CHIAR NIMENI?

- Să știi că nimeni nu te înțelege, îmi spune mama ieri. În afară de mine, de Lili și Oana, nimeni din cei cu care am vorbit, chiar din familie, nu înțelege. Cine știe, poate vreo prietenă de-a ta sau fetele de pe grupurile tale. În rest, toată lumea spune că un copil mai trebuie să primească și câte o palmă din când în când. De ce să trebuiască să ai atâta răbdare cu un copil?

Ce să spun eu acum? Îmi sunt de ajuns trei femei dragi din familie care cred în mine și câteva prietene și amice virtuale răspândite prin varii colțuri de țară.

Singurul lucru pe care îl regret e că, în copilăria mică a lui David, am ascultat și eu de îndemnuri străvechi despre palmele care educă. M-am liniștit când am văzut că efectul a fost total contrar așteptărilor.

Palmele acelea pe care eu mi-am permis să le dau unei ființe mici mi-au transformat copilul într-un agitat fără pereche. La 2 ani și jumătate David era așa nervos încât nu-l mai puteam controla. Țipa, trântea, lovea, nu mă asculta deloc. Asta mă făcea să mă enervez și să-mi pierd răbdarea, să țip și eu și, într-un final, să-l lovesc.

Până când mi-am pus serios întrebarea ce vreau de la copilul meu, ce înțelege el din comportamentul meu și ce model îi ofer. Eu, care mă mândream tuturor cu răbdarea mea nemărginită, acum mi-o pierdeam cu ființa cea mai dragă. Nu mai puteam să permit așa ceva. Deveneam un om care nu eram eu.

Și l-am luat deoparte și i-am explicat cu calm că, deși mă voi mai supăra pe el și voi mai ridica tonul, de lovit nu-l voi mai lovi niciodată. Indiferent cât de supărată aș fi, nu voi mai ridica mâna la el niciodată.

Nu știam cât a înțeles. Era mic, abia articula câteva cuvinte, dar am pus în vorbele mele toată seriozitatea de care am fost în stare.

Comportamentul lui agitat a continuat vreo 2 zile. Dar m-am ținut de cuvânt. După aceste zile copilul meu s-a schimbat total. Crizele s-au diminuat, agitația s-a redus, a redevenit afectuos și ghiduș.

Desigur, situații tensionate au mai apărut, nu sunt mândră de faptul că mai ridic tonul sau că-l mai ameninț că nu-l mai las la calculator dacă nu mă ascultă. Dar mi-am ținut promisiunea făcură puiului de 2 ani jumate: nu l-am mai lovit. Și, mai mult decât atât, l-am apărat și de cei care ar fi vrut să-l lovească. Cu riscul de a strica relații și de a fi considerată cel puțin o ciudată.

Așa că nu mă supăr că cei mai mulți nu mă înțeleg. Știu ce am realizat prin deciziile pe care le-am luat pentru David și mi-e de ajuns ca să am răbdare în continuare și să găsesc alte moduri de a-l face să coopereze.

Dar nici nu tac. indiferent de imaginea pe care mi-o creez în ochii celorlalți, susțin în continuare că o palmă dată unui copil e o slăbiciune a noastră și că astfel de agresiuni nu își au locul în educarea unui pui de om.