'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


vineri, 18 noiembrie 2016

DETERGENT NATURAL PENTRU VASE

De când bucătăresc eu (nu sunt cine știe ce gospodină, dar de gătit trebuie să gătesc), am avut un mare of (în afară de spălatul vaselor și curățatul general după gătit, desigur): negreala de pe oale. ocazional reușeam să o îndepărtez parțial cu produse mai agresive. Am încercat mai multe produse din comerț, am folosit leșie, rezultatele erau irelevante.

Nu știu cum în alte bucătării pot să strălucească toate când la mine e jale. Nu știu ce fac eu greșit. Acum...nah, poate se leagă și de faptul că nu îmi place să petrec prea mult timp curățând și frecând și transmit și eu o vibrație negativă în acest domeniu.

În fine, ce vă pot spune e că am descoperit un detergent făcut în casă, care e gata din trei apăsări pe butonul blenderului, care lasă vasele strălucitoare, ustensilele din lemn curate și catifelate și nu e agresiv pentru mâini.

Nu numai asta, dar cu ajutorul lui am curățat și oalele, tocmai când începusem să mă împac cu negreala și să o accept ca inevitabilă în viața mea.

Rețeta am luat-o de la Loredana, de la Luthelo. La rândul ei ea a luat-o de la Laura Adamache

O preiau și eu și o dau mai departe, nu înainte de a vă lăsa câteva poze cu una dintre oalele salvate de detergentul ăsta minunat
Una din oalele în chestiune. O unsesem deja cu detergentul, picățelele albe sunt bucățele de lămâie.

După vreo zece minute de stat cu detergentul pe ea

.După ce am lăsat-o peste noapte cu detergentul pe ea

Acum văd pe situl Laurei Adamache că ea recomandă ca vasele de acest fel să fie lăsate câteva minute în apă fierbinte cu câteva linguri de detergent. Data viitoare încerc și așa

Rețeta e următoarea:

Ingrediente

3 lamai mari
400 gr apa
200 gr sare
100 ml otet de mere

1. Spalam lamaile si le stergem bine dupa care le taiem in bucatele mici si le scoatem samburii. Nu se indeparteaza coaja! 

2. Mixam la robot, cu ajutorul lamelor de otel, lamaile impreuna cu sarea si 200 de gr apa pana obtinem o crema (cam 5-6 minute la viteza maxima) dupa care amestecam crema obtinuta cu inca 200 gr de apa si 100 gr otet si punem intr-o cratita pe foc mic. Se poate folosi si un blender stick (eu din ăsta am folosit), cu conditia sa taiati lamaile in bucati mici.

3. Calculam 10- 15 minute din momentul in care incepe sa fiarba dupa care stingem focul si lasam deetergentul sa se raceasca iar apoi il pastram in recipiente de sticla. Detergentul are o consistenta cremoasa. 

Cand spalam vasele, ori le lasam la inmuiat in apa fierbinte amestecata cu detergent, ori punem pe burete detergent si spalam vasele

4 comentarii:

vavaly2007 spunea...

draga mea, bnu esti singura care are senzatia ca la toata lumea straluceste de curatenie numai la ea nu :)))
am sa pun in aplicare detergentul asta sa vad daca mi ies toate ca noi.
desi eu am un detergent universal bio care si el curata foarte bine, dar arsura nu chiar la nivelul de a disparea, si am si un detergent pentru vase tot bio, pentru ca nu le suport pe cele din comert.

madi spunea...

Chiar ca noi nu ies nici așa, mai ales dacă vasele sunt mai vechi și folosite mai mult. Dar e mai bine decât ce am mai încercat

Simona spunea...

Practic ai facut un solvent organic la domiciliu (pe baza de lamaie si otet). E bun pentru ca nu e coroziv la maini cum sunt solventii organici folositi in industria chimica (eu sunt copil de ingineri chimisti, la noi in casa oalele straluceau intotdeauna si nu ramanea vreo pata de mancare sau arsura niciunde, dar mi-au facut instructajul cu echipamentul de protectie de mica, nu sfatuiesc folosirea lor in mod curent...). Am sa fur si eu ideea, desi nu prea am nevoie pentru ca suprafata mea de gatit e din sticla si am remarcat ca nu se prea arde nimic, in special fundul oalelor... cred ca conteaza mult pe ce tip de suprafata se gateste, la flacara deschisa, sticla, inductie, spirala, na, fiecare cu avantaje si dezavantaje.

madi spunea...

Păi, nah, eu am aragaz obișnuit, cu flacără, le arde de le omoară. Nu folosesc zilnic solventul ăsta. Prea multe lămâi, pe care, în perioada asta, prefer să le pun înc eai :). Îl păstrez pentru cazuri speciale :)