39

Acum două zile am împlinit niște ani.

Am încercat să-mi dau seama ce semnificație are pentru mine numărul lor. Nu are niciuna. Cifrele acelea două îmi sună străine, departe de mine. Puteau fi oricare altele, tot nu mi-ar fi spus nimic. De ceva timp am încetat să mai număr anii. Doar când sunt obligată să-i declar în scopuri administrative sau de socializare, fac un efort să-mi amintesc ce vârstă spune buletinul că am.

În schimb, ca fiecare an care trece, și acesta a avut un specific al lui, un ceva ce l-a deosebit de ceilalți dinaintea lui.

Anul acesta a fost anul selecțiilor și renunțărilor la ce era prea mult în viața mea, la ce nu mă lăsa să mă bucur de mine și de viață.

Anul acesta s-a definitivat divorțul. Despărțirea se petrecuse mai demult, dar abia în primăvara acestui an ne-am mobilizat să o oficializăm. A fost simplu, așa cum ar trebui să se petreacă orice despărțire. Sigur, a fost și zbucium interior de ambele părți, dar am reușit să trecem prin asta în mod destul de civilizat și cu efecte secundare minime.

Anul acesta am început activități pe care mi le-am dorit mult în trecut. Am renunțat apoi la ele pentru că, oricât le-am visat în trecut, nu se mai potrivesc cu ceea ce sunt acum.

Anul acesta am căutat, am testat, m-am împiedicat, m-am ridicat, am făcut planuri, am păstrat ce îmi stă în putere să realizez acum, am amânat lucrurile pentru care nu văd încă o rezolvare.

Anul acesta mi-am trasat un proiect de viață. Am conturat liniile mari și am început să trasez, cu nesiguranță încă, detaliile. Treptat, totul îmi va deveni mai clar. Nu mă grăbesc. Anul acesta m-a învățat să iau totul pe îndelete, să nu mă pierd în nerăbdări și frici inutile.

Anul acesta am început să port rochițe fără să mă mai cramponez de silueta mea care nu s-a înscris niciodată în standardele altora. Aceasta e o mare realizare. Râd cu poftă când mă întreabă lumea când trebuie să nasc, dar continui să-mi port cu bucurie rochițele frumoase, fără să mă mai chinui să strâng burta mea cea mare care poartă în ea ani de emoții negative, de nemulțumiri și de singurătate.

M-am apropiat tot mai mult de un fel de slow-living interior în care sunt mai conștientă de mine, de prezența și importanța copiilor mei în preajma mea, de ceea ce simt pozitiv sau negativ. Încerc să-mi diminuez nesiguranțele, să nu mă las copleșită de perioadele dificile din punct de vedere financiar. Cumva simt că toată agitația trece pe lângă mine iar eu sunt într-un fel de safe place al meu în care e bine și cald și în care nimic nu se grăbește, în care am timp să mă gândesc la ce voi face în continuare, în care am timp pentru câte un film, pentru o carte, pentru a rumega o vorbă auzită mai mult sau mai puțin întâmplător. Am mai ieșit din starea asta și m-am aruncat în agitația cotidiană a societății în care trăiesc. Dar nu pentru mult timp. Au fost în jurul meu oameni care să-mi atragă atenția când m-am îndepărtat de ceea ce sunt și am reușit să ies din experiențele care mă dezechilibrau.

Continui să caut, să testez, să fac planuri. Îmi fac traducerile, ies la câte o pizza și un film cu David, legăn și hrănesc păpușile împreună cu Eliza, particip la întâlnirile WAHM, când am ocazia merg mult pe jos, singură.

Un prim obiectiv pentru anul care pentru mine a început deja: să reîncep să scriu scrisori. Internetul îmi pare atât de impersonal încât mă simt ciuntită în orice încercare de comunicare. Am început deja prima scrisoare care va călători peste mări și țări, spre prieteni dragi de care îmi va fi mereu dor.

O BĂLĂCEALĂ, 2 TORTURI ȘI PRIETENI DRAGI

Postarea asta trebuia să o scriu ieri, dar nu primisem încă pozele. Oricum sărbătorim de câteva zile și încă nu am terminat, așa că nu e chiar cu întârziere.

David îmi spusese din vară unde vrea să-și facă ziua, dar nu am găsit liber. Cerând recomandări despre un alt loc, o prietenă mi-a spus că ea și copiii ei s-au distrat la o aniversare la Aqua Park. Am știut din start că e locul potrivit.

Imediat am dat comandă de invitații pentru ultima zi de școală (mulțumesc Anca pentru versuri și Ștefania pentru invitații)

.

David a primit vestea cu sărituri și chiote de bucurie.

A vrut tort cu Foxy. Am trecut peste repulsia mea și i-am comandat tort cu Foxy (mulțumim Aline Cake Boutique)

Din nou sărituri și chiote și Mami, o să fie cea mai faină petrecere!

Nu au venit toți cei invitați (din fericire pentru buzunarul meu), dar toată lumea s-a distrat. Cei mai aventuroși au luat cu asalt toboganele, cei mai prevăzători au rămas în bazinul cu apă mai mică. Dar absolut toți au avut sclipiri în ochi de bucurie în ochi. Mulțumesc tatălui care a prevăzut situația dificilă în care aveam să mă aflu și a rămas să mă ajute cu copiii

Apoi am urcat în restaurant unde copiii au mâncat și au savurat tortul

Ne-am întors acasă epuizați, dar David tot a mai găsit putere să construiască un lego. A fost încântat de tot ce a primit, de la jucării la haine.

A doua zi, a venit tati cu prieteni de la C-lung. Cu alt tort, la fel de gustos. 

David a fost foarte încântat să-și revadă prietenii. 

Cât copiii au fost la film, noi am umblat prin mall după Eliza. Are copila asta un lipici, că în câteva minute toți din mall erau topiți după ea. A primit și o pereche de aripioare și diademă de fluturaș, care i-au accentuat farmecul.

Și două reclame gratuite :)

După ce s-a terminat filmul, am savurat tortul. David nu a vrut poză cu el (era ocupat cu un joc pe telefonul unui prieten și abia și-a făcut timp să sufle în lumânare).

Eliza, însă, nu a obiectat, ba chiar l-a și gustat

Mai urmează un tort, dar el nu știe. Voi pune poză într-una din zilele următoare.

Pe scurt, o vacanță plină de voie bună și dulciuri. Și încă nu s-a terminat.

WORK AT HOME MOMS - PIATRA NEAMT

Mi-am propus prin primăvară să încep o serie de postări despre WAHM Piatra Neamt și mamele absolut minunate din această asociație.

Nu am găsit nici timpul nici dispoziția de a scrie despre asta până acum.

Azi, însă, am terminat traducerile în timp record și, fiind încă sub influența întâlnirii de ieri, am spus că e momentul să încep.

WAHM este o inițiativă socială menită să vină în sprijinul mamelor care au ales să lucreze pe cont propriu sau care își caută o activitate pe care să o desfășoare acasă.

