A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ...

Nu ştiu alţii cum au fost, dar pe mine, întreaga copilărie, când citeam o poveste, de cele mai multe ori nu mă mulţumea finalul. Ţin minte că mă întrebam mereu: Şi după nuntă oare ce-au mai făcut? Oare s-au înţeles sau s-au certat şi s-au despărţit? Au avut copii? Au călătorit? S-au întâlnit cu alte personaje din alte poveşti? Piticii s-au întors în pădure? I-a mai vizitat Alba ca Zăpada? Surorile Cenuşăresei oare ce-au mai făcut? Dar dacă toate personajele astea ar trăi în lumea noastră, cum ar fi?
Iar seara, înainte de a adormi, în loc să număr oi, schimbam cursul poveştilor sau le continuam după inspitaţia de moment.

A venit apoi anul 1990 şi cu el avalanşa de desene animate, întâi pe canalele româneşti, apoi pe cele italiene. Nu vă puteţi imagina prin câte au trecut (în mintea mea, desigur) Sandybell şi Lidia şi Candy şi ţestoasele ninja şi luptătorii din Voltron şi Saber Rider şi Macron I. În mintea mea creasem o adevărată lume paralelă în care toate personajele astea, din poveşti şi desene animate trăiau cu adevărat, se întâlneau, se iubeau, se certau, luptau împreună pentru bine. Nu conta că erau poveşti separate. Acolo, în lumea lor, ele se cunoşteau toate  şi aveau viaţa aia dincolo de finalul clasic, viaţa aia care îmi trezea mereu curiozităţi. Şi, bineînţeles, de cele mai multe ori eram şi eu printre ele şi participam şi eu la viaţa lor, le ajutam, le dădeam soluţii, mai era câte un prinţ care se îndrăgostea de mine şi mă salva de pe la balauri şi zmei. Duceam o viaţă palpitantă, ce mai!

Am păstrat obiceiul de a schimba mental acţiunea filmelor sau cărţilor pe care le citesc. Ăsta e număratul oilor înainte de a mă cuprinde somnul.

Ei bine, nu vă pot spune ce senzaţii trăiesc de câteva luni de când am descoperit un serial care face exact ceea ce fac eu de o viaţă: crează o lume paralelă în care toate poveştile sunt una singură, toate personajele se cunosc şi luptă împreună pentru bine. Scufiţa Roşie e prietenă bună cu Albă ca Zăpada, piticul morocănos e aşa din cauza iubirii imposibile pentru o zână,  Rumpelstilskin şi Regina cea rea sunt personajele negative cam din toate poveştile, doar că până la noi au ajuns cu alte nume, Cenuşăreasa şi prinţul ei sunt buni prieteni cu Albă ca zăpada şi iubitul ei, luptătoarea Mulan îl ajută pe prinţul Philip să ajungă şi să o trezească din somnul cel lung pe prinţesa Aurora, cavalerul Lancelot îi ajută pe Albă ca Zăpada şi pe prinţ, Crocodilul pe care-l urăşte Hook nu e chiar crocodil şi multe, multe alte situaţii care nici prin gând nu-mi treceau atunci când făceam conexiuni între poveşti.

Şi ajung în lumea noastră şi se văd nevoiţi să trăiască aşa cum trăim noi. Da, sunt aici, în lumea noastră arată ca noi, merg la servici şi la şcoală, se străduiesc să se adapteze. Desigur, imaginaţia celor care au creat filmul merge mult, mult mai departe decât am mers eu vreodată. Lumea asta, a poveştilor este atât de complicat şi de frumos construită încât pur şi simplu mă pierd în ea. Abia aştept zilele de luni ca să văd următorul episod şi sper, sper din tot sufletul să dureze serialul ăsta. Sunt atâtea poveşti şi atâtea personaje care încă nu au apărut şi care s-ar potrivi atât de bine în film!
 
Şi ştiţi ce-mi place cel mai mult? Cu o mică excepţie (dar pe măsură ce înaintează filmul s-ar putea să descoperim că nu e chiar o excepţie), filmul transmite ideea că nu există rău pur. La baza răului stă întotdeauna o mare suferinţă, de obicei din iubire şi chiar şi cei mai răi, ca Regina cea rea din Albă ca Zăpada sau Rumpelstilskin (apropos, Robert Carlyle joacă fantastic în rolul lui Rumpelstilskin din lumea poveştilor) n-au fost mereu aşa, iar în ele se duce mereu o luptă între iubire şi puterea malefică. De asta, cumva, mi-s dragi personajele astea negative. Sunt foarte complicat construite. Oricât le-ai detesta, te trag înapoi de la ură conflictele lor interioare. Iar binele învinge. Sărutul iubirii adevărate nu e un mit, e real şi le vindecă pe toate. Şi, oricât de răi sunt cei răi şi oricât de mult ar suferi cei buni, binele şi iubirea găsesc mereu o cale de a învinge.

Asta e o lecţie extrem de importantă pe care ar trebui s-o transmitem nu numai copiilor, ci mai ales adulţilor din jurul nostru care s-au pierdut în dezamăgiri şi greutăţi. Dincolo de toate filmele de groază sau de acţiune, cu monştri şi terorişti şi arme sofisticate, cu psihopaţi şi criminali ingenioşi şi extratereştri care ne invadează planeta şi ne extermină, ar trebui să promovăm mai ales astfel de poveşti şi astfel de valori. Valori vechi de când lumea, care ne erau insuflate nouă de bunici şi părinţi, valori care nu-s chiar apă de ploaie, aşa cum mulţi au ajuns să creadă. Binele poate învinge dacă crezi în el. Lupta lui începe din noi, din mintea noastră care, dacă nu s-ar lega doar de neajunsuri şi de dureri, ar descoperi iubirea şi magia din fiecare clipă pe care o trăim.

Serialul ăsta care-mi luminează mie fiecare început de săptămână, se numeşte ONCE UPON A TIME şi, cum la TV nu-s şanse să-l vedeţi, îl găsiţi pe Vplay sau pe torente. Merită să-l urmăriţi.