despre cum sa-l educ, cum sa-l cresc, cum sa-l las sau nu, cum sa-l imbrac, etc. In Romania primeam zilnic astfel de observatii nu numai din partea familiei, dar si din partea strainilor.
Revin cu o postare si pe tema asta.

La un moment dat, cand Dumnezeu va decide ca e timpul, se va ivi si apartamentul nostru, in care sa fim singuri singurei si in care sa crestem impreuna fara nimeni intre noi sau in imediata apropiere, gata sa observe, sa intervina, sa comenteze ceea ce facem noi. Sau poate ca Dumnezeu va hotari altfel si ne vom intoarce in Romania daca aici nu vom reusi sa ne adaptam.

Totusi, inca mai cred ca venirea noastra aici a fost decizia corecta pentru familia noastra. E de ajuns sa ma uit la David si am cea mai puternica confirmare pentru asta. De cand suntem aici n-a intrebat nici macar o data de bunici sau de prietenii din Romania. Doar de sora mea, Oana, isi aminteste cand vede o mingiuta pe care i-a daruit-o ea. In schimb, de dimineata pana seara ma intreaba de nenumarate ori de tati. Isi raspunde singur cu “brrrum” sau “nani”, adica tati e plecat cu masina sau doarme. Cand e Catalin prezent, eu pot sa plec linistita. Ba chiar David ma impinge spre usa sau spre un colt mai indepartat al camerei, dandu-mi de inteles ca n-am ce cauta intre ei, ca-i momentul sa fie singuri, sa se joace si sa discute ca intre baieti.

Ma uit la ei si imi spun ca aici ne e locul.

Nu stiu ce va fi. Am pornit pe drumul asta fara nici un scenariu, fara nici o idee despre cum va decurge viata noastra. Le luam pe toate pe rand, in ordinea in care se ivesc.

Si inchei cu una calda: David incepe sa testeze cuvinte. Repeta de multe ori dupa mine ca un papagal. Rar ii iese, dar e delicios cand se rusineaza stiind ca n-a pronuntat corect. In plus, recunoaste prin reviste, carti si numere de inmatriculare de la masini literele A, M, O si cifra 2 (i-am aratat-o intr-o doara zilele trecute spunandu-i ca implineste doi ani)

14 comentarii:

Laura spunea...

Madi, crede-ma, ati facut foarte bine, am un feeling foarte pozitiv in ceea ce va priveste, sunt sigura ca va veti descurca si vom auzi in continuare numai de bine. E super, va admir ca ati luptat sa pastrati familia unita, este greu normal dar rasplata va fi pe masura. Nu apleca urechea la toate rautatile, fiecare are dreptul propriilor decizii, nu altii iti traiesc viata ci tu ti-o traiesti si ar fi pacat sa va petreceti lungi zile despartiti cand puteti fi impreuna chiar si in conditii mai precare la inceput (caci ele se vor schimba in bine, zic eu). Intr-un fel va invidiez ca ati plecat, si noi am fi facut-o daca n-am fi avut in Romania o situatie buna si materiala si profesionala. Situatia o avem numai noi dar ce ein jurul nostru, halul in care e sanatatea, educatia, atmosfera in general...Ei, da, pentru asta merita plecat din Romania ACUM. Dumnezeu sa va ocroteasca in continuare.

Gonzo spunea...

Madi, orice inceput e greu, are si suisuri si coborisuri.Important e sa faci exact cum simti si sa te iei dupa instinct, ce crezi tu ca e bine pentru tine si familia ta, aia sa faci!
Cat despre David, locul lui e langa mami si tati, acolo o sa ii fie mereu cel mai bine.
Va tin pumnii sa luati deciziile cele mai bune pentru voi!

salmi spunea...

Ceea ce e important este ca sunteti impreuna, sa nu uiti asta, indiferent de ceea ce spun cei apropiati, bine sau rau. E cel mai important lucru sa fiti o familie asa cum e o familie, la bine si la greu, impreuna. Iti marturisesc ceva, eu nu am putut sa raman acasa cu fetele atunci cand sotul meu a primit jobul aici. Desi era un job pe 6 luni, de proba, cu posibilitate de prelungire desigur, dar fara sa stim daca noi ne vom adapta aici sau daca angajatorul il va vrea dupa cele 6 luni...deci am venit la nesigur dar asa am considerat ca e bine, sa fim impreuna. Si am luat normal si fetele cu noi, de varsta scolara mare si de camin deja la acea vreme. Nu stiu daca ai citit inceputurile noastre aici, dar iti spun ca nu e usor, insa cu speranta si rabdare totul e posibil. Nici eu nu am avut nici un plan, nu stiam ce voi putea munci...decat ca trebuie sa invat limba cat mai repede si incet incet m-am descalcit in toate...Iar acum fac scoala, de parca nu as fi facut destula in Ro :). Eh, e timp pentru toate, ai sa vezi ca incet incet se aseaza toate. Va imbratisez cu drag.

Raluca spunea...

Nici nu mi-ar fi trecut prin cap ca nu ati facut cea mai buna alegere. Sper sa poti ignora gurile rele!

alinutza spunea...

Deci acolo ati disparut. Chiar ma intrebam pe unde esti ... iti trimisesem un Premiu pe decoratiuni din sfoara. Felictari pentru cea ati reusit pana acum si ... rabdare, putere si incredere mami .... totul va fi bine ai sa vezi ... toate se vor aseza incetul cu incetul. Imi pare tare rau ca nu ne-am mai vazut dar ma bucur nespus pentru voi. Pupici lui David ... multi multi si .. La multi ani!

ayandari spunea...

