EU ȘI OBLIGATIVITATEA VACCINĂRILOR

M-am născut în 1978. Sunt una dintre acele persoane care nu-și ascund vârsta. M-am bucurat mereu când am mai împlinit un an, pentru că știu că am realizat câte ceva în viață și am timp să mai realizez și altele. Dar aș fi putut să nu am acest timp.

M-am născut aparent sănătoasă, fără niciun indiciu că ceva ar fi fost în neregulă cu mine. Pe atunci, oricum, vaccinarea era obligatorie și bună și nimeni nu se gândea măcar să o conteste. Așa că mi s-au făcut toate vaccinurile, după schema națională de vaccinare de atunci.

După un timp, am început să mă îmbolnăvesc. Aveam rinichii sensibili și făceam des infecții, crize și tot tacâmul. Nu-mi amintesc crizele, dar, după colica renală de anul trecut, am certitudinea că erau crunte. Părinții mei și le amintesc pe toate.

Am făcut investigațiile ce se puteau face la vremea aceea, am făcut tratamente, am fost și internată pentru investigații mai aprofundate și am stat în spital mai mult decât era preconizat, pentru că mă îmbolnăvisem de altceva. Am primit din nou tratamente. Cum nu mă însănătoșeam, mi s-au mărit dozele .

Pe la 6 ani, abia, am reușit cu chiu cu vai, să ajung la Iași. Nu se ajungea ușor într-un spital din alt oraș. Acolo, văzând rețetele tratamentelor anterioare, medicii s-au îngrozit. Primisem doze care nici unui adult nu se recomandă.

Îmi amintesc primul ecograf. Stăteam cinci fetițe lângă o masă și urcam pe rând pe ea. Vedeam niște pete albe și negre pe un ecran. Nu înțelegeam nimic, dar pentru noi era amuzant. În ciuda bolilor, noi ne amuzam.

Concluzia a fost că am un rinichi mai mic, care nu lucra cum trebuie. Au urmat tratamente, spitalizări pentru tratament, spitalizări pentru controale, într-un final, m-am vindecat. Ultima criză pe care mi-o amintesc a fost ușoară și s-a petrecut prin școala generală.

Am lăsat totul în urmă și mi-am trăit viața. La 30 ani am născut un băiețel minunat fix în perioada când începeau să fie chestionate vaccinurile. Am început să-mi pun și eu întrebări și am decis să opresc vaccinările după cel de 6 luni.

După un timp, am mai făcut și un ecograf de rutină și mi s-a spus că am rinichiul malformat. E mic, contorsionat, nu funcționează aproape deloc. Celălalt e mărit, se străduiește să muncească pentru doi. Mi-am compătimit un rinichi, l-am felicitat pe celălalt pentru munca depusă și mi-am văzut, în continuare, de viață.

La 37 ani am născut fetița. De data asta am refuzat din start vaccinarea. Nu citisem eu prea multe dar aveam în minte discuțiile din trecut și am spus că, oricum, dacă vreau să vaccinez, pot recupera schema mai târziu.

Apoi a fost propus Proiectul de lege privind obligativitatea vaccinării. Asta m-a forțat să citesc mai multe, să discut mai mult, pentru a lua decizii în cunoștință de cauză. Nu mi-a plăcut pe grupurile de pe Facebook, nici pe cele pro nici pe cele contra vaccinării. Prea multă energie risipită pe noroi aruncat aiurea. O asemenea atmosferă nu e pentru mine. Am rămas pe unul singur, pentru a fi la curent cu evoluția proiectului de lege.

Am citit documente și pro și contra. Mi s-au părut plauzibile și o parte dintre argumentele pro și o parte dintre cele contra.

