DIN NOU LA GRĂDINIŢĂ

Experienţa noastră  de anul trecut o puteţi (re)citi aici şi aici şi aici.

David a continuat să meargă la grădiniţă în toamnă, apoi în primavara. În timpul iernii a stat acasa, din cauza de frig prea mare si de lene din partea mea (nu-mi surâdea nicicum ideea de a ieşi din casă pe ger doar pentru cele 3-4 ore pe care urma să le petreacă David la grădiniţă.

În plus, David nu mergea acolo că i-ar fi plăcut să meargă la grădiniţă. Accepta să meargă doar pentru că îl avea în grupă pe Matei, prietenul lui drag, a cărui apariţie îl înseninează şi-l umple  de veselie. Nu-l interesau activităţile. Tot ce îşi dorea era să stea lângă Matei şi să se joace cu el.

Ei bine, Matei, care e mai mare, anul acesta merge la şcoală. Drept urmare, am decis să-l înscriu pe David la altă grupă, de la altă grădiniţă, unde va merge împreună cu alt prieten şi vecin drag. Am ales deci, grupa step by step, singura grupă de acest fel din Cimpulung.

Cu sistemul step by step eu am avut mereu experienţe frumoase, având în vedere că, înainte de a veni în Cimpulung, am lucrat aproape 4 ani ca ajutor de educator la o grădiniţă din Piatra Neamţ, iar anul trecut am mai lucrat un semestru la aceeaşi grădiniţă, luându-l şi pe David cu mine. În plus, o prietenă dragă care are copilul în această grupă mi-a vorbit foarte frumos despre doamnele educatoare şi despre felul în care se apleacă asupra copiilor.

Eu eram convinsă. Rămânea să-l conving şi pe David să meargă la grădiniţă nouă, cu doamne şi copii noi. Iniţial a spus că nu vrea la grădiniţă, indiferent dacă-i nouă sau veche şi toată vara a ţinut-o aşa. Apoi a acceptat, atunci când i-am spus că o voi ruga pe doamna educatoare să mă lase şi pe mine să stau cu el la început. După experienţa de anul trecut, nici prin gând nu-mi trece să-l mai las plângând.

Mai era un hop: analizele. David nu suportă ideea exudatului în ruptul capului (nu mai vorbesc de alte analize). A fost NU de la început până la final, orice i-am spus, oricâte cărticele despre doctori i-am citit, orice i-am promis. Nu obişnuiesc să-i promit recompense. De data asta am făcut-o: i-am promis că dacă face exudatul, indiferent dacă de bună voie sau nu, indiferent dacă plânge sau nu, îi cumpăr o jucărie, orice vrea el, cu condiţia ca preţul să fie acceptabil pentru buzunarul meu. 

A plâns în timp ce şi după ce asistenta i-a recoltat proba. Nu pentru că l-ar fi durut sau l-ar fi deranjat în vreun fel procedura la nivel fizic. A plâns pentru că spusese NU iar eu trecusem peste decizia lui. A plâns şi m-a tras de urechi, strigând mereu „Nu voiam!!!” Eu l-am asigurat că are tot dreptul să fie supărat şi că e în regulă să-şi descarce neputinţa aşa cum simte el. Apoi s-a calmat şi am mers să-i cumpăr jucăria promisă. A ales o locomotivă cu magnet, care trăgea o betonieră, o basculantă şi o macara. 13 lei. Am scăpat ieftin.

Ne-am plimbat apoi prin oraş şi i-am propus să mergem să vedem grădiniţa şi să le cunoaştem pe doamnele educatoare. M-am gândit că dacă îl duc acolo înainte de a începe anul, are timp să se obişnuiască, să se familiarizeze cu doamnele şi cu jucăriile, poate să prindă drag şi să îşi dorească să revină. A acceptat să meargă cu inima îndoită, cerându-mi să nu-l las singur. I-am spus că nu-l voi mai lăsa niciodată la grădiniţă fără acordul lui, dar că mi-e important să cunoască locul unde vreau să-l duc pentru că sunt convinsă că e un loc frumos, unde o să-i placă să meargă şi să se joace.

Cred că decizia de a-l familiariza cu grupa înainte de începutul anului şcolar a fost o decizie bună. David a fost  fascinat de cuburi, de bucătărioara încropită într-un colţ, de maşinuţe, de plastilină. La început a vorbit doar în şoaptă. Apoi s-a acomodat şi a vorbit mai tare, apoi a început să cânte. Am făcut mâncare în bucătărie, am construit un castel, doamna ne-a arătat baia, sala de mese şi dormitorul. 

A fost dragoste pură. David nu mai voia să plece şi s-a desprins cu greu de grupă, declarând că-i place acolo şi că vrea să se mai întoarcă. Vom mai merge cel puţin o dată săptămâna asta iar săptămâna viitoare voi sta la grădiniţă atâta timp cât va fi necesar pentru ca desprinderea de mine să se facă lin şi fără plânsete.

La fel vom proceda şi cu somnul de prânz (pe care David l-a cam scos din program în această vară). La început îl voi lua acasă după masa de prânz. În timp, după ce îşi va face prieteni acolo, poate îşi va dori să doarmă cu ei şi să se joace cu ei şi după somn (anul trecut, când il luam la grădiniţă la Piatra, începuse să ceară să rămână acolo şi la somn).  

Nu e un moft şi nu e alintătură. David e un copil care acceptă să stea fără mine atâta timp cât se simte în siguranţă cu persoanele cu care îl las (toată vara a petrecut-o mai mult prin vecini, venind acasă doar când se plictisea de joaca acolo şi-şi aducea prietenii aici, ca să mai schimbe peisajul şi jucăriile). Dar trebuie să-i dau timpul şi spaţiul necesar să ajungă la concluzia că e în siguranţă fără mine. Am probat asta acum 2 săptămâni când am mers la Galleria, în Piatra Neamt, la locul de joacă. Ar fi vrut înăuntru, dar nu fără mine, aşa că am stat cu el. După jumătate de oră de joacă, l-am întrebat dacă mă pot duce la cumpărături iar el să mă aştepte acolo. A acceptat fără probleme, deşi nici o persoană de acolo nu-i era cunoscută dinainte. Trag nădejde că pe acelaşi sistem se va adapta şi la grădiniţă.