Nu am vrut sa scriu postarea asta. Nu pentru ca aș avea ceva împotriva trecerii anilor. Dimpotrivă, e cursul normal al vieții și, deși de multe ori am dificultăți în a-mi aminti vârsta mea calendaristică (spuneam cândva că mintea mi-a rămas blocată pe undeva pe la 30 de ani), mi-o asum și mi-o accept cu inima deschisă. Și sunt mândră și bucuroasă când mai încep un an.
Anul acesta a fost un an greu, plin de întortocheri și întorsături de situație care m-au lăsat cumva melancolică, visând în gol la vremuri mai sigure, pe care nu trebuia să mă străduiesc atât de mult să mi le fac senine.
Dar îmi asum și anul ăsta, cu greșelile pe care le-am făcut, cu nedreptățile care mi-au fost făcute, cu renunțările cărora a trebuit să le fac față.
Mi-l asum și mi-l accept pentru că e și el al meu. Pentru că n-a fost plin doar de zbucium, ci și de joacă și râsete și cântece și de vorbe stâlcite și entuziaste și de priviri galeșe și zâmbete ștrengărești.
M-a învățat multe anul ăsta.
M-a învățat că viața ți se poate schimba radical nu într-o săptămână, cum zice Coelho, ci de pe o zi pe alta.
M-a învățaț că, dacă trebuie cu adevărat, ma descurc singură, cu copilul meu, dar că e greu, e foarte greu.
M-a învățaț că nu pot ajuta oamenii care nu vor sa fie ajutați și că poți deveni dependent de nefericire și nemulțumire și că e tare greu să vezi lumini și bucurii mici și să le aduni în suflet atunci când ești bolnav de negativism (din fericire, nu e vorba despre mine).
Dar am învățat și lucruri pentru care a meritat din plin să trăiesc acest an:
Am învățat că pot fi calmă când copilul e agitat și trântește totul, că pot vedea dincolo de manifestarea lui violentă și-l pot lua în brațe și alina. Aș vrea să pot arăta și altora cum să vadă dincolo de aparențe.
Am reînvățat să mă joc și să râd din toată inima și să cânt sau să spun poezii pe stradă atunci când David mi-o cere, ba chiar am descoperit că oamenii nu se uită ciudat, ci zâmbesc cu drag când mă aud, când ne aud (poate că și lor le e dor de bucurie pură și micile noastre manifestări voioase le amintesc că nu toate în viață sunt negre sau gri).
Am reînvățat să sar coarda și șotronul și să sar pe capacele canalelor de pe trotuar, cu David de mână, sau să merg pe bordura trotuarelor zicând sunt tren și că merg pe linia de cale ferată.
N-am vrut să scriu postarea asta,dar atâția oameni dragi mi-au făcut urări care de care mai emoționante, încât chiar nu pot sări peste aniversarea asta.
Mulțumesc tuturor pentru vorbele frumoase și gândurile calde pe care le-am primit astăzi.
luni, 26 decembrie 2011
sâmbătă, 24 decembrie 2011
DE CRACIUN
Anul ăsta parcă pregătirile au fost făcute mai ușor și cu mai puțină agitație. Fiecare și-a găsit timpul și locul în bucătăria mică, astfel încât, toate au decurs lin. Eu am făcut biscuiții șprițați mult doriți (cei pe care ni-i făcea mama în copilărie) și foile de tort și salata de boeuf (David m-a ajutat la tăiat legumele). Tata socru a făcut cârnații, chișca și caltaboșul. Mama soacra a făcut ciorba și friptura și vreo trei feluri de prăjituri.
Au mai rămas treburi mai mărunte: de făcut cremele pentru prăjituri și tort, de definitivat curățenia, de mers cu colinda.
Va doresc Sărbători frumoase împreună cu cei dragi sau cu gândul la ei.
Sa va bucurați de sclipirile din ochii copiilor când vă colindă și când descoperă cadourile primite de la Moș.
Sa lăsați în urmă agitația și tristețile, să vă rămână bucuria.
Au mai rămas treburi mai mărunte: de făcut cremele pentru prăjituri și tort, de definitivat curățenia, de mers cu colinda.
Va doresc Sărbători frumoase împreună cu cei dragi sau cu gândul la ei.
Sa va bucurați de sclipirile din ochii copiilor când vă colindă și când descoperă cadourile primite de la Moș.
Sa lăsați în urmă agitația și tristețile, să vă rămână bucuria.
miercuri, 21 decembrie 2011
PRIMA SERBARE
- Meg gădinită, bini Motătun duti cadou
- Da, David, miercuri avem serbare. Mergem la grădiniță iar Moșul o sa dea cadouri la copii.