Anul trecut această inițiativă s-a lansat și în Piatra Neamț iar asociația noastră este una dintre cele mai active din țară, în special datorită implicării Irinei Mitrofan-Bitca, coordonatoarea de aici a proiectului.

În fiecare lună, asociația organizează un eveniment, cu tematică diferită de la lună la lună, în funcție de preferințele și nevoile membrelor asociației.

Astfel, s-au organizat evenimente de tip Mama Connect, Cluburi de lectură pentru copii, Seminarii de dezvoltare personală, întâlniri de inițiere în realizarea fotografiei de produs, etc.

Eu am lucrat mereu acasă. Când am terminat prima facultate am pornit pe acest drum și am ales să lucrez pe cont propriu. Era și o perioadă benefică traducerilor iar alegerea aceasta mi s-a părut cea mai logică. Au urmat și perioade mai grele, cu traduceri mai puține, dar tot nu am reușit să găsesc impulsul de a intra într-un sistem.

Am devenit apoi mamă și am simțit că munca mea acasă, deși cu venituri fluctuante și niciodată destule, cu program haotic și, de multe ori, obositor atât pentru mine cât și pentru cei din jurul meu, îmi oferea o șansă pe care nu multe mame o au: aceea de a fi alături de copilul meu în fiecare etapă a dezvoltării lui, de a-mi crea cu el o legătură puternică, de a-l cunoaște așa cum mai mult ca sigur nu îl va cunoaște nimeni. Mi s-a părut foarte important acest aspect nu doar pentru primii ani ai vieții lui, cât, mai ales, pentru anii următori, pentru vârstele lui mai dificile din punct de vedere emoțional.

Asta cu mult înainte de apariția asociației WAHM. Am devenit apoi mamă pentru a doua oară iar alegerea mea a căpătat și mai mult sens.

În momentul în care am intrat în Asociație, m-am simțit acasă, m-am simțit înțeleasă până în cele mai mici detalii, am primit sprijin emoțional de fiecare dată când aveam nevoie. Simplul fapt că mă simt liberă să vorbesc despre mine fără să mă judece nimeni, pentru mine contează foarte mult.

Încet, încet, am început să cochetez cu alte idei de activități pe care le pot realiza pe cont propriu. Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să le fac, dar încă nu-și găsesc toate loc în viața mea. Pentru unele nu am îndemânarea necesară, pentru altele încă nu am timp destul, dar încep să se contureze posibilități de a trece dincolo de sfera traducerilor și de a-mi pune în valoare creativitatea.

Fiecare întâlnire WAHM îmi confirmă că se poate trăi în afara unui sistem, că se poate porni de la zero, că te poți adapta la orice schimbare pe care viața te obligă să o integrezi.

În asociație sunt mame ca mine, care au ales de la început să lucreze acasă, mame care au renunțat la cariere de succes pentru că nu le împlineau emoțional, mame care nu lucrează chiar acasă, dar au afaceri proprii sau mame care își caută o activitate care să le permită să acorde timp prețios și familiei. Fiecare dintre ele este o adevărată sursă de inspirație și este o plăcere să le vezi lumina din ochi când vorbesc despre cât de mult le place ceea ce fac, despre copiii lor, despre viața lor care, cu bune și cu mai puțin bune, a devenit mai luminoasă atunci când au ales să-și asculte instinctul.

Voi scrie despre fiecare în parte, despre produsele lor, despre evenimentele la care particip alături de ele. Sunt proiecte care merită promovate, produse pe care le-am folosit și dăruit cu bucuria că am adus o contribuție, oricât de mică, la dezvoltarea afacerii unei mame ca mine.

Vă recomand și vouă să alegeți produse create de mame. În spatele fiecăruia se ascunde pasiune, entuziasm, bucuria de a crea. 

MACGYVER 2

Am mai scris despre serialul MacGyver. Este încă unul dintre preferatele mele și îl recomand în continuare celor care vor un serial de acțiune, dar s-au cam săturat de eroi cu arme de ultimă generație.

Așa cum spuneam în postarea de acum 4 ani, ce m-a atras (în afară de Richard Dean Anderson, desigur), sunt valorile pe care le promovează proiectul Macgyver: o lume cu oameni care, în rezolvarea problemelor, își folosesc capul de pe umeri în locul armei din mână.

Industria filmului american a decis că e timpul să reediteze proiectul și să-l adapteze vremurilor de acum. De curând am dat de noul serial care a ajuns deja la sezonul 2 și, curioasă să văd ce a ieșit, m-am pus pe vizionat.

Sunt un contrariată de unele lucruri, dar tot nu mă pot abține să-l urmăresc.

Lucas Till e un înlocuitor perfect pentru Richard Dean Anderson iar rolul îl prinde foarte bine.
De restul echipei...nu sunt chiar așa sigură dar nah, doar pentru că pe mine nu mă încântă un actor sau altul, nu înseamnă că serialul nu poate fi urmărit.

Pentru că vremurile sunt cu mult schimbate față de anii 80 când a rulat serialul original, cei de la Hollywood, în locul agentului secret singuratic, au încropit o echipă. Ceea ce e bine. Unul se ocupă de forța fizică, unul de IT, MacGyver rămâne cu ce știe el mai bine: salvează situația cu o agrafă de birou și un pumn de nisip.

Nu voi ridica însă în slăvi noul serial, așa cum am făcut cu originalul. Din punctul meu de vedere e mediocru, așa că voi spune ce nu-mi place la el:

Unul dintre lucrurile care nu-mi plac e că au făcut serialul prea în stilul celor de spionaj. Originalul parcă era mai ancorat în realitatea de toate zilele,  abordând teme inspirate din problemele societății de atunci. Noul serial se axează prea mult (după gustul meu) pe conspirații internaționale.  

În plus, mi-ar fi plăcut să fie un fel de continuare a primului serial. Adică personajul principal să fie nepotul sau o altă rudă a lui Mac cel original, care să-i moștenească abilitățile. Ar fi fost mai credibil pentru noi, cei care am urmărit originalul și l-am îndrăgit. Mai ales că Lucas Till chiar seamănă cu Richard Dean Anderson și ar fi făcut trecerea la noul serial foarte ușoară și plăcută.

Din păcate, s-a ales altă variantă. Personajele au fix aceleași nume, Angus MacGyver, Jack Dalton, director P. Thorton (de data asta o femeie), fundația Phoenix, Murdoc, dar sunt plasate în zilele noastre. Ceea ce eu simt ca o ruptură cu care nu prea mă împac. Pentru mine, director Thorton are chipul lui Dana Elcar, Jack Dalton nu poate fi altul decât Bruce McGill, iar Murdoc e doar Michael des Barres.

Din punctul meu de vedere, puteau să păstreze doar numele lui MacGyver, să păstreze denumirea fundației și să înlocuiască celelalte nume sau să găsească cumva o legătură cu personajele din serialul original. Ar fi fost mai credibil pentru mintea mea.

