CAUT UN PROGRAM

Caut un program de transformare a pozelor in diagrame pentru lucrul in punct de cruce/goblen. Exista, am citit candva o discutie despre el pe un forum. Din pacate nu mai stiu pe ce forum.
Ma poate ajuta cineva?

PRAJITURA DIN CHEC TIGRU - varianta AP

Ingrediente:

250 gr unt ( margarina)
250 gr. zahar
2 plicuri zahar vanilat
un praf de sare
4 oua
250 gr faina
50 gr amidon
1/2 plic praf de copt
75 ml lapte
2 linguri cacao

Se pregatesc ingredientele de cu seara, dupa ce a adormit copilul. E important sa fie la temperatura camerei.

A doua zi dimineata sotul ar trebui sa plece mai tarziu la servici asa ca-ti faci program sa stea jumatate de ora cu copilul, pana pui la cuptor checul. Surpriza, s-a ivit ceva urgent si pleaca, lasandu-te in aer cu toate pregatirile pentru ziua copilului sus mentionat.

Pentru ca dupa amiaza ai deja programat tortul si salatele, aplici planul B (intotdeauna sa ai pregatit un plan B)

1. Se pune copilul in mei tai, in spate si se incepe lucrul:

Intr-un castron se pune untul topit cu zaharul, zaharul vanilat si un praf de sare, se amesteca bine.

Copilul e inca destul de curios la ce faci, ii mai intinzi peste umar cate o bucata de fruct si continui

2. Se inglobeaza pe rand ouale ( intregi)

Dupa acest procedeu, deja copilul nu mai are rabdare, asa ca il dai jos din mei tai lasandu-l pe podeaua din bucatarie cu diverse castroane, spatule, orice il poate tine ocupat. Si da, pune un scaun in fata usii, ca sa nu iasa pe hol.

3. Faina se amesteca cu amidonul, si se inglobeaza si ea in aluat, alternand cu 50 ml lapte ,

Procesul asta dureaza destul de mult. Pe parcursul lui, copilul reuseste sa dea la o parte scaunul si sa iasa pe hol. Faci pauze din inglobare ca sa-l urmaresti. Copilul intra in sufragerie si striga la tine sa-l urci pe canapea, locul lui preferat de joaca. Va jucati un timp, apoi il iei pe sus si va intoarceti in bucatarie, unde mai inglobezi un pic de faina. Se repeta joaca si inglobarea pana se termina faina si laptele.

Se obtine un aluat mai gros decat al unui chec obisnuit

4. Aluatul se imparte in doua, iar intr-una din jumatati pui restul de lapte plus cele doua linguri de cacao, si desigur se mixeaza ( partea care contine cacao evident).
5. Se pune copilul in sling, pentru a fi martor la finalizarea lucrarii:

Intr-o forma de chec unsa cu unt si tapetata cu faina faci urmatoarea combinatie: in centrul formei incepi sa pui cate o lingura de aluat galben, o lingura din celalalt, treaba e sa pui una peste alta nu pe langa si incearca sa pastrezi centrul.

Intre timp, copilul a testat cu degetele ambele compozitii, a decretat ca sunt prea lipicioase si nu-l mai pasioneaza fenomenul, asa ca il pui jos iar tava o dai la cuptor.

Dupa vreo 10 minute iti amintesti: ai uitat complet de praful de copt, care trebuia sa fie amestecat cu faina si amidonul.

Scoti niste vorbe de dulce, atat cat iti permite prezenta copilului si te resemnezi cu gandul ca asta e, toata munca a fost in van.

Din fericire, prietenele de pe forumuri nu te lasa la greu si iti ofera planul C.

Cand vine sotul acasa ii pasezi copilul ca sa te poti concentra la salvarea prajiturii.

Tai checul felii, Jumatate din ele le pui pe un platou. Le insiropezi, deasupra pui fructe si frisca (naturala sau vegetala), adaugi restul de felii, insiropezi si mai pui un strat de fructe si frisca. Nu e nevoie sa mai pui zahar in frisca, e destul de dulce checul.