- Da, ti lui Matei.
- Sigur că și lui Matei.
- Auzi, Moșul o să-ți dea cadou, dar tu o să-i spui poezia?
- Daaa.
- Hai s-o repetăm : Ninge...
- Nide ial nide
- Ca-ntr-o...
- Lume pemecată
- Crește...
- Omu de dăpadă
- Dintr-un....
- Bugăl cât o loaaată
- Foarte frumos David, vezi că știi poezia? I-o spui și moșului?
- Nu pun ata, pun tica tica (nu spun asta, spun poezia cu tica tica)
- Poți s-o spui pe care-o vrei, Moșului o să-i placă.
Nu vă închipuiți că țin la chestia cu poezia recitată în fața moșului, a mătușii, a bunicii sau a vecinei. Ba chiar mă amuză când prin casă spune de 10 ori la rând câte o poezie, de-mi face capul calendar, iar când apare cineva străin în peisaj amuțește într-o clipă. Mă distra, însă, convingerea cu care spunea că el va recita poezia Moșului.
- Dar costumul făcut de bica îl îmbraci?
- Daaa, Bapi eti om dăpadă.
- Da, ești om de zăpadă. Toți copiii se costumează la serbare.
- Ti Matei?
- Și Matei. El este pitic. Tu o să fii om de zăpadă.
- Daaa.
Conversația asta am avut-o de câteva ori înainte de ziua de azi. De fiecare dată David era convins că va îmbrăca costumul și că va spune poezia. Iar cei mari erau la fel de convinși ca el.
Pe mine vă rog să nu mă includeți în categoria „cei mari”. Am recapitulat mental toate reacțiile pe care le văzusem de-a lungul timpului la copiii de trei ani atunci când dădeau cu ochii de Moș, am comparat cu felul lui David de a se comporta în situații noi și am pornit spre grădiniță pregătită sufletește să-mi țin pruncul în brațe în timp ce el își ascunde fața în umărul meu, întinzând, totuși, mâna după cadou :)
Entuziasmul i-a pierit în momentul în care am coborât din mașină. S-a oprit brusc și nu a mai vrut să meargă. I-am spus că azi e o zi specială și că stă și mama cu el la grădiniță, ba chiar vine și tati. M-a privit cu speranță și a pornit spre poarta grădiniței, ținându-mă de mână.
În grupă, cei mai mari l-au înconjurat entuziasmați:
- David, azi vine Moșul.
- Hai să stăm pe scăunel.
- De ce nu vii?
- De ce nu te îmbraci cu costumul?
- Se supără Moșul dacă nu te îmbraci.
- Uite, eu sunt om de zăpadă
- Și eu pitic
- Andrei e brăduț.
David se ascunsese după mine (deși în restul zilelor nu mai știa cum să mă dea pe ușă afară) și nu spunea nimic. N-a vrut pelerina. A spus că o ia când vine Moșul, dar a refuzat și atunci. Degeaba au făcut ceilalți copilași paradă prin fața lui.
A stat pe scăunel, cu mine în spatele lui, ținându-mă de mână. I-a urmărit atent pe toți copilașii care au spus poezii. Unii s-au încurcat, emoționați, alții nu s-au mulțumit cu o singură poezie și au spus două, cu entuziasm. Un copil mai mititel a început să plângă. Niște frățiori și mai mititei alergau prin clasă și râdeau cocoțându-se pe scaune.
Așa cum anticipasem, David a refuzat să spună poezia. S-a întors cu spatele, s-a rezemat cu capul pe brațe, sprijinit se spătarul scaunului, a dat din cap a „nu” și și-a țuguiat buzele în semn că el de acolo nu se mișcă oricât am insista.
Moșul a înțeles. A avut el de-a face cu destui copii încât să știe la ce să se aștepte.
David s-a întors din nou cu fața la ceilalți, atunci când s-au cântat colinde. N-a cântat, dar s-a uitat atent la copii.
A venit momentul cadourilor, l-am luat în brațe, el și-a ascuns fața în umărul meu, dar cadoul l-a acceptat, iar când am ajuns pe scăunel a insistat să deschidem cutia. I-a adus Moșul un glob pământesc, cum văzuse el la Ucu Petea (unchiul Petrea) și-i plăcuse atât de mult încât îl lăsase din mână doar când îi promisesem că vom vorbi cu Moșul să-i aducă și lui unul.
Și cam asta a fost serbarea. L-am prins, totuși, în două poze cu Moșul, ba chiar a stat în brațele lui și i-a răspuns la întrebări dând din cap a „da” sau ”nu” după caz.