A, iar lui MacGyver îi lipsește din buzunar veșnica rolă de bandă adezivă. Nu pot înțelege o asemenea omisiune :)). Măcar au păstrat briceagul elvețian

Încă una și mă duc: MacGyver, în varianta Richard Dean Anderson, spunea un NU hotărât băuturilor alcoolice. Așa cum spuneam în postarea de acum 4 ani, replica lui „Carrot juice is about as far as I go” mi s-a părut genială. Ei bine, noul MacGyver mai bea câte o bere din când în când.

Toate astea îmi spun că nu, serialul de acum nu e bazat, așa cum a fost precedentul, pe un proiect de transmitere a unor valori. E doar un alt serial de spionaj, la fel ca celelalte deja existente.

Cu toate reținerile mele, cred că e un serial ok pentru tineri. Le mai arată că nu totul se rezolvă cu o apăsare pe trăgaci și că da, multe chestii din sfera științelor chiar au aplicare în anumite situații.

ELIZA TE ÎNVAȚĂ - EPISODUL 1: CUM SĂ FACI PODOABE DIN LUT

Pasul 1 - DOCUMENTAREA 

Găsești sursele de informare potrivite și te documentezi. Din fericire, la bibliotecă sunt muuulte cărți din care să te inspiri.

pasul 2 - PROIECTAREA. 

Nu începi să lucrezi nimic fără un proiect. Asta îți va clarifica ideile și vei ști exact ce ai de făcut când te apuci de lucru

 

pasul 3 - ALEGEREA MATERIALELOR

Te așezi la masă și soliciți cu insistență să ți se dea și ție material de lucru. Ce dacă ai doar 1 an jumate. Pentru lucrul cu lutul nu există limită de vârstă.

pasul 4 - GĂSIREA MEDIULUI FAVORABIL DE LUCRU

Nu poți lucra la masa aia pentru adulți, așa că îți alegi un loc unde să te simți mai confortabil

pasul 5 - LUCRUL PROPRIU ZIS 

Ignori activitatea celorlalți și te concentrezi la ceea ce ți-ai propus să realizezi

și David lucrează de zor  

reușește și mami să meșterească ceva

pasul 6 - FACI CURĂȚENIE LA LOCUL DE MUNCĂ  

Nu se poate să lași mizerie, nu?

Pentru mai multe detalii vă așteptăm la Atelierul de modelaj în lut  de la Biblioteca Jutețeană G.T. Kirileanu, Piatra Neamt

ATELIERUL DE MODELAJ FRUMUSICA

Luni, la Biblioteca Județeană GT Kirileanu din Piatra Neamț, a avut loc lansarea proiectului Frumușica, organizat în parteneriat cu Activ Travel Tour.

Am aflat abia miercuri, dar mi-am dat seama imediat că este vorba despre un atelier care promite să fie o experiență fantastică atât pentru copii cât și pentru părinți.

Când i-am spus lui David despre atelier, a sărit în sus de bucurie, așa că am mobilizat și prietenii din spatele blocului iar trupa noastră veselă s-a prezentat vineri, la ora 17, la bibliotecă.

Pot spune că a fost un succes. Mi-a plăcut foarte mult cum se raportează domnul Iulian Gorea la copii iar aceștia au fost captivați de povestirile dumnealui, Sunt convinsă că pe parcursul următoarelor întâlniri se va crea o legătură specială între dumenalui și participanții la curs. Lumina din ochii celor trei mușchetari ai cartierului nostru nu mă lasă să cred altceva.

Întâlnirile vor avea loc marțea și vinerea de la ora 17 la 18.30. Din păcate nu cred că vom reuși să ajungem marțea, din cauza altor activități extrașcolare, dar vinerea nu vom lipsi.

Proiectul implică mai multe decât simplul modelaj, organizatorii intenționează ca activitățile să nu fie exclusiv pentru copii ci doresc să implice și părinții, ceea ce mie mi se pare un lucru fantastic. În plus, se dorește organizarea unor excursii la casele și atelierele unor meșteri populari și alte activități pe care le vom afla pe parcurs.

Vă las mai jos link către filmulețul de la lansarea proiectului, pentru a afla mai multe.

Vizionare plăcută și... vă așteptăm la atelier.

http://turntv.ro/atelierul-de-modelaj-frumusica/

COLIBRI...MOLIA COLIBRI

Azi am avut o întâlnire neobișnuită.
Așteptam autobuzul când pe deasupra florilor de la chioșcul din stație a început să zboare o creatură ciudată. Am crezut inițial că e un bondar și mă pregăteam să mă îndepărtez. Apoi mi-am dat seama că nu e bondar. Era mai mare, colorată mai spre maroniu, bătea rapid din aripi și avea o trompă lungă cu care se ospăta din nectarul florilor.
- Un Colibri, a fost primul meu gând.
Era singura legătură logică pe care o puteam face. Arăta întocmai ca păsările colibri pe care le văzusem prin documentare. Cu excepția trompei, care mi se părea prea lungă. Și a faptului că nu mai auzisem să existe păsări Colibri în România. Mă gândeam, totuși, că poate a zburat din vreo colivie
Fascinată, l-am chemat pe David să o vadă și el. Nu putea pierde ocazia asta.
Nefiind pe deplin convinsă că e chiar pasărea Colibri, i-am spus lui David că vom căuta acasă imagini să vedem ce anume e.
Am căutat. Nu e pasărea Colibri. E molia Colibri.
Arată cam așa:

imagine preluată de aici

Voi ați văzut vreodată o molie Colibri? Ați știut de existența ei?

CÂND SĂRIM SOMNUL DE PRÂNZ

Aud că sunt unii părinți, de pe meleagurile noastre sau de pe alte meleaguri, care, după ideea proprie sau la recomandarea altora, nu lasă copiii (chiar și pe cei de vârsta Elizei) să doarmă ziua, ca să-i culce seara devreme, pe la 6-7 iar copiii să doarmă până dimineața. Iar copiii lor chiar dorm în nopțile 12-14 ore pe noapte.

Eliza a făcut ieri un astfel de experiment, independent de voința mea. Nu a vrut să doarmă la amiază. Pur și simplu, chiar dacă îi era somn, chiar dacă am urmat rutina obișnuită, a refuzat să adoarmă.

A picat pe la 18.30.

S-a trezit la 2 cântând, s-a foit, a supt, iar s-a foit, iar a supt, până pe la 3 jumate.

A mai ațipit un pic iar eu am profitat și m-am apucat de lucru.

S-a foit iar, s-a ridicat, l-a văzut pe David și l-a împuns cu degetul de câteva ori, să vadă dacă nu se trezește. Nu s-a trezit, s-a întors cu spatele.

S-a așezat de câteva ori cu capul pe pernă lângă el. Speram că adoarme. Nu a adormit.

S-a plictisit, a venit la mine în brațe, a băut apă, am drăgălit-o cu o mână în timp ce cu cealaltă terminam o traducere.

I s-a făcut foame. I-am dat o banană. A mâncat jumătate în brațe la mine. Cu cealaltă jumătate m-a hrănit pe mine, bucățică cu bucățică, în timp ce terminam și a doua traducere.

Se făcuse ora 5 jumate.

A început să se lipească de mine a somn, așa că am abandonat a treia traducere și ne-am băgat în pat.