Apoi am citit prospectele vaccinurilor făcute lui David. Și gata. Atunci mi-am decis poziția. Nu, nu prospectele în sine m-au trezit și o amintire din maternitate: David, plin de bube, tot uns cu albastru, moale în brațele mele și doctorița neonatolog strigându-mi din ușă că e așa din cauză că mănânc eu salam și copilul face alergie. Nimeni, absolut nimeni nu mi-a putut explica de ce copilul are bube și e fără vlagă. S-a presupus că e de la ceva din alimentația mea, că o fi reacție de la anestezicul ce-mi fusese făcut pentru operația de cezariană, dar nimeni, absolut nimeni cu a putut spune cu certitudine din ce cauză e. Asta deși în prospectul pe care-l am acum în față scrie clar, negru pe alb, că bubele lui David erau o reacție la vaccinul ce-i fusese făcut cu o zi în urmă. Din fericire am fost mai norocoasă decât alte mame iar copilul meu și-a revenit. L-am putut lua acasă, l-am putut iubi și îngriji cum m-am priceput mai bine, m-am putut bucura din plin de viața cu el.

Amintirea aceasta mi-a arătat un lucru important pentru mine: mulți dintre medicii care susțin vaccinarea nici măcar nu citesc prospectele vaccinurilor, nici măcar nu știu care sunt efectele adverse. Cum pot lăsa să decidă pentru mine și familia mea, astfel de persoane?

Am continuat să citesc și argumente pro și argumente contra. Am citit și textul proiectului de lege.

Am discutat cu mama mea despre istoricul bolilor din familia noastră și am aflat că, în ciuda obligativității, și pe vremea copilăriei mele se discuta despre efectele vaccinurilor. Convulsii, ganglioni umflați și intoleranțe sunt doar câteva dintre efectele prezente doar în familia mea.

Atunci mi-a picat fisa: rinichii mei sunt varză, da? Mi-am petrecut copilăria cu tratamente și spitalizări din cauza problemelor renale. Cu toate acestea, schema de vaccinare a fost urmată cu sfințenie, în ciuda faptului că toate toxinele introduse în organism trec prin rinichi. Am citit mai multe prospecte. În unele dintre ele scrie clar, că pot provoca probleme renale. Ei bine, deși eram în pericol, mi s-au făcut toate vaccinurile din schemă, fără să facă nimeni legătură între ele și starea mea de sănătate. Coincidență sau nu, crizele mele au încetat în școala generală, după ce a fost făcut și ultimul vaccin din schemă.

E drept, acum trăiesc și sunt sănătoasă, dar pun aceasta pe seama faptului că m-am născut într-o perioadă când vaccinurile erau mai curate decât sunt acum. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost să mă nasc acum iar vaccinurile să fie obligatorii.

Pentru că da, mă consider o victimă a obligativității vaccinării. După discuții cu oameni de specialitate, am putut trage concluzia că multe dintre problemele mele de sănătate din copilărie au fost și din cauza vaccinurilor care-mi bombardau rinichii și așa solicitați la maxim. Așa că am decis că voi face tot posibilul ca pruncii mei să nu aibă o copilărie ca a mea iar eu să nu trec prin ce au trecut părinții mei.

De curând am aflat că sâmbătă, 3 iunie, este Ziua Internațională a conștientizării vătămărilor vaccinale. În lumea întreagă au loc comemorări ale victimelor vaccinurilor și proteste contra obligativității acestora.

Am decis să mă implic și eu. Am pus o întrebare pe grupul de mame din Piatra Neamț, una dintre ele s-a oferit să meargă să obțină autorizație și de aici totul a decurs cum nu se poate mai natural, sigur, cu efortul presupus de orice organizare a unui astfel de eveniment. Am fost pusă în legătură cu persoane care au dorit să se implice, fiecare a venit cu idei, s-au pus la punct detaliile de organizare și gata. Voi nu mai aveți altceva de făcut decât să veniți să vă cereți dreptul de a decide pentru sănătatea voastră și a copiilor voștri

Vă așteptăm sâmbătă, 3 iunie, la ora 11, Platoul de la Curtea Domnească

Las mai jos lista cu locurile de organizare din alte orașe, poate vă interesează.

