32

De ceva timp nu reusesc sa-mi amintesc ce varsta am. Trebuie mereu sa fac calcule.
Anul curent, minus anul nasterii .... azi rezultatul a fost 32.
Mi se pare cumva ireal. Cand eram mica, socoteam ca un om trecut de 30 de ani e un om care nu mai are multe de asteptat de la viata. Anii plini s-au cam terminat, deci se indreapta cu pasi repezi spre batranetea arida.
Ma uit azi la mine si ma vad la inceput de drum, la inceput de drumuri, fara nici o idee despre cum vor fi anii ce vor urma.
Si ma simt impacata. Nu, nu-s inca atat de batrana cum credeam candva ca voi fi la 32 de ani. Anii cu adevarat plini abia de acum urmeaza.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca ne poarta prin ani sanatosi, sau cel mult cu probleme minore de sanatate. Restul le aranjam noi pe masura ce apar

CRACIUN FERICIT!

BEBE KIT by VES si un concurs

Cand cei de la VES m-au contactat, am crezut, initial, ca e o gluma. Dar au fost foarte draguti si prompti. Pentru ca le place blogul meu, mi-au oferit un set de vase speciale pentru bebelusi.
Inca nu le-am testat, astept sa ni le trimita parintii, dar ce am citit despre ele, suna bine.

Exista si un concurs. Mai sunt cateva zile pentru inscrieri, asa ca nu stati pe ganduri, cautati in arhiva poze cu bebelusii vostri la masa si inscrieti-va.

Pentru cine e interesat, las aici detaliile

situl produsului
pagina de facebook
regulamentul concursului

Dupa ce o sa testez vasele, o sa revin cu impresii

MORILE

Nu e un secret ca ne plac morile de vant, inca de cand le-am vazut prima data. Si, cum stam destul de aproape de un camp eolian, orice ocazie e buna pentru o plimbare la "maua" (cum numeste David moara)

Si una de iarna, ca tot ninge de cateva zile

TUNSUL FELEGUNSUL

before


after

DE CE DAVID?

Descoperind blogul mamicilor, am dat de o postare care mi s-a parut interesanta. Alegerea numelor copiilor, pentru unii parinti e o adevarata aventura.

Cand eram prin clasa a cincea, adoram desenul animat Sandybell. Adorat e putin spus. Eram de-a dreptul obsedata. Atunci eram convinsa ca pe copiii mei avea sa-i cheme Sandy si Mark.
Intre timp, obsesia a trecut si bine a facut

Fiind insarcinata, am inceput sa caut nume. Pentru fetita gasisem un nume care imi placea mult. Nu-l divulg, pentru ca nu se stie cand voi avea ocazia sa-l folosesc. Pentru baietel ne-am oprit initial la Adrian. Ne placea mult cum suna. Pana in saptamana 22 cand, la morfologia fetala, ni s-a confirmat ca vom avea baietel. Atunci am inceput sa-i spunem Adrian si n-a mai sunat bine. Pur si simplu nu mergea, Suna strain si fortat.

Am pornit atunci in cautarea altor nume.Metoda noastra a fost simpla: Catalin a luat la puricat calendarul ortofox si a intocmit o lista de vreo 20 de nume care i-au placut lui. Apoi, pe principii de genul “asta nu-mi place”, “cunosc pe cineva cu numele asta si-i o persoana oribila” si altele din astea, am redus lista la doua nume: David si Gabriel. Ufff, grea hotarare. Ne placeau mult amandoua, dar am fi vrut un singur nume.

Intr-un final, ne-am hotarat la David. Si David a ramas. Pana la doua zile dupa ce am nascut, cand Catalin s-a dus sa-l inscrie si mi-a dat telefon sa-mi spuna ca i-a pus si Gabriel. Foarte bine. In momentul acela, sincera sa fiu, numele copilului mi se parea lucrul cel mai lipsit de importanta.

Si astfel, David al nostru se numeste David Gabriel. Stiti ceva? Parca nici un alt nume nu i se potriveste ca acestea.

GUMMYBEAR

Periodic, descopar entuziasmul cate unei mamici care tocmai a luat contact cu ursuletul gumat. Copiii sunt in al noualea cer, teribil de pasionati, alearga si rastoarna totul in cale cand aud melodia lui, stau cu ochii atintiti pe ecran, cu zambetul pe buze si nici nu respira, urmarind clipurile.

Exact asa a fost si David si, pentru ca pasiunea asta poate avea si aspecte neplacute, am spus ca n-ar strica sa povestim cum am trecut noi prin experienta asta.

Era anul trecut, la sfarsitul lui octombrie. O mamica draga ne-a facut cunostinta cu gummybear, spunandu-mi ca ii va placea cu siguranta lui David. Si avea dreptate. I-a placut. I-a placut atat de mult incat il cerea non stop. Radea singur cand stia ca-i pun clipurile. Iar eu eram amuzata.

Insa episodul asta s-a suprapus cu un mic salt al personalitatii de scorpion al lui David. Exact dupa ce a implinit un an, a avut vreo doua luni dificile, cu plansete cand nu-i convenea ceva, trantit pe jos si tot tacamul. Lucru valabil si pentru ursuletul verde. Cand ma plictiseam de cele cateva repetari ale melodiilor si voiam sa schimb cu altceva, se lasa cu crize.
Si nu era vorba doar de plictiseala. Analizand mai bine cantecelele, mi-am dat seama ca mi se par stupide. Aceleasi cuvinte si acelasi fragment muzical, repetate la nesfarsit, acelasi bum bum idiot care nu se mai termina. Ca sa nu mai zic ca unele miscari din dansul ursuletului mi se pareau cam obscene.
Asa ca i-am spus lui David ca sunt si alte lucruri pe care le poate vedea si din care chiar poate invata cate ceva. Si am inceput sa-i prezit, incetul cu incetul, papusile muppets. In scurt timp, clipurile Sesame Street, in special cele cu invitati actori sau cantareti, au inlocuit ursuletul, asa ca am scapat de o obsesie.

Acum... eu entuziasmul de inceput il inteleg bine, am trecut si eu prin el. Daca inca il mai considerati pe gummybear o gaselnita nemaipomenita, va recomand sa cautati pe youtube si celelalte clipuri ale lui. Noua ne-au placut mult, un timp, nuki nuki si cho-ka-ka-o. Si, ca sa nu ne plictisim de tot, le-am cautat in toate limbile posibile.

Deci vedeti ca n-am zis nu chiar de la inceput. Chiar am facut eforturi sa-mi placa, am ascultat toate variantele, dar nu s-a lipit de mine. Acum, ocazional, mai dam de el, urmarim unul sau doua clipuri, apoi trecem la altceva. Imi cere singur altceva