Am adormit amândouă.

M-am trezit la 8 și am terminat ultima traducere.

E aproape 9 iar ea încă doarme.

Clar nu vreau să repetăm prea des experiența asta.

ADULȚII ȘI OBLIGATIVITATEA VACCINURILOR

Înainte de a spune ce am de spus, țin să precizez următoarele: opiniile mele despre obligativitate sunt despre OBLIGATIVITATE. Nu am nicio problemă cu cei care aleg să vaccineze, sunt liberi să o facă, nu mă feresc de ei, nu-mi feresc copiii de copiii lor.

Dacă doriți să comentați, vă spun din start că nu voi aproba comentariile jignitoare iar pe cele de pe FB le voi bloca. 

Am ajuns la protestul de duminică având clar în minte ce vreau să spun.

Urma să vorbesc despre adulți. Toată lumea se centrează pe copii și e normal, spre ei se îndreaptă întreaga noastră grijă. Dar mi se pare că de la un timp copiii au ajuns mijloc de manipulare în ambele tabere. Dacă vrei să intimidezi părinții ameninți copiii iar eu nu pot să mai vorbesc despre copii în această chestiune. Pot, însă să vorbesc despre felul în care se neglijează faptul că proiectul de lege îi vizează și pe adulți. Pe toți. Iar asta ar trebui să ne afecteze la fel de mult ca vaccinarea forțată a copiilor. Poate chiar mai mult, pentru că dacă noi vom suferi reacții adverse, suferința noastră se va răsfrânge și asupra lor. 

Nu voi reproduce discursul meu de pe treptele Teatrului Tineretului, dar nu voi obosi niciodată să explic de ce mă afectează pe mine, ca adult, acest proiect de lege.

Așa cum am mai povestit pe blog, m-am născut aparent sănătoasă. Am fost vaccinată în anii ’70-’80. Schemă de vaccinare completă, în ciuda problemelor frecvente cu rinichii : crize crunte, infecții dese, tratamente cu toate antibioticele posibile, în doze tot mai mari, dar fără niciun rezultat. Pe la 6 ani, la Iași, mi s-a făcut primul ecograf (doar în orașele mari exista aparatură pentru asta). Atunci s-a descoperit că am un rinichi malformat, care aproape că nu funcționează, iar celălalt este mărit. Am făcut tratament adecvat și m-am vindecat de infecții. Crizele, totuși, au continuat. Coincidență sau nu (tind să cred că nu), crizele au încetat după ultimul vaccin din școala generală.

De atunci, slavă Domnului, în afară de eliminarea unei pietre anul trecut, de răceli ușoare și de un început de ulcer acum vreo 3 ani, nu am mai avut probleme. Trebuie, totuși, să am mare grijă ce substanțe introduc în corpul meu. Toate toxinele trec prin rinichi, e chestie de cultură generală. Ei bine, pe mine un surplus de toxine m-ar putea aduce oricând la un pas de moarte.

Vine acum Legea vaccinării obligatorii. Lege făcută în folosul cetățeanului, nu ? Fără să am cunoștințe prea amănunțite de legislație sau de medicină, am citit textul, să văd cum mă protejează legea asta pe mine, om cu o afecțiune deja agravată în trecut de acțiunea vaccinurilor. După logica mea de om de rând, îmi inchipuiam că textul unei legi făcută în interesul cetățeanului, trebuie să fie foarte clar, astfel încât dacă o citește nea Costică din Crăcăoanii de peste apă, să înțeleagă cum este el protejat de legea asta.

Ei bine, am constatat că proiectul este clar în ce privește sancțiunile pentru cei care nu se vaccinează sau nu-și vaccinează copiii, în schimb, textul este extrem de ambiguu în ce privește evaluarea și protejarea persoanelor nevaccinabile. Da, se va face o Comisie, se vor studia niște dosare și, până la urmă, Guvernul va decide dacă ești injectabil sau nu.

Păi stai un pic. Eu am un rinichi varză, da ? E malformat, trage să moară, stă acolo mai mult de decor, să nu-l lase chiar singur pe frate-su. Celălalt e suprasolicitat ca o mamă de 5 copii cu ADHD. Asta pot dovedi oricând cu acte medicale. Iar tu, proiect de lege făcut în interesul meu, vii și-mi spui că stai, vom vedea dacă chiar nu te injectăm. Să mergem pe la Comisie, să ne plimbăm pe la Guvern, poate poate nu-i chiar așa grav și suporți o tură de vaccinuri. Măcar una mică, de sămânță. Dacă nu crăpi după aia, mai avem pregătite câteva ture. Stai, măi că am glumit, n-o să pățești nimic. Vaccinurile sunt așa buuune și siiigure. |Nu mai citi și tu toate prospectele de pe net, că nu-ți face bine la neuroni. Să vezi ce bine te simți după. Hai, dacă stai cuminte, îți dau și o bomboană. Îți pun chiar și un plasture cu zâmbărici.

Iar ca mine sunt mulți alții. Oameni care au învățat să trăiască cu anumite boli cronice, oameni care poate nici nu știu că au un organ mai slăbit, pentru că nu i-a deranjat niciodată într-atât încât să meargă să se caute. Proiectul acesta de lege, așa cum este redactat, nu ne oferă nicio garanție că vom fi ascultați, că vom fi luați în serios.

S-o luăm altfel: după problemele mele din copilărie, părinții au făcut tot posibilul să-mi întărească sistemul imunitar. Am avut noroc că am copilărit într-o perioadă când se mânca încă sănătos, majoritatea alimentelor le aveam de la bunicii mei, de la țară. Apoi mama a lucrat la un magazin naturist și am avut acces la tot ce s-a putut pentru a-mi întări organismul să facă față unor eventuale boli. În afara nașterilor, nu am fost internată niciodată. La medic am mers când aveam nevoie de adeverințe. În prezent NU IAU medicamente de sinteză. Hai, din când în când, mai am câte o durere pentru care mai înghit câte o pastilă pentru dureri. Răcelile se vindecă de la sine sau cu gemoderivatesau homeopate. Sunt ani de zile de când răceală înseamnă un pic de tuse, o râcâială în gât, două zile de strănut, foarte rar o laringită de 1-2 zile. De aici trag concluzia că sistemul meu imunitar e bun. Nu mă tem de gripă, știu că i-aș face față. Nu mă tem nici de alte boli. Organismul meu ar lupta cu ele și ar câștiga cu siguranță. De bolile exterminate nici nu are rost să-mi spun părerea. Și atunci, de ce să mă injectez? Dacă pe mine nu mă îngrijorează eventualitatea unor boli, de ce să fiu obligată să mă vaccinez?