* București - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piata Victoriei
* Cluj-Napoca - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piata Unirii
* Timișoara - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piata Victoriei
* Iași - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piata Unirii
* Constanța - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Prefectura
* Craiova - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piata Mihai Viteazul
* Brașov - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Parcul Central
* Galați - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Prefectura, Monumentului Eroilor Revoluţiei din 1989
* Ploiești - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Casa Alba, Monumentul Eroilor din decembrie '89.
* Oradea - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piata Unirii
* Brăila - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Primarie
* Arad - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Primarie
* Pitești - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piata Vasile Milea
* Sibiu - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piata Mare, la fântână
* Bacău - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piața Tricolorului
* Târgu Mureș - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Prefectura
* Baia-Mare - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piața Revoluției
* Buzău - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piata Dacia
* Botoșani - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Piata Revolutiei
* Satu-Mare - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, pasajul Corneliu Coposu
* Râmnicu Vâlcea - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, scuarul de la Tribunal
* Drobeta Turnu-Severin - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Prefectura
* Suceava - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Prefectura
* Piatra Neamț - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, la Turn
* Alba Iulia - sambata 3 iunie 2017, ora 11:00, Catedrala Reîntregirii Neamului

PS: Așa cum spun de fiecare dată când vorbesc despre vaccinuri, poziția mea nu e împotriva celor care vaccinează, ci împotriva obligativității

O DUPĂ AMIAZĂ DE EXPLORĂRI

Cum a venit căldura, ieșim foarte des afară și stăm mai mult decât până acum, prilej cu care pot explora și eu, așa cum se cuvine, mediul înconjurător.

Să vă povestesc ce am făcut în ultimele două zile (nu că nu aș face asta aproape zilnic).

Joi a fost o zi specială. După ora de pian a lui David, am pornit spre Parcul Tineretului, să ne întâlnim cu niște prieteni.

Cu acest prilej, am mâncat prima înghețată.

 Bine, nu a fost întreagă, mama a mâncat-o aproape toată și mi-a dat niște rămășițe.

 Bine, n-a fost chiar înghețată, că a topit-o căldura de afară 

 Dar tot se cheamă că am mâncat înghețată, nu?

Am fost apoi la Turn unde, din cauza rochiței cu care s-a încăpățânat mama să mă îmbrace, a trebuit să trec la deplasarea în stil Mowgli (e cam greu, dacă nu imposibil, să mergi în 4 labe când porți rochiță).

Trebuie să vă spun că tot joi am mers și prima dată ținută de o singură mânuță (nu avem poze, că mama a fost ocupată să mă susțină). E interesant modul ăsta de deplasare, dar tot mai comod e cu toate cele 4 membre.

Am descoperit și niște scări, și am început să le urc, dar mama nu m-a lăsat. Zicea că-s prea abrupte. Prind eu altă ocazie să le urc

David, însă, a urcat și mi-a făcut în ciudă de sus

Vineri a fost altă poveste. După o dimineață petrecută cu bunica pentru că mama a trebuit să meargă la dentist, și după un somn bun, am petrecut o foarte frumoasă după amiază în parcul pentru copii din cartier.

L-am chemat și pe David acolo, dar el se juca în spatele blocului cu gașca lui și a refuzat categoric. Aveau treabă să dea jos dintr-un copac un șarpe din plastic pe care unul dintre băieți îl aruncase.

În primul rând am atacat toboganul.

 M-am chinuit un pic, dar am reușit să mă urc fără ajutor. 

Mai departe nu am reușit. șosetele îmi tot alunecau iar mama s-a încăpățânat să nu mi le scoată. Poate o conving data viitoare.
Dar am urmărit cu interes cum se urcă un băiețel și aștept să încerc și eu cu prima ocazie.

Dacă am văzut că nu pot să urc pe partea alunecoasă, am decis să încerc și eu traseul obișnuit.