Se pot folosi si alte creme, dar eu asta am avut la indemana.

Pofta buna.

Reteta originala am luat-o de aici http://www.culinar.ro/forum/continut/Retete-in-imagini/6718/chec-tigru/

AM IMPLINIT UN AN

Am povestit de multe ori, in detaliu, cum a fost atunci, ce nu mi-a placut, ce nu as repeta, ce mi-as fi dorit sa fie altfel in acele zile. Dar n-a fost totul rau, n-a fost totul de nesuportat, n-as vrea sa schimb chiar totul.

O sa-mi amintesc cat voi trai caldura lichidului amniotic curgand pe mana mea stanga, primul si singurul scancet pe care adormitul de David a catadixit sa-l scoata ca si cum ar fi spus “faceti ce vreti, dar lasati-ma sa mai dorm”.

L-au pus pe o masa cu rotile, in dreptul capului meu si am vazut un fundulet dolofan si unsuros. Mamicile zic de obicei “L-am privit mult, sa-mi intiparesc in minte toate trasaturile”. Eu fata nu i-am vazut-o, iar pana a doua zi funduletul acela gras a fost imaginea in jurul careia se invarteau toate gandurile mele.

Sunt in ceata zilele alea. Stiu ca, in ciuda durerilor de cap, ii cantam de fiecare data cand mi-l aduceau. Auzeam usa deschizandu-se si as fi vrut sa mai dorm, eram toropita, cum ma ridicam de pe perna incepeau durerile si mi se facea rau. Dar il luam in brate si, fie ca sugea sau doar dormea la san, ii cantam. Imi ziceau asistentele, zambind, ca se aude pe tot holul cum ii cant si cum ii spun poezii. Era singurul lucru pe care il puteam face stand culcata langa el si studiindu-i fetisoara si degetele incredibil de lungi, cu cele mai delicate unghii pe care le-am vazut vreodata.

Asta facusem toata sarcina, asta faceam si atunci. Si asta fac si acum, dupa un an, de fiecare data cand am ocazia. Mergem la plimbare, in brate sau in carut, si ii cant. Si vecinii stiu de departe ca ne apropiem si le infloreste subit zambetul pe buze. O batranica mi-a spus vara trecuta sa nu cumva sa trec vreodata prin fata casei ei fara sa cant. Si de fiecare data cand trec pe acolo, daca sunt cumva mai posomorata si am uitat sa cant, imi amintesc brusc si remediez situatia.

In alta ordine de idei, Am implinit un an. Toti trei. Un an de cand viata are cu totul alte prioritati iar noi, parintii, incercam sa tinem pasul cu David.

In anul asta mi s-au confirmat instincte, am invatat ca primul copil nu inseamna neaparat ca faci numai greseli. Am pornit la drum hotarata sa ma descurc singura, sa-l cresc asa cum imi spune sufletul, sa accept doar un minim de ajutor din partea celorlalti si doar atunci cand simt ca am nevoie de el. Si, desi unii s-au simtit dati deoparte, simt ca am facut ce a fost mai bine pentru David, pentru relatia noastra cu el.

Si mi-e drag. Mi-e drag sa fac ceea ce fac. Mi-e teribil de drag puiul meu care nu sta locului, care canta toata ziua prin casa, care striga, sau se alinta, deschide toate usile, se intinde si cotrobaie prin cele mai neasteptate cotloane, care riposteaza cand il imbrac, dar e bland ca un mielusel cand iesim afara, care deschide usa sobei sa puna si el un lemn asa cum l-a vazut pe tata ca face (nu cand e facut focul – stie ca se frige daca pune mana pe soba cand e fierbinte). Imi topeste sufletul cand se opreste din agitatia obisnuita doar ca sa vina sa se cuibareasca in bratele mele si sa-mi arate ca vrea sa se uite impreuna cu mine pe cartile lui cu copaci si case si pasari si insecte.