Apoi.... știți vorba aia cu războiul și plăcintele? De emoționat ce a fost la serbare, când a dat de cornulețe și suc, a înfulecat copilul meu de ziceai că se bat turcii la gura lui :))
Au plecat, apoi, rând pe rând, toți copiii. Noi am rămas ultimii.
- Mai tăm pic la gădiniță, insista David țopăind.
În timp ce-l îmbrăcam, s-au dus toate emoțiile lui și a început să râdă și să cânte și să-mi povestească. Doamna educatoare a făcut ochii mari și a exclamat:
- Ia uite-l, că vorbește bine. La grădiniță nu-i prea aud vocea, credeam că încă nu vorbește.
Ei bine, a avut ocazia să-l audă. Și, ca să lecuiască de tot pe cei care dădeau dezaprobator din cap când auzeau că n-a vrut să participe la serbare, cum am ajuns acasă, David ne-a trântit un:
- Motătiuuun cu pete abe, a tooootiiiit de pin nămeeeeti. Mooooo Tăăăătiuuuun, moooo tăăăătiuuuun.
Dar așa....cu melodie cu tot.
Adică, dragii mei, știu și poezia (și nu numai una), știu și cântecelul (din nou, nu numai unul), dar nu mă puneți să prestez când eu nu vreau că n-o fac și gata.
Am zis.
- Da, David, miercuri avem serbare. Mergem la grădiniță iar Moșul o sa dea cadouri la copii.
- Da, ti lui Matei.
- Sigur că și lui Matei.
- Auzi, Moșul o să-ți dea cadou, dar tu o să-i spui poezia?
- Daaa.
- Hai s-o repetăm : Ninge...
- Nide ial nide
- Ca-ntr-o...
- Lume pemecată
- Crește...
- Omu de dăpadă
- Dintr-un....
- Bugăl cât o loaaată
- Foarte frumos David, vezi că știi poezia? I-o spui și moșului?
- Nu pun ata, pun tica tica (nu spun asta, spun poezia cu tica tica)
- Poți s-o spui pe care-o vrei, Moșului o să-i placă.
Nu vă închipuiți că țin la chestia cu poezia recitată în fața moșului, a mătușii, a bunicii sau a vecinei. Ba chiar mă amuză când prin casă spune de 10 ori la rând câte o poezie, de-mi face capul calendar, iar când apare cineva străin în peisaj amuțește într-o clipă. Mă distra, însă, convingerea cu care spunea că el va recita poezia Moșului.
- Dar costumul făcut de bica îl îmbraci?
- Daaa, Bapi eti om dăpadă.
- Da, ești om de zăpadă. Toți copiii se costumează la serbare.
- Ti Matei?
- Și Matei. El este pitic. Tu o să fii om de zăpadă.
- Daaa.
Conversația asta am avut-o de câteva ori înainte de ziua de azi. De fiecare dată David era convins că va îmbrăca costumul și că va spune poezia. Iar cei mari erau la fel de convinși ca el.
Pe mine vă rog să nu mă includeți în categoria „cei mari”. Am recapitulat mental toate reacțiile pe care le văzusem de-a lungul timpului la copiii de trei ani atunci când dădeau cu ochii de Moș, am comparat cu felul lui David de a se comporta în situații noi și am pornit spre grădiniță pregătită sufletește să-mi țin pruncul în brațe în timp ce el își ascunde fața în umărul meu, întinzând, totuși, mâna după cadou :)
Entuziasmul i-a pierit în momentul în care am coborât din mașină. S-a oprit brusc și nu a mai vrut să meargă. I-am spus că azi e o zi specială și că stă și mama cu el la grădiniță, ba chiar vine și tati. M-a privit cu speranță și a pornit spre poarta grădiniței, ținându-mă de mână.
În grupă, cei mai mari l-au înconjurat entuziasmați:
- David, azi vine Moșul.
- Hai să stăm pe scăunel.
- De ce nu vii?
- De ce nu te îmbraci cu costumul?
- Se supără Moșul dacă nu te îmbraci.
- Uite, eu sunt om de zăpadă
- Și eu pitic
- Andrei e brăduț.
David se ascunsese după mine (deși în restul zilelor nu mai știa cum să mă dea pe ușă afară) și nu spunea nimic. N-a vrut pelerina. A spus că o ia când vine Moșul, dar a refuzat și atunci. Degeaba au făcut ceilalți copilași paradă prin fața lui.