 Nu am avut nicio problemă să urc pe trepte 

Apoi m-am amuzat foarte mult să o fac pe mama să alerge de la un capăt la altul al centrului de joacă/ 

 Am încercat chiar și toboganul, dar nu am fost chiar încântată.

Am pornit apoi să caut alte distracții.

 Am ales balansoarul. Mă distrează legănatul (deși în scrânciob mi-e frică) iar mami a profitat să facă un pic de mișcare tot ridicându-mă și coborându-mă.

Hai, mami, mai lasă aparatul de fotografiat și leagănă-mă

Între timp, parcul s-a aglomerat. au venit alți copii și m-am luat după ei, ieșind din parc și studiind pavelele, iarba, gardul.

O fetiță a adus o sacoșă cu găletușe, lopățele și alte chestii din astea. Când un băiețel a vrut să se joace cu ele, ea s-a răzgândit și l-a tot certat și a decis să strângă toate jucăriile și să le ducă în mașină. Dar băiețelul continua să se joace cu o lopățică de-a ei, ea tot îl certa, așa că, până să se lămurească ei cum stau lucrurile, eu m-am înfipt în sacoșă și am scos o găletușă pe care am început să o umplu cu pietre. Fetița nu m-a certat și pe mine. Mama ei a convins-o că ne putem juca toți împreună și toată lumea a fost fericită.

Într-un final, am obosit și am pornit spre casă. Pe drum am mai studiat niște flori de salcâm, am mai stat de vorbă cu un băiețel mai mic, care s-a cam speriat de noi, și gata.

Voi cum vă petreceți după amiezile?

Jurnalul unei femei simple

♥ PENTRU ASTAZI...   

marți, 02 mai 2017

♥  AFARA...

O ceață subțire, alburie acoperă cerul. Dar e lumină. Pare că va fi o zi frumoasă.

♥ MA GANDESC...

Să scot cerneala colorată pentru ștampile și să ne jucăm cu ele.

♥ SUNT RECUNOSCATOARE...

Pentru ideile care mi-au venit în ultimul timp. Nu știu câte dintre ele își vor găsi aplicare, dar e bine să te simți creativ

♥ DIN BUCATARIE...

O cremă de zahăr ars. A postat cineva ieri o rețetă și, cum am multe ouă și mult lapte în frigider, e momentul potrivit. Știu că o voi mânca singură pentru că lui David nu-i place, dar abia aștept.

♥ CE MAI MESTERESC/CREEZ...

Un covor croșetat. M-a terminat mama cu minunățiile pe care le face. Am făcut și eu cordele din două cearșafuri care nu-mi mai plăceau și m-am apucat și eu de treabă.

♥ CITESC...

Descoperă-ți Elementul, de Sir Ken Robinson

 ♥ IMI DORESC...

Să râdem mult azi

♥ AM INVATAT ...

Că se găsesc soluții la orice, dacă nu te resemnezi și cauți ceea ce ți se potrivește

 ♥ IN CASA...

Azi strâng toate borcanele și sticlele goale și le pun într-o sacoșă mare, să le trimit la mama. 

♥ UN CITAT PREFERAT PENTRU AZI...

 Viața nu e liniară: este organică… e un proces constant de improvizație, care pendulează între interesele și personalitatea mea, pe de o parte, și circumstanțe și oportunități, pe de altă parte…. Multe dintre oportunitățile pe care le ai în viață sunt generate de energia pe care o răspândești în jur (Sir Ken Robinson)

♥ IMI PLAC...

Mamele din grupul Work at Home Moms Piatra Neamt

♥ O FOTOGRAFIE*MAI MULTE :)  DE SAPTAMANA ASTA...

Am rătăcit aparatul foto. Mai mult ca sigur e sub pat, dar nu îndrăznesc încă să-l caut acolo

Pun o poză de săptămâna trecută. (Eliza, în primele clipe după ce s-a trezit. Nu e mereu așa, doar când nu se simte prea bine)