Acum 2 ani, scriam aici despre ziua de 8 martie.
Ceea ce s-a schimbat de atunci e că am început eu să mă văd așa cum vreau să fiu văzută de ceilalți și să îmi placă de mine așa cum sunt.
Mult timp am fost relativ singură în demersul ăsta, ceea ce a fost cât se poate de normal: era un demers de autocunoaștere și de afirmare a propriei personalități, lung, greu, nesigur, dar în care am găsit puterea să perseverez.
Ei bine, după ce am început să-mi conștientizez frumusețea și potențialul, lumea din jurul meu a început să se schimbe.
Nu, nu s-au schimbat oamenii care nu mă apreciau atunci. Am cunoscut, în schimb, alții noi, cu care pot comunica.
Nu s-au schimbat nici mentalitățile locului în care locuiam atunci și cu care eu nu mă potriveam nicicum. Am ajuns să trăiesc, însă, într-un alt loc, cu care rezonez și în care mă simt acasă.
Așa am ajuns la acest 8 martie, pe care îl sărbătoresc azi cu dublu sens: ca zi a femeii și ca zi a mamei.
Pentru mine ca femeie, cadoul cel mai frumos a venit de la o prietenă (care, nu întâmplător, este psihoterapeut), care mi-a confirmat din nou că ceea ce sunt, simt, gândesc și fac ca femeie și mamă este nu numai bine ci și, în anumite privințe, o inspirație pentru alții. E a doua dată în ultimele zile când mi se spune asta și este exact ceea ce am nevoie să aud în această perioadă.
Pentru mine ca mamă, cel mai frumos cadou mi-a fost făcut de David. Acum două zile și-a luat cei 10 lei pe care-i primise de la un unchi și a spus că se duce să-și cumpere ceva de la magazin. I-am făcut observație că iar dă banii pe prostii în loc să îi păstreze pentru ceva mai important.
S-a întors cu o pungă de pufuleți într-o mână și cu cealaltă mână la spate.
-Mami, ți-am făcut o surpriză foarte frumoasă. Sunt sigur că o să te bucuri, mi-a spus și a scos la iveală un minunat ghiveci cu flori, cele mai vesele flori pe care le-am primit până acum.
Renunțse la 6 din cei 10 lei pentru a-mi cumpăra mie flori. Azi mi-a spus că putea să le ascundă, să le păstreze pentru ziua mamei, dar n-a mai avut răbdare, a vrut să vadă cum mă bucur.
Și, vorba unei alte prietene: Sa nu uitati ca atunci cand nu mai puteti de fapt mai puteti un pic.
3 comentarii:
Madi, ma bucur ca ai mai scris ceva frumos!! Asteptam vesti de la voi! Nu inchide blog-ul, continua, chiar daca esti alta, in alta perioada, te citesc de 5 ani si mai vreau. La multi ani, da - esti speciala! Dia.
mulțumesc. Nu voi închide blogul. Cel mult îl voi redenumi. Mă mai gândesc.
Da,Madi,si pentru mine ai fost inspiratie chiar si prin acest blog si prin linkurile lui si nu numai.Dar nu întotdeauna trebuie sa ne dorim sa ne vedem asa cum ne vad altii ci doar asa cum suntem noi cu adevărat si cel mai important sa ne acceptam.Ma bucur ca te-ai regăsit!
Trimiteți un comentariu