Era duminica si intorcandu-ne de la biserica, lui Catalin i-a venit cheful sa se plimbe pe dealuri cu David.
Zis si facut. Echipat bondarul, instalat in port bebe si facut vant la amandoi pe poarta. David super fericit, chiuia de mama focului , dadea din picioare, maini, gafaia de fericire ca un catelus. Astfel incat mi-a venit si mie pofta de drumetie, asa ca am pus pe mine treningul si am pornit-o dupa ei. Veselie mare cand m-au vazut, cu o usoara schimbare de atitudine din partea lui David. Tot intindea mainile spre mine si, printre zambete, mai scotea cate un marait. Ce sa fie, ce sa fie, ne intrebam noi, parinti denaturati, care umblam brambura cu plodul fara sa ne gandim ca n-a mai mancat de ceva timp.
Intr-adevar, cand am inceput sa ma intreb daca nu ii e foame, am observat ca traiectoria mainii lui era precisa: spre sursa de hrana. Asa ca am gasit un pietroi pe care m-am instalat si am hranit copilul care sugea cu asa o pofta ca aproape se ineca. Tati ne-a admirat concluzionand ca probabil nu exista senzatie mai frumoasa ca alaptatul in natura.
Dupa ce David s-a saturat, a tras zambetul satul de copil satisfacut si a inceput iar chuielile. Drept pentru care ne-am continuat plimbarea.
Vom repeta experienta cu prima ocazie.
3 comentarii:
sa inteleg ca-i prima alaptare.. "in natura"?
eeiii, nici nu stii ce ma bucur, madi! :)
pai, ce sa mai zic, as incheia cu o urare, dar nush cum s-o formulez; la cat mai multe (..) alaptari in natura!! :)
(suna bine?)
Fain!
Ce bine ca hrana e in sani si ii poti oferi oriunde!
Da, a fost prima data "in natura" (ca alaptatul in curte nu l-am pus la socoteala).
De fapt e o chestie asa normala si naturala ca nu stiu de ce se ascund altii dupa deget si se rusineaza.
Trimiteți un comentariu