Eu cred ca ati fost foarte curajosi sa luati decizia asta, cred asa cum ai spus si tu ca Dumnezeu are pentru fiecare planul sau si ca le aseaza pe toate la locul lor si la timpul potrivit.Optimism draga mea, priviti inainte si incarcati-va numai cu lucruri pozitive, lasati departe gandurile negative si tot ceea ce este rau caci va incarcati de negativism.Au reusit oamenii in vremuri mult mai tulburi sa se descurce prin tari straine dar acum?Rabdare si curaj mult.Suntem alaturi de voi cu-n gand bun si o imbratisare calda si ne vom bucura cand vom citi ca v-ati aranjat la casutra voastra!

ANGELA spunea...

Madi,mie cineva care nu are copii,mi-a spus ca nu stiu sa-mi cresc copii.
Parerea mea este sa nu pui nimic la suflet.
Este viata ta,este copilul si sotul tau,sunt sentimentele tale si nu ale celor care vor sa dicteze viata altora.
Sa-ti urmezi drumul asa cum iti decteaza inima,chiar daca este foarte greu,ai sa vezi ca o sa treci peste toate si sa ramai aceeasi persoana vesela pe care am cunoscut-o.

gabiveve spunea...

madi sa va dea d-zeu noroc si sanatate ca la cat va iubiti sigur o veti scoate la capat

tin pumnii si la multi ani davidutului scump - tone de pupici

Andra Sara Otilia spunea...

Draga Madi nu am mai vizitat de ceva vreme blogul vostru si ma bucur sa aflu ca sunteti ok! Eu personal cred ca ati luat decizia corecta...David trebuie sa stea cu voi, si nu conteaza ca sunteti inpreuna dupa 6 luni, e bine sa fiti impreuna punct! Restul se va rezolva de la sine ai sa vezi! Decizile trebuie sa le luati voi si sa va cresteti copilul asa cum considerati!
Multa bafta, si cand va mai vizitez sa auzim numai de bine!

Kendra spunea...

Buna, Madi :) Nu am mai intrat demult pe blogul tau, am facut-o acum si ma bucur nespus sa aflu ca ati plecat, sper din tot sufletul sa va gasiti linistea si fericirea acolo, sunt sigura ca o sa reusiti! :) Te pup si sa va traiasca David, tare frumusel mai e :) Ce repede trece timpul...

Larisa spunea...

Madi, cred ca cel mai bun lucru pe care puteai sa il faci, l-ai facut deja: ai ales sa iti iei copilul cu tine si sa il cresti si sa il educi asa cum vrei si stii tu ca e mai bine.
Poate ii era bine la bunici, nu ai de unde sa stii, dar oricat de bine ii era acolo, de un milion de ori mai bine ii este langa voi doi.

Citind asta, mi-am adus aminte de filmuletul cu davind pe masa dela bucataria motelului si de vocea lui Cata. Aia e vocea unui tata alaturi de familia lui si imaginea unui copil fericita langa parinti.

oana clopotel spunea...

ioi..mi-au dat lacrimile..
mi-e foarte dor de voi insa stiu sigur ca ati facut alegerea corecta sa plecati, sa fiti impreuna acolo. Vroba ta, nu te streaza nimeni cu ce sa-l imbraci etc.
Imi creste inima de bucurie ca David isi aminteste de mine si deabia astept sa ma stranga iar in brate tare tare de tot.Dar toate la timpul lor, nu ma grabesc pentru acel moment atata timp cat stiu ca sunteti bine acolo.
Va iubesc mult >:D<

madi spunea...

Laura, feelingul ala bun pe care-l ai referitor la noi, l-am avut si eu cand am plecat. Altfel n-as fi facut pasul asta. Si inca il mai am

Gonzo, imi pare tare rau ca n-am apucat sa ne vedem. Poate reusim in vara, cand venim in concediu.

Salmi, povestea ta m-a impresionat mult si mi-a dat un curaj fantastic. Nu-s singura “ticnita” care nu poate sta fara sot si-si cara copilul dupa ea in necunoscut. Inca nu mi-e clar ce as putea face eu aici, dar momentan oricum nu pot pleca prea mult timp de acasa, din cauza lui David. Suntem, insa, de prea putin timp aici ca sa pot da verdicte.

Raluca, gurile rele le-am ignorat intotdeauna. Gura lumii e ultima mea preocupare in acest moment.

Alinutza, am vazut premiul tau. Momentan, decoratiunile sunt in stand by.

Ayandari, multumim si de ganduri si de imbratisari. Si eu cred ca asa cum au putut altii, putem si noi. Trebuie sa gasim in noi hotararea de a nu renunta si de a descoperi pas cu pas ce ne rezerva viitorul.

Angela, te imbratisez. Tu esti in mijlocul oamenilor despre care vorbeam si stii bine ce fel de vorbe se arunca in astfel de situatii.

Gabi, va pup si eu cu drag.

Andra, desi nu comentez, sa stii ca va citesc cu drag. Pupici.

Kendra, ce surpriza placuta! Ce mai faci? Cand ai timp, trimite-mi doua vesti pe mail sau YM.

Larisa, lui David ii era bine la bunici, oricarui copil cred ca-i e. Ii este bine si aici, cu familia reintregita. Prefer sa tanjeasca dupa Catalin cateva ore pe zi, cat e el la lucru sau se odihneste, decat 6 luni sau un an.

Oana, te iubim mult.

Anonim spunea...

eu cred ca locul vostru e alaturi de tati. toti trei va veti dau unul celuilalt putere, curaj si... motivatia.
mult succes. eu sunt plecate de deja patru ani, insa suntem parca mereu la inceput, mereu altul. dar o sa ne fie si bine. :)

Cristine.