Altceva. Am în familie o persoană care a suferit mult în urma vaccinurilor din anii 80. Alergii, erupții cutanate, două ture de convulsii în urma cărora a rămas cu o serie de probleme care-l afectează și azi. E oarecum ok omul acum. A depășit mare parte din probleme, e așezat la casa lui, are o slujbă cu care se potrivește, după ce a schimbat multe cărora nu le făcea față. Și vine legea asta și îi spune: nu contează ce a fost în trecut, oricum nu prea mai sunt dovezi acum în afara declarațiilor părinților tăi. Hai și te vaccinează să fii în rând cu lumea. Nu contează că neuronii tăi au fost amețiți de neurotoxinele injectate în copilărie, mai merge o tură, să-i terminăm cu totul. Te-au mai lăsat alergiile? E loc de altele. Îți mai ies bube? Ei, asta a fost în trecut, hai să vedem de care-or ieși acum. Stai, măi că am glumit, n-o să pățești nimic. Vaccinurile sunt așa buuune și siiigure etc, etc

Încă unul și mă duc: o vaccinare recentă. Un adult din familia mea, se vaccinează acum vreo 15 ani cu un antigripal.

Paranteză: antigripalul este pe lista momentan recomandată de Calendarul Național de Vaccinare pentru adulți. Doză anuală. Închid paranteza.

Cum spuneam, omul se vaccinează. Om sănătos, în floarea vârstei, crescut la țară, cu alimentație sănătoasă întreaga viață. La scurt timp începe bâlciul: reacții la o listă lungă de alergeni, de la lactate și fructe cu puf până la acarieni, praf, saliva de câine și multe altele. Simptome: erupții cutanate, rinite alergice etc, etc. Omul pur și simplu se usucă, slăbește văzând cu ochii, se simte rău, rău, deși analizele îi ies bune. Ani de zile s-a chinuit cu tratamente antialergice, a scos din alimentație aproape tot, până s-a stabilizat cât de cât iar acum începe să se poată bucura cât de cât de viață, de câte un aliment interzis înainte etc. Și vine Legea asta și-i zice: ți-ai revenit, omule drag? Nu-i nimic, îți trece. Ia de aici un antigripal anual. Stai, măi...

O să ziceți: o iei razna femeie, te-ai cretinizat de la un rând la altul. N-ai zis că antigripalul e doar recomandat?  Sigur că am  zis. Dar și Proiectul incriminatei legi zice că vaccinurile obligatorii vor fi cele din Calendarul Național de Vaccinare. Pam, pam!

Și așa mai departe.

Dacă v-ați recunoscut măcar parțial în unul dintre cazurile de mai sus, fie că aveți sau nu copii, legea pentru obligativitatea vaccinării vă privește în mod direct.

Citiți proiectul. Vă las link aici: http://storage1.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/16664458/3/legea-vaccinarii-forma-finala-31-07-2017.pdf. 

Dacă nu vă place să citiți pe ecranul laptopului sau al tabletei sau al telefonului, dați-mi adresa și vă printez eu un exemplar să vi-l trimit. Plătesc eu taxele poștale. Pentru Piatra Neamț, livrare personală. Măcar atâta să fac pentru voi dacă tot ați rezistat să citiți până aici ce am avut de spus.

Vă las și schema momentan doar  recomandată pentru vaccinarea adulților. 

Citiți prospectele acestor vaccinuri. Nu le am printate, dar dacă vreți, vi le printez eu și vi le trimit pe sistemul descris mai sus.  Citiți în special contraindicațiile și reacțiile adverse. Nu doar pe cele frecvente ci și pe cele rare sau foarte rare. Nu se știe dacă nu cumva sunteți un norocos într-un milion. Copilul meu a fost un norocos. A bifat una dintre reacțiile rare la vaccinul antihepatitei B. Nu-i doresc să bifeze mai multe. Nici vouă.

A, și nu condamnați doar producătorii vaccinurilor pentru reacțiile adverse. Ei măcar au scuza că au trecut în prospect riscurile. Adevărații vinovați sunt cei care impun vaccinarea. Cei care ne ignoră cu desăvârșire îngrijorările. Cei care ne strigă sus și tare: Măi proștilor, măi cretinilor, vaccinurile sunt bune și sigure! Noi vă iubim și vă injectăm cu bunătate și siguranță! 
Paranteză: logicea mea de om de rând, fără cunoștințe aprofundate de medicină, îmi spune că dacă un medicament ar fi sigur, nu ar mai avea trecut în prospect un cârnaț de contraindicații și reacții adverse. Închei paranteza

Ăștia sunt cei mai de condamnat. De ei trebuie să ne apărăm. O asemenea lege este nu doar neconstituțională, ilegală, aberantă și cum mai vreți să-i spuneți. O asemenea lege este ilogică. Un act medical este inadmisibil să fie impus. 

Despre asta a fost vorba duminică. Asta am încercat să transmit.

Au fost oameni mulți. Au venit nu doar din Neamț. S-au mobilizat grupuri din Bacău, din Suceava, era cineva și din Vaslui.

A vorbit domnul doctor Mircea Pușcașu, căruia îi mulțumesc că se expune în continuare atât pentru dumnealui cât și pentru noi, în ciuda dificultăților cauzate de expunerea asta. Au vorbit părinți îngrijorați, au vorbit adulți care au suferit, ca și mine, în urma vaccinării obligatorii din trecut.

Vă mulțumesc încă o dată tuturor. Așa cum v-am spus duminică, am luat prezența voastră la modul personal și am considerat că nu ați venit aici doar pentru voi și pentru copiii voștri. Am considerat că ați venit la protest în primul rând pentru mine și pentru copiii mei. Și eu am fost acolo pentru voi.

Cam atât. Nu mai am putere de mai mult azi. Mă duc să-mi înec dezgustul și nimicnicia într-o felie de pepene.

Aveți grijă de voi și de ai voștri. Încă mai aveți libertatea de a o face. Și luptați până la capăt pentru această libertate.

Vă las un film cu ce a fost la Piatra. Știu, nu se aude bine. Data viitoare se va auzi.

PROTESTUL PRIN OCHII ELIZEI

De două zile mă tot străduiersc să scriu despre protest, dar nu-mi găsesc cuvintele. Sunt mai multe aspecte pe care vreau să le acopăr și nu reușesc să le îmbin, de aceea am decis să împart postarea în două.

Azi vă las câteva poze cu copiii prezenți. Au fost mulți. Unii, mai mari, conștientizau de ce erau acolo. Ceilalți, mai mici, se învârteau pe acolo, fascinați de mulțime.

Eliza nu a stat o clipă locului. 

S-a plimbat printre oameni

 A luat la cotrobăit toate cărucioarele,

 a șterpelit o sticlă de apă,

 

s-a plimbat prin fața mulțimii

 S-a odihnit pe treptele Teatrului Tineretului în timpul discursului domnului doctor Mircea Pușcașu

A râs la bebelușii din căruciare și i-a mângâiat, pe copiii mari i-a luat de mână să-i ducă la plimbare. Cât timp am vorbit mulțimii, a stat cu o prietenă pe care a plimbat-o peste tot. 

Ce mi-a plăcut a fost că absolut toți cei care au interacționat cu ea (și n-au fost puțini), au fost cu zâmbetul pe buze și amuzați de ea, chiar dacă mai trăgea pe cineva de pantaloni sau fustă ca să-și facă loc sau să nu se dezechilibreze.