Am pastrat traditia si l-am pus sa aleaga dintre diferite obiecte. A fost din pur amuzament pentru noi, nu cred in puterea premonitorie a acestor alegeri. De aceea nici nu pot spune ca ma bucur sau nu ca a ales ce a ales

1. banul

2. pasaportul

3. stetoscopul

4. iconita

Tati, in schimb, a fost dezamagit ca baiatul lui, pe care-l viseaza mare jucator de tenis, a ignorat total mingea de tenis. Asta e. Baiatul are propria lui agenda.

Te iubesc, pui scump! Imi doresc am puterea sa fiu in continuare mama care iti trebuie, sa deschid orizonturi atunci cand altii le limiteaza, sa-ti ofer tot ceea ce sufletul tau are nevoie.

MOS CRACIUN IN BLOGOSFERA

Joculetul asta il practicam in timpul liceului, cu colegii de clasa si, apoi, cu fetele din camera de camin, in timpul facultatii.
L-am regasit acum aici si nu pot fi decat foarte bucuroasa ca pot participa din nou. Lista e inca deschisa.

OPERATIUNEA BIBLIOTECA

Regula principala - se lucreaza pe cate un raft o data - rabdarea are limite si s-ar putea sa nu permita mai mult

Pasul 1: se dau jos toate cartile/revistele/dosarele pentru a sterge praful, motiv de maxima bucurie pentru pustiul din dotare, care e mai mult decat incantat sa inoate prin mormanul de carti

Pasul 2: se incepe triatul si asezatul cartilor inapoi pe raft. Asta e partea cea mai complicata deoarece merge pe sistemul “asezi 3 carti, copilul da jos 2 (amuzandu-se teribil)”. Un timp va jucati asa - secretul consta in a face toata treaba pastrand spiritul ludic

Pasul 3: o usoara renuntare din partea ta: lasi copilul sa-si faca de cap cu cartile (din fericire David le cerceteaza si se joaca cu ele fara sa le rupa - rar mai smulge cate o foaie - doar revistele nu scapa nejumulite din mainile lui). Intre timp, triezi cartile care nu-ti mai trebuie, revistele care stau degeaba in biblioteca, diverse foi care n-au ce cauta acolo.

Se repeta pasii 2 si 3 pana cand copilul se plictiseste si-si gaseste alt centru de interes.

Pasul 4: profiti de faptul ca dumnealui a gasit altceva de facut si termini aranjatul cartilor.

Toata treaba dureaza cam jumatate de ora.

Pe acelasi sistem functioneaza si "operatiunea sifonierul"

E drept, unii ar putea spune ca necesita prea multa rabdare si ca e mai mult de munca decat daca ai izola copilul cat faci tu treaba (adevarul este ca la inceput se creeaza un mic haos). Noi insa, prin metoda asta impuscam mai multi iepuri deodata: rezolvam ce e de rezolvat, petrecem timp impreuna, ne distram, invatam despre lucrurile din casa, despre cat de fragile sau rezistente sunt si despre cum sa le punem in ordine. Si ne merge bine.

PREMII

Am primit un premiu. Nu o data, ci de 3 ori, de la gratiela, rox si brish.Premiul vine cu o serie de reguli:
1. afisarea premiului
2. afisarea linkului celui care a acordat premiul
3. oferirea lui la 10 bloggeri
4. informarea bloggerilor prin mesaj
Premiul merge mai departe la:
Oana - cu dragoste de sora
Lipo – pentru vise frumoase
Diana – pentru maini dibace
Zaharica – tot pentru maini dibace
Dee – pentru frumusetea simplitatii
Malina – pentru amintiri de demult
Laura – pentru ca ma inspira
Irina – pentru ca si ea ma inspira
Unei mamici careia nu-i stiu numele – pentru curaj
Ginette – pentru bunatati de-ti lasa gura apa

Si daca tot suntem la capitolul premii, ridic, intr-un final, premiul acordat acum o vesnicie de Laura
Si-l dau mai departe Gratielei pentru minunile pe care le creeaza

PUNE-I, FATA, CACIULA, CA O SA RACEASCA!

