'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


luni, 17 septembrie 2012

ALTĂ PRIMĂ ZI

S-a trezit în ritm de Andantino. Mi-a zâmbit şi s-a lăsat îmbrăcat fără probleme. L-am spalat, a mâncat, apoi, cu ghiozdănelul cu ben 10 în spate (el nu-l cunoaşte încă pe Ben10, ghiozdanul l-a primit de la o mătuşă dragă, dar toti băieţii mai mărişori au fost entuziasmaţi de el, unul chiar m-a întrebat, cu sclipiri în ochi, de unde l-am luat, că vrea şi el unul) am pornit spre prietenii noştri Luca şi Sara, împreună cu care am mers la grădiniţă.

Iniţial nu a vrut să intre în clasă, apoi n-a mai vrut să iasă. S-a ţinut scai de mine, n-a vrut să intre în sala de mese pentru micul dejun. Am participat şi eu la întâlnirea de dimineaţă unde David s-a plictisit grozav. Nu-i plac activităţile statice şi organizate. N-a vrut să se prezinte, mi-a spus la ureche să le comunic eu colegilor că el a lăsat limba acasă la bica şi că nu vorbeşte.

A fost o mare uşurare pentru el când doamna educatoare a împărţit copiii pe centre iar pe cei mici (dintre care face şi el parte) i-a lăsat să se joace liber, cu ce au vrut ei. David s-a fixat pe nişte bile din plastic şi pe nişte maşinuţe şi a pornit la joacă, împreună cu Sara şi încă o fetiţă. Atunci l-am întrebat dacă vrea să rămână să se joace iar eu să plec la cumpărături. A zis că da, dar să mă întorc.

 Şi am plecat. Cu inima plină şi mulţumită că primisem acordul lui (spre deosebire de anul trecut, când l-am lăsat plângând). M-am întors când copiii erau la masă. David stătea cu spatele la uşă şi nu m-a văzut. Mânca liniştit brânză cu smântănă şi mămăligă. L-au nimerit: asta e mâncarea lui preferată. Când a terminat, a venit la mine şi mi-a comunicat că a mâncat şi că i-a fost dor de mine.

Ne-am drăgălit, apoi l-am întrebat dacă vrea să doarmă cu copiii. Evident, a spus că nu. În timpul verii David a scos aproape total din program somnul de prânz. Mă îndoiesc că va reveni la el doar de dragul grădiniţei. Cel mult, o voi ruga pe educatoare să-l lase să stea în clasă să se joace dacă nu reuşesc mereu să vin să-l iau la ora 13.

Şi asta a fost totul. Vă doresc un început de şcoală/grădiniţă cel puţin la fel de liniştit ca al nostru.




Un comentariu:

Loredana spunea...

Cu pasi mici cresc copiii mari.
Bafta multa sa aveti si in continuare!