'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


vineri, 6 ianuarie 2012

ÎNGER, ÎNGERAȘUL MEU

- Înger
- Latu meu
- Ce mi te-a dat
- Dumeu
- Totdeauna,
- Pii cu mine
- Și mă-nvață
- Pac bine
- Eu sunt
- Mic, pămă male
- Eu sunt
- Lab, pămă tale
- În tot locul
- Mă-ntotete
- Și de rele
- Mă pădete
- Doamne,
- Latii tăi pie tolii ai mei.
- În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh
- Amin

David a fost sceptic la început în ceea ce privește rugăciunea. A acceptat întâi să stea culcat pe pernă și să mă asculte pe mine spunând-o. Apoi a început să spună el ultimul cuvânt din fiecare vers, ripostând atunci când eu încheiam mai devreme „Nu, mama spune!”. Treptat, am ajuns la varianta de mai sus, care chiar îl încânta. Bănuiam că peste vreo câteva luni, un an, o va spune singur, dar nu țineam neapărat la asta.
Aseară, însă, după ce am spus rugăciunea, David s-a ridicat din pat, mi-a spus „mama stai un pic aici” și s-a dus în camera cealaltă. Așteptam zgomot de ușă deschisă, în semn că vrea să coboare la bunici. Totuși, zgomotele întârziau. Liniște și doar câte o șoaptă din când în când. Am tras cu ochiul pe după perdea și l-am văzut stând lângă pat, cu mâinile împreunate și șoptind rugăciunea. S-a poticnit, a mai sărit cuvinte, dar nu s-a lăsat până n-a ajuns la sfârșit. Apoi a venit la mine, cu un zâmbet cât toate zilele și mi-a zis satisfăcut că a spus rugăciunea singur.

:)

3 comentarii:

Anonim spunea...

Bravo, Davidutu!
El face ce vede la voi.Daca va vede ca va rugati cu siguranta se va ruga si el, i se va parea firesc.Cum scrie si in motto, ce invata in casa parinteasca nu va uita niciodata.
Ingerii sa va pazeasca!ana

vavaly spunea...

Wow, ce frumos si emotinonant. Copiii sunt atat de spontani si de sinceri in ceea ce fac incat noi nu avem altceva de facut decat sa ii privim in liniste si sa ne bucuram.

Luminita spunea...

dragul de el!!!!