A stat pe scăunel, cu mine în spatele lui, ținându-mă de mână. I-a urmărit atent pe toți copilașii care au spus poezii. Unii s-au încurcat, emoționați, alții nu s-au mulțumit cu o singură poezie și au spus două, cu entuziasm. Un copil mai mititel a început să plângă. Niște frățiori și mai mititei alergau prin clasă și râdeau cocoțându-se pe scaune.
Așa cum anticipasem, David a refuzat să spună poezia. S-a întors cu spatele, s-a rezemat cu capul pe brațe, sprijinit se spătarul scaunului, a dat din cap a „nu” și și-a țuguiat buzele în semn că el de acolo nu se mișcă oricât am insista.
Moșul a înțeles. A avut el de-a face cu destui copii încât să știe la ce să se aștepte.
David s-a întors din nou cu fața la ceilalți, atunci când s-au cântat colinde. N-a cântat, dar s-a uitat atent la copii.
A venit momentul cadourilor, l-am luat în brațe, el și-a ascuns fața în umărul meu, dar cadoul l-a acceptat, iar când am ajuns pe scăunel a insistat să deschidem cutia. I-a adus Moșul un glob pământesc, cum văzuse el la Ucu Petea (unchiul Petrea) și-i plăcuse atât de mult încât îl lăsase din mână doar când îi promisesem că vom vorbi cu Moșul să-i aducă și lui unul.
Și cam asta a fost serbarea. L-am prins, totuși, în două poze cu Moșul, ba chiar a stat în brațele lui și i-a răspuns la întrebări dând din cap a „da” sau ”nu” după caz.
Apoi.... știți vorba aia cu războiul și plăcintele? De emoționat ce a fost la serbare, când a dat de cornulețe și suc, a înfulecat copilul meu de ziceai că se bat turcii la gura lui :))
Au plecat, apoi, rând pe rând, toți copiii. Noi am rămas ultimii.
- Mai tăm pic la gădiniță, insista David țopăind.
În timp ce-l îmbrăcam, s-au dus toate emoțiile lui și a început să râdă și să cânte și să-mi povestească. Doamna educatoare a făcut ochii mari și a exclamat:
- Ia uite-l, că vorbește bine. La grădiniță nu-i prea aud vocea, credeam că încă nu vorbește.
Ei bine, a avut ocazia să-l audă. Și, ca să lecuiască de tot pe cei care dădeau dezaprobator din cap când auzeau că n-a vrut să participe la serbare, cum am ajuns acasă, David ne-a trântit un:
- Motătiuuun cu pete abe, a tooootiiiit de pin nămeeeeti. Mooooo Tăăăătiuuuun, moooo tăăăătiuuuun.
Dar așa....cu melodie cu tot.
Adică, dragii mei, știu și poezia (și nu numai una), știu și cântecelul (din nou, nu numai unul), dar nu mă puneți să prestez când eu nu vreau că n-o fac și gata.
Am zis.
miercuri, 7 decembrie 2011
MOȘU' NOSTRU ÎL AJUTĂ PE BIBI
Atunci când am aflat despre Bibi am reacționat așa cum fac de obicei: Of, bietul copil, dar ce pot face eu pentru el? Cat de mult ajută ăia 10-20 lei pe care i-aș putea pune în cont? Așa că i-am cheltuit pe nimicuri pentru David.
Dar povestea lui Bibi a rămas activa în mintea mea, datorită oamenilor minunați care fac eforturi mari să îl ajute. Și atunci am spus: poate că, totuși, ajută și banii ăia puțini pe care i-aș putea dona. Dar fondul meu egoist (ăla de-mi spune mereu să pun pe primul loc micile nimicuri importante pentru mine și ai mei) mă împiedica să iau drumul băncii.
Atunci a venit salvarea: Bogdana a început să pună la vânzare diverse lucrușoare, banii încasați pe ele urmând să meargă în contul lui Bibi.
Hopa, mi s-a aprins un beculeț. Poate că a dona nu înseamnă neapărat să dau fără să primesc ceva în schimb. Așa că am urmărit ofertele. M-am agățat de trei perechi de cerceluși. Nu costau mult, doar 10 lei o pereche. Poate că, în mod normal, nu i-aș fi cumpărat, că nu aveam nevoie neapărată de ei, dar, cum era pentru o cauză bună, i-am luat. Și m-am simțit bine că am făcut o faptă bună.
Am urmărit apoi blogul Bogdanei, să văd dacă mă mai pot lipi de ceva.
Îmi doream de mult un ulei de argan, dar tot ezitam să-l cumpăr. Până când a apărut printre produsele vândute pentru Bibi. Nici n-am stat pe gânduri. Așa mi-am rezolvat și unul din cadourile de Crăciun.