David are 11 luni. Pana acum a facut febra 2 zile consecutive (38,5 in prima, 37,8 in a doua), atunci cand i-au iesit dintii nr. 5 si nr. 6 (s-au incapatanat sa iasa in acelasi timp), i-a curs nasul o jumatate de zi (prin august) si a fost ragusit 2 zile (saptamana trecuta, dupa ce am stat destul de mult la biserica si prin zona erau mai multe persoane racite). Refuza sistematic orice tratament si orice sirop pentru intarirea imunitatii dar cred ca pot concluziona ca am un copil sanatos si rezistent.

A venit insa toamna care pentru multi e egala cu frigul si vantul (15-20 grade la soare). Multe mamici isi imbraca de pe acum copiii in haine matlasate (chiar am vazut unul in cosmonaut), le pun pe cap caciula care sa acopere cat mai mult sau, pur si simplu nu mai ies asa de mult la plimbare.

Noi nu am rarit plimbarile, ba chiar le-am indesit, pentru ca lui David, care tocmai a inceput sa mearga singur, nu-i mai ajunge casa pe care o cunoaste in amanunt. Asa ca ne imbracam bine (adica peste hainele de casa punem un costumas mai grosut (avem din acelea din polar intr-un strat sau doua) si iesim la plimbare, activitatea noastra preferata, cand vedem masini, studiem frunze, cantam si mai vorbim cu vreo vecina.

Credeti, insa, ca ne putem plimba in liniste? Daca da, va inselati. De cand s-a mai racit vremea, toate vecinele si chiar necunoscutii ne iau la rand cu aceleasi intrebari: de ce nu-i pui caciula?, nu-i e frig fara caciula?, sau cu sentinte de genul: pune-i, fata, caciulita, ca o sa raceasca!

Amabila din fire, explic cu calm ca David nu accepta nici un fel de caciula sau, daca o accepta, trebuie sa simta intai frigul, sa-i inghete un pic urechile. Altfel, dupa cateva secunde culeg caciula de pe jos, ba chiar am parte si de scancete si maraieli de dezaprobare.

Da, stiu, am primit de nenumarate ori sfatul de a-i cumpara o caciulita care se leaga sub barbie. N-am de gand sa-l urmez pentru simplul motiv ca David are dreptul sa decida cand ii e prea cald ca sa poarte caciula (nu o data l-am gasit transpirat cand il imbracasem prea gros de gura lumii).

Asa ca am inceput sa devin mai “nesimtita” si sa tai scurt elanul celor care se baga nepoftiti in viata mea.

Rationamentul meu e urmatorul:

- eu sint cea care sta 24 de ore din 24 cu David (cu mici pauze cand se joaca cu bunicii sau il scoate tata la plimbare)

- eu sunt cea care se trezeste noapte de noapte ca sa-l inveleasca, sa-l hraneasca, sa-l puna pe olita sau pur si simplu sa-i tina companie cand nu are chef de somn

- eu sunt cea care isi dedica intreaga zi lui David, care inventeaza jocuri si activitati in functie de starile lui de moment,

- eu sunt cea care il observa non stop pentru a descoperi cum se descurca organismul sau micut in contact cu stimulii exterior

- In concluzie cred ca pot spune ca eu sunt cea care stie cel mai bine cat de gros suporta David sa fie imbracat.

David e o mica persoana de 11 luni, puternica, rezistenta, ambitioasa (dupa unii incapatanata ca maica-sa), care mi-a demonstrat de multe ori ca grijile clasice sunt inutile, ca minimul de preocupare este exact ceea ce ii trebuie.

Stiu, ma lupt cu morile de vant. Dar nici macar nu imi doresc sa schimb mentalitati. Ma transform eu insami intr-o moara de vant cand e vorba despre parerile celorlalti despre David. Vrea cineva sa se lupte cu mine?