A fost un protest pașnic. Discursurile au atins multe puncte importante referitoare la obligativitate (obligativitate, da? nu alegerea de a vaccina). Voi încerca să le sintetizez în următoarea postare.

La sfârșit, Eliza a mâncat o înghețată. O merita din plin.

ACTIVITĂȚI LA UN AN JUMATE (APROAPE)

V-am prins! Vreți idei, așa-i? S-ar putea să vă dezamăgesc. Sunt destul de multe activități care-i plac Elizei, dar nu chiar ce se înțelege, în general, prin cuvântul Activitate

La fel ca David, Eliza ignoră momentan orice încercare de-a mea de joacă cât de cât organizată. 

Iată câteva dintre activitățile ei preferate:
*Cartonașele cu imagini sunt pentru mestecat.  
*Nu acceptă să-i citesc din cărțile ei, dar se uită atent la fiecare pagină, fie că e carte pentru copii, fie că e carte pentru adulți.
*Floricelele care se îmbină sunt doar ca să fie împrăștiate sau să-și pună pe cap coronițele pe care i le fac. 
*Cuburile sunt ca să dărâme ce construiesc eu sau, pur și simplu, pentru aruncat.
*Activități de sortare cu jucării predefinite? Ce-i aia? 
În schimb, în magazin: ia un produs și mi-l arată. Îi spun că nu-l cumpărăm, să îl pună la loc. Îl pune la loc. Vine cu alt produs și îl pune în coș. I-l dau înapoi și-i spun să-l pună la loc. Îl pune pe alt raft. Face câțiva pași spre mine, se întoarce, ia produsul și-l pune pe raftul corect. În disperare de cauză, zic că ține loc de activitate de sortare.
*Jocuri cu figurinele animale? Nup. Doar pisicile și cățeii adevărați sunt de observat și de admirat. Când vede o pisică, râde de parcă mâța-i spune glume. Poate chiar îi spune, ce știu eu?
*Jocuri cu păpușile? Le iubește, le strânge în brațe, le cară după ea. Până se plictisește, apoi le car eu. Îi place să le trântească jos și râde în hohote, apoi le ridică, le trântește iar, râde din nou și tot așa.
*Cutie luminoasă? Încă nu.
*Nisip kinetic? Bun de mâncat.
*Plastilină? Mmmm, ce bună e.
*Colorare? Da. Peste tot și cu orice. Inclusiv body-painting cu tot ce prinde.
*Sticle, pungi, covorașe senzoriale? Să se joace alții cu ele, indiferent cât a muncit mama să le facă.
*Activități de transfer? în niciun caz dirijate. Îi pun la dispoziție instrumentele și se descurcă ea. 
Tot în categoria asta: mănâncă uneori singură cu lingurița. Cu daune colaterale minime. O consider tot activitate de transfer.
*Jocuri cu apa? Jucați-le voi, Ea e ocupată să plângă în apă, mai ales atunci când face baie. Sora lui frate-su, ce să zic.
*Instrumente muzicale: mai face zgomot cu ele uneori, dar pe durată scurtă. Daaaar, a învățat să sufle în fluier.
Una dintre dorințele mele e să le cumpăr o orgă. Studiez o ofertă să găsesc una convenabilă, care să nu ocupe mult timp. Cred că ar fi utilă pentru ambii copii.
*Tobogan? Uneori îl folosește ca toți copiii. De cele mai multe ori, însă, se cațără pe partea alunecoasă și se dă jos pe scări.
*Petrece muuult timp studiind zorzoanele mele. Își pune colierele pe cap, la gât, pe învârte, le sucește, a mai stricat vreo două (și așa nu le purtam), le pune în punguțe și le poartă prin casă
*Socializare: Oh, da. 
- În parc, merge glonț la orice găletușă vede , se așează tacticos, indiferent cine se joacă deja cu ea, se servește cu o  lopățică, uneori chiar din mâna posesorului, dacă acesta nu s-a gândit să aducă una și pentru ea, și începe să umple găletușa. Din fericire, toate mamele sunt prevăzătoare și aduc jucăriile în dublu sau triplu exemplar. Știu ele ce știu. (și eu am, de obicei, arsenalul cu mine)
- Tot în parc, dacă pe vreun copil mai mare îl pune naiba să aducă o minge, a pus-o. Eliza îl hărțuiește tacticos și profită de orice moment de neatenție ca să apuce mingea și să umble victorioasă cu ea în brațe, prin tot parcul. Funcționează doar cu mingile celorlalți, Pot să iau eu de acasă șapte mingi, tot aia străină e mai bună, chiar dacă e identică cu ce are ea. Deja este un băiat mai mare (are cred 5 sau 6 ani) terorizat de ea. Cum o vede, îi spune: nu îți dau mingea, eu mă joc acum cu ea. Știe că e mică și nu înțelege chiar tot ce se poate și ce nu se poate. Se poartă frumos cu ea, îi vorbește categoric, dar blând, mi-e foarte drag când îl văd cum o abordează. Eliza se uită la el, el repetă, Eliza se uită la mine, eu îi spun că e mingea lui și nu o putem lua, ea renunță. Pentru moment. La prima neatenție din partea lui, o zărim cu mingea în brațe.
- Uneori apucă copiii de mânuță și-i plimbă câțiva pași prin parc.
- Când vede un copil mic, mic, nou născut, e în extaz. Atâta chirăie și râde că zici că ăla mic îi spune glume. De obicei ăla mic doarme sau îl apucă plânsul când vede atâta entuziasm.
*Merge mult. Atât de mult încât uneori obosesc eu să tot merg după ea. Și nu se lasă oprită de obstacole. Se cațără pe borduri unde e cazul, se strecoară printre picioarele oamenilor atunci când aceștia îi stau în cale, găsește căi alternative de a ajunge unde vrea. Am lăsat-o câteva minute în parc cu o prietenă și am găsit-o (pe prietenă) bulversată de cât de mult poate circula asta mică.
*Mănâncă. Asta e o activitate care chiar îi place, chiar dacă în ultimul timp căldurile ne-au cam dereglat programul de masă. Îi pun bucăți pe masă și-și ia tacticos, cu două degete, câte o bucată, pe rând. Când se satură face curat pe masă. A se citi: aruncă tot ce a rămas pe jos.
*Cercetează toate ustensilele de bucătărie. Am renunțat să mai aranjez ceva în dulap sau sertar. Farfuriile le-am cocoțat pe un raft suspendat, restul e la dispoziția ei. Face mâncare învârtind în oale, îmi dă să gust, iar face mâncare, iar mă hrănește. Așa apuc și eu să spăl vasele.

Și altele asemenea (mai completez pe măsură ce-mi dfau seama că am omis ceva). M-am resemnat că jocurile vor rămâne un timp frumos aranjate în cutii. Am și eliminat multe jucării din cale. Le mai scot prin rotație, dar o interesează pentru perioadă scurtă.

AZI AM PLÂNS

Nu de supărare, nu de disperare, nu de singurătate și de neputință, așa cum am mai plâns în trecut.