Am ratat niște papuci grozavi pentru David, din cauză că nu am deschis calculatorul la timp și mi-au luiat=o alții înainte. Mă bucur, însă, că s-au vândut.
Între timp, campaniei i s-au alăturat și alte persoane cu suflet mare.
Bianca are deschis un mega-giveaway cu cosmeticale bio,
Sabina vinde fotografii artistice,
Bogdana cateva sapunuri handmade de la Fides Naturis,
pe 17, talcioc!
Mai sunt 2 zile în care puteți comanda calendare cu imaginile voastre preferate, iar 20% din încasări vor merge la Bibi
Timp de o saptamana : 10 - 16 decembrie ora 24.00, numarul de sms 848 va strange bani pentru Bibi. Un SMS costa 2 euro.
Grațiela are la vânzare niște artcesorii de-a dreptul fermecătoare
Toate pentru Bibi.
E luna cadourilor, nu? Moșul trebuie să facă cumpărături, nu-i așa? Ce-ar fi să-l rugați să tragă o privire întâi pe la ofertele care-l pot ajuta pe Bibi?
Acum... nu mă considerați materialistă sută-n sută. Donații mai fac din când în când atunci când mai sunt abordată pe stradă, chiar și lui Bibi i-am pus în cont un pic mai mult decât costă uleiul de argan, rotunjind suma.
Dacă nu găsiți nimic interesant printre produsele vândute pentru Bibi, dar vreți totuși să ajutați, puteți dona în contul:
LEI: RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX
Banca Transilvania
Titular cont: Filip Bogdan-Liviu
CNP 1660903133678
Dar povestea lui Bibi a rămas activa în mintea mea, datorită oamenilor minunați care fac eforturi mari să îl ajute. Și atunci am spus: poate că, totuși, ajută și banii ăia puțini pe care i-aș putea dona. Dar fondul meu egoist (ăla de-mi spune mereu să pun pe primul loc micile nimicuri importante pentru mine și ai mei) mă împiedica să iau drumul băncii.
Atunci a venit salvarea: Bogdana a început să pună la vânzare diverse lucrușoare, banii încasați pe ele urmând să meargă în contul lui Bibi.
Hopa, mi s-a aprins un beculeț. Poate că a dona nu înseamnă neapărat să dau fără să primesc ceva în schimb. Așa că am urmărit ofertele. M-am agățat de trei perechi de cerceluși. Nu costau mult, doar 10 lei o pereche. Poate că, în mod normal, nu i-aș fi cumpărat, că nu aveam nevoie neapărată de ei, dar, cum era pentru o cauză bună, i-am luat. Și m-am simțit bine că am făcut o faptă bună.
Am urmărit apoi blogul Bogdanei, să văd dacă mă mai pot lipi de ceva.
Îmi doream de mult un ulei de argan, dar tot ezitam să-l cumpăr. Până când a apărut printre produsele vândute pentru Bibi. Nici n-am stat pe gânduri. Așa mi-am rezolvat și unul din cadourile de Crăciun.
Am ratat niște papuci grozavi pentru David, din cauză că nu am deschis calculatorul la timp și mi-au luiat=o alții înainte. Mă bucur, însă, că s-au vândut.
Între timp, campaniei i s-au alăturat și alte persoane cu suflet mare.
Bianca are deschis un mega-giveaway cu cosmeticale bio,
Sabina vinde fotografii artistice,
Bogdana cateva sapunuri handmade de la Fides Naturis,
pe 17, talcioc!
Mai sunt 2 zile în care puteți comanda calendare cu imaginile voastre preferate, iar 20% din încasări vor merge la Bibi
Timp de o saptamana : 10 - 16 decembrie ora 24.00, numarul de sms 848 va strange bani pentru Bibi. Un SMS costa 2 euro.
Grațiela are la vânzare niște artcesorii de-a dreptul fermecătoare
Toate pentru Bibi.
E luna cadourilor, nu? Moșul trebuie să facă cumpărături, nu-i așa? Ce-ar fi să-l rugați să tragă o privire întâi pe la ofertele care-l pot ajuta pe Bibi?
Acum... nu mă considerați materialistă sută-n sută. Donații mai fac din când în când atunci când mai sunt abordată pe stradă, chiar și lui Bibi i-am pus în cont un pic mai mult decât costă uleiul de argan, rotunjind suma.
Dacă nu găsiți nimic interesant printre produsele vândute pentru Bibi, dar vreți totuși să ajutați, puteți dona în contul:
LEI: RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX
Banca Transilvania
Titular cont: Filip Bogdan-Liviu
CNP 1660903133678
Abonați-vă la:
Postări (Atom)