Azi am plâns de emoție și de pereaplin de bucurie.

Dar să încep cu începutul.

Prima dată când am văzut-o, dormea în pătuțul ei de bebeluș. Nu mai știu cât de mare era, probabil o săptămână sau două. Eu aveam 11 ani și mi s-a părut mică, mică. De fapt, chiar era mică. Cam cum erau copiii mei prin luna a 7-a de sarcină

A crescut, apoi, sub ochii mei. Mi-am petrecut o serie de vacanțe având grijă de sora mea și de ea, așa cum mama ei avusese grijă de mine în trecut.

Atunci când mă gândesc la copilăria noastră, prima care îmi vine în minte e vacanța  de vară de când ea avea 2 ani iar sora mea 3, eu 13. La țară, ele jucându-se pe cerdacul casei bunicilor, eu citind Ultimul Mohican sau uitându-mă la videoclipuri și desene animate. Ele punându-și reciproc cenușă în cap, eu certându-le și scuturându-le, apoi hrănindu-le cu brânză cu zahăr.

Apoi îmi apare în minte o vacanță de iarnă. După primul an de facultate, le-am luat pe fete, una de 7, cealaltă de 8 ani, și am bătut la pas orașul într-un Ajun cu adevărat magic, mergând la colindat, cu sacoșa plină de clementine și portocale, primite de la prieteni și rude.. Niciodată Crăciunul cu a mirosit atât de tare a portocale, ca în acea vacanță.

Dacă nu aș fi avut o soră mai mică, ea i-ar fi ținut locul. De fapt, în amintirile mele de atunci, ea e mereu alături de Oana. Foarte puține sunt amintirile doar cu una dintre ele. Le iubeam la fel. Pentru mine ele vor fi mereu fetele mele dragi, cele care au pus bazele formării mele ca mamă și educator. Cu ele a început totul, cu dragostea mea pentru ele.

Azi am plâns pentru ea. Pentru bucuria ei, Pentru bucuria celor din jurul ei. De fiecare dată când gândul îmi zbura la ea, nu-mi puteam stăpâni lacrimile.

Pentru că ea, puiul cel mic, care dormea liniștit în pătuț acum 27 de ani, verișoara mea scumpă, azi a devenit mamă.

Felicitări Raluca! Te îmbrățișez strâns, strâns, de departe.

Bun venit pe lume, Anastasia, boț de lumină binecuvântată! Vei fi o iubită și o răsfățată, așa cum ar trebui să fie orice copil de pe lumea asta.

Și promit: I will always have gum!

(toată ziua, așteptând vestea cea frumoasă, mi-a stat mintea doar la scena de mai jos și la replica Monicăi.)

SĂPTĂMÂNA MONDIALĂ A ALĂPTĂRII 2017

Încă nu s-a încheiat, nu?
Mai am timp de câteva rânduri, așa-i?

Voiam să sar anul acesta peste acest subiect. Chiar dacă alăptez. Chiar dacă în jurul meu am mame care abia încep să alăpteze.

Uite că n-a fost să fie.
Am dat azi peste două pagini superbe, pe care le-am scanat și vi le las și vouă.

Ignorați sublinierile și semnele făcute cu creionul. Așa citesc eu cărțile: îmi marchez pasajele importante pentru mine, apoi le transcriu și/sau comentez într-o agendă.

A se reține, în afară de importanța alăptării, faptul că nu menționează nicăieri o limită maximă a alăptării.
"...depinde de alcătuirea afectivă atât a mamei cât și a pruncului în creștere".
Nimic mai mult.

A nu se înțelege că eu consider superb și restul cărții. E ok, dar, din punctul meu de vedere, pornește de la o imagine ușor (sau mai mult) idealizată despre capacitatea tuturor părinților de a înțelege cu ce se mănâncă părințeala. Mi-am notat observațiile și le voi scrie după ce termin de citit cartea.

Verișoarei mele Raluca, ce va deveni mamă în curând (dacă nu a devenit deja - nu am avut vești de la ea azi), îi urez un start ușor în alăptare și lapte pe măsura nevoilor bebelușei.

COPII ECHILIBRAȚI ȘI PĂRINȚI ÎMPLINIȚI

La ceva timp după nașterea lui David, când eram în febra căutării a cât mai multe surse de informație referitoare la psihologia copilului, parenting și tot ce ține de asta, am auzit de Urania Cremene. Nu am băgat prea mult în seamă informațiile despre ea. S-a scris atunci, pe varii bloguri, despre metoda ei de parenting, dar informațiile au trecut pe lângă mine.

De-a lungul anilor, a mai ajuns în atenția mea, uneori, prin intermediul facebook-ului. Știam că e apreciată, dar nu mă puteam hotărî să deschid nici un filmuleț. Adevărul e că nu căutam metode de parenting. Nu voiam reguli și rețete, voiam ceva ce ținea mai mult de psihologie și pedagogie, ceva care să mă ajute să-mi înțeleg copilul și să-mi stabilesc propriile mele reguli în relația cu copilul meu.

Săptămâna trecută, mi-a apărut iar în feed un anunț despre un seminar gratuit pe care Urania Cremene urma să-l susțină la Piatra Neamț: 18 tehnici fundamentale de Parenting pentru copii echilibrati si parinti impliniti.. Atunci am spus că e momentul să cunosc și ce are ea de spus, așa că m-am înscris.

Nu a venit ea să prezinte seminarul, a venit colaboratorul ei, Florin Amariei, dar cred că s-a ridicat la înălțimea așteptărilor tuturor din sală. Informațiile prezentate, au fost relativ clare și au cuprins ideile esențiale pe care ar trebui să-l aibă în vedere un părinte în relația cu copilul lui. Atmosfera a fost super relaxantă, s-a glumit, s-a râs, s-au comunicat și s-au înțeles idei și principii.

M-am bucurat să-mi dau seama că deja știam și aplicam mare parte din ceea ce s-a prezentat la seminar (să zicem un 70%), dar mi-a prins bine să aud totul într-o altfel de prezentare decât cele la care am avut acces până acum.

Pe scurt, discuția s-a centrat pe cele 3 nevoi psihologice de bază ale copilului: Competența, Conectarea și Controlul. L-am recunoscut pe David și m-am recunoscut pe mine în multe dintre exemplele oferite și am primit confirmările de care aveam nevoie în privința modului meu de a mă raporta la el. De asemenea, am aflat și câteva lucruri noi, pe care voi face tot posibilul să le aplic după ce se întoarce din vacanță.

(la final de seminar, cu Florin Amariei)

O parte din seminar a constat și în prezentarea programului All About Parenting. Programul are 9 module, se desfășoară online, pe durata a 9 luni și oferă cam toate informațiile de care are nevoie un părinte în impas pentru a-și îmbunătăți relația cu copilul și pentru a-l ajuta pe acesta să devină un adult echilibrat. În mare parte ar fi cam ce știu deja și ce mă străduiesc să aplic, dar, fiind într-o situație mai dificilă, iar David ajungând la o vârstă cu care mi-e mai greu să relaționez, am decis să profit de oferta de reduceri speciale pentru cei prezenți și m-am înscris în program. Va fi o provocare financiară să-l duc până la capăt, dar e o investiție pe care am simțit că trebuie s-o fac. 

Ce pot spune despre astfel de întâlniri, seminarii, conferințe, este că merită să participăm la ele, mai ales dacă sunt gratuite. Știu, mulți dintre noi suntem suprasaturați și bombardați de informații despre parenting din toate părțile. Dar vârstele copiilor noștri se schimbă. Ei cresc, aduc noi provocări în viața noastră, s-ar putea ca o informație care nu ne-a impresionat azi, să ne spună altceva dacă o mai primim și peste un an, formulată în alt fel și raportată la noua vârstă a copilului. De asemenea esențial e să ne păstrăm capacitatea de a filtra informațiile și de a păstra în relația cu copilul doar ceea ce ni se potrivește.

DE CE NU MĂ CONVING STUDIILE ȘI STATISTICILE PROVACCIN

Concluzie proprie rezultată tot din experiența personală, da?

Studiile și statisticile provaccin nu mă conving din simplul motiv că nu se raportează reacțiile adverse. Sau se raportează doar unele cazuri foarte grave și doar cele imediate.

Abia de curând s-a trezit lumea să nu se mai bazeze pe medici în raportarea reacțiilor adverse și știu că există posibilitatea ca tu, ca părinte sau ca persoană care ai suferit o reacție cât de mică, să raportezi problema. Abia de curând unii medici (puțini, foarte puțini), au prins curaj să nu mai cedeze presiunilor și să vorbească și despre cazurile care se vor a fi ascunse.

Consider că studiile provaccin care mi-au fost date ca exemplu, au lacune mari tocmai pentru că, timp de foarte mulți ani, s-au ascuns sub covor daunele cauzate de vaccinuri iar în prezent se fac mari presiuni asupra celor care îndrăznesc să le scoată la lumină.

În anii '70-'80 problema mea cu vaccinurile nu a fost raportată. Nici alte probleme din familia mea: afecțiuni neurologice, alergii și dermatite apărute fix în perioada vaccinărilor și care, în unele cazuri, persistă și azi.

Nici după 2000 situația nu s-a schimbat. Un adult din familia mea s-a pricopsit cu toate alergiile posibile, însoțite de dermatite și afecțiuni respiratorii fix după un vaccin. Om fără probleme de sănătate înainte. Nu s-a raportat nimic.

Problema băiatului meu nici măcar n-a fost recunoscută (chiar dacă, repet, este descrisă clar în prospectul vaccinului), ce să mai fie raportată.

Nici problemele cu care s-au confruntat prietenii mei de-a lungul timpului nu au fost raportate pentru a fi incluse în statistici.

Iar asta se întâmplă cu aproape toate reacțiile adverse. Așa că nu am cum să cred în statistici făcute ascunzând intenționat situațiile care pot incrimina vaccinurile, 

Mențiune: Știu că am prieteni care cred în aceste studii și statistici, iar dacă ei se simt împăcați cu alegerile făcute, e foarte bine, Unii și-au făcut timp să îmi explice cu calm și răbdare punctul lor de vedere, acceptând, totuși, și faptul că eu văd altfel lucrurile. Le mulțumesc și mă bucur că ei nu se înscriu în statisticile negative despre vaccinuri. 

DE CE-URI (RETORICE) DESPRE VACCINURI

Recunosc, nu prea m-am băgat în discuții, decât să arunc ici-acolo, câte o idee sau o ironie. Asta îmi asum. Când mi s-a umplut paharul, nu am jignit, nu am acuzat, am aruncat câte o ironie și atât.

Părerea mea pe tema vaccinurilor, vine din experiența proprie și a celor apropiați. Am studiat probleme pe care le cunosc personal (nu, nu m-am bazat niciodată pe cazurile mediatizate), am făcut legături, am căutat informații și am găsit confirmări.Sunt capabilă să gândesc singură și să fac conexiuni între informațiile obținute din diverse surse.

Așa cum am spus de nenumărate ori, nu am nimic cu cei care vaccinează. Dacă ei sunt convinși că așa își protejează copiii, să o facă. Totuși, când discuțiile pro-contra sunt între cunoscuți, îmi exprim și eu convingerile și le justific prin exemplul personal. Pentru că mi se pare normal să discutăm și să ne împărtășim experiențele chiar dacă nu avem aceleași păreri despre un subiect și fără să ținem morțiș ca partenerul de discuție să adopte punctul nostru de vedere.

Am, însă, 3 întrebări la care nimeni nu mi-a putut răspunde până acum:

1. DE CE se vaccinează copilul în primele ore de viață, fără a verifica dacă are vreo afecțiune ce ar putea fi agravată de vaccin?

Dincolo de problema mea de sănătate, pe care am descris-o de curând, am o prietenă al cărei copil s-a născut cu o afecțiune neidentificabilă decât la un examen mai amănunțit. Afecțiune care a fost agravată de vaccinul din maternitate, mama și copilul trebuind să fie transportați de urgență la un spital mai mare unde, din fericire, copilul a fost salvat. Asta după mai multe ore de coșmar în care nu s-a știut dacă bebelușul va trăi sau nu. 

De ce atâta grabă cu vaccinul ? De ce nu se mai așteaptă puțin pentru a ne asigura că, într-adevăr copilul e ok și pentru a evita astfel de situații?

2. DE CE atunci când spui că ai sau ai avut o problemă cauzată de vaccin absolut toți cei pro-vaccin întorc problema pe toate părțile și se simt datori să îți demonstreze că, de fapt, nu are nicio legătură cu vaccinul?

Se dă vina pe alimentație, pe frici induse de media, pe cine știe ce alte cauze, deși problema respectivă este descrisă foarte clar în prospectul vaccinului. Nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru efectele adverse din prospect (nu mai spun de cele care nu sunt menționate acolo). Nimeni dintre cei pro-vaccin cu care am vorbit nu recunoaște că da, unele persoane chiar pot suferi din cauza vaccinurilor. 

Da, oameni buni, persoana aceea 1 la 100.000 (sau orice altă statistică ar exista) chiar e reală și poate fi fix persoana cu care stați de vorbă).

3. DE CE ar trebui să țin cu îndârjire ca toți ceilalți să-și vaccineze copiii ca să protejeze copilul meu nevaccinabil?

Știu, mi s-a explicat de mai multe ori cum stă treaba cu imunitatea de grup (care, între noi fie vorba, nu a funcționat foarte bine nici când rata vaccinurilor era mult mai ridicată decât în prezent). 

Totuși, vă rog din suflet, vaccinați-vă copiii pentru că așa vă simțiți în siguranță, pentru că sunteți convinși că vaccinurile le fac bine. Nu îi vaccinați ca să protejați copiii mei nevaccinabili. Eu am încredere în sistemul lor imunitar și fac tot posibilul să li-l întăresc prin alternative pe care le consider mai potrivite pentru ei. Nu ne faceți pe mine și pe copiii mei responsabili pentru deciziile voastre în privința vaccinării.