MAMI, ALAPTEAZA-MA!

Ieri a fost randul blogului Mami, alapteaza-ma sa fie citit postare cu postare de data asta cu caietelul si pixul in mana. Bineinteles ca la un moment dat m-am oprit din notat ca imi dadeam seama ca ar fi trebuit sa scriu aproape tot si e mai usor sa scot la imprimanta :)

Oh, Rox, cate mamici cunosc care ar fi avut nevoie sa citeasca postarile tale!

Cat ma doare sufletul cand aud ca medicii intarzie aducerea copilului la mama (pe motiv ca “s-o lasam sa se mai odihneasca” sau alte prostii din astea) si apoi ridica din umeri cand copilul are dificultati in alaptare si recomanda formula! Chiar ieri am cunoscut o mama care nu si-a alaptat deloc copilul. A nascut destul de greu, copilul a avut 2,900 kg si i l-au dat abia a doua zi. Asistenta i-a zis ca bebelusul a cautat sanul, dar daca doctorita ii spusese sa nu-l duca inca la mama, nu l-a dus. Apoi copilul n-a putut sa suga, nimeni nu i-a spus ce are de facut si, asa, n-a avut loc deloc alaptarea. M-au trecut furnicaturi de indignare, mai ales stiind ca e vorba de aceiasi oameni cu care am nascut eu si care cu mine s-au purtat ok, in limitele mentalitatii de aici.

Imi doresc din ce in ce mai mult sa fac ceva mai mult decat fac, poate sa caut niste cursuri sau o specializare care sa-mi dea credibilitate in fata celorlalti atunci cand vorbesc despre alaptare sau cresterea copilului. Pentru ca atunci cand vorbec despre ceva din afara “adevarului general acceptat” (desi nu vad de ce alaptarea e privita astfel) oamenii ar avea mai multa incredere intr-o hartie care le spune ca vorbele mele nu vin de aiurea. Ma vad mergand prin maternitate si stand de vorba cu mamicile.

Pana una alta, cu voia ta, voi mai printa din articolele tale si le voi mai imparti celor din jur. Imi place ca sunt documentate din studii reale si daca cineva ma contrazice pot argumenta. Faci o treaba buna.

O imbratisare calda de la o mamica mandra ca alapteaza si de la un bebe foarte multumit de lucrul asta.

Poarta-ma, mami!

M-am apucat de o treaba grea, care-mi va lua mult timp: cititul de-a fir a par al blogurilor pe care le urmaresc. Nu de alta, dar imi e asa drag ce citesc ca e pacat sa pierd ce s-a scris inainte de a intra in blogosfera.

Am inceput cu Diana si al ei Poarta-ma, mami.

De ce cu ea? Pentru ca prin blogul ei am luat cunostinta cu lumea blogurilor de mamici. De la ea a pornit totul si, cu fiecare blog pe care am intrat, am dat de alte si alte mamici ale caror postari le astept cu drag zi de zi. Nu in ultimul rand, ea si Claudia, mi-au facut cunostinta cu lumea purtatorilor de copii.

Diana, te imbratisez mai ales pentru postarea despre cum sa-ti faci un wrap. Inca sunt in cautarea materialului potrivit. Poate David nu va apuca sa-l foloseasca, dar al doilea copil cu siguranta va fi purtat si in wrap.

Zilele astea imi fac timp sa ma masor si sa trimit comanda pentru un pouch.

Si, sa nu uit, abia acum am reusit sa vad emisiunea cu Razvan si Dani, datorita linkului pe care l-ai pus. Mi s-a parut super dragut. Copiii au fost niste dulci, iar puiul tau care a vrut afara de indata ce a intrat pe platou a fost teribil. E exemplul perfect ca un copil purtat nu va cere sa stea in brate la nesfarsit.

DEZBRACAREA!

26 grade la umbra.

Ma pregatesc sa merg la coafor. Parul meu a trecut prin etapa de cadere in exces din luna a treia a lui David, asa ca acum, cand s-a stabilizat oarecum fenomenul, am decis ca e cazul sa-l scurtez un pic, sa-i dau alta forma (nu ca ar mai avea vreouna).

Arunc pe mine colantii si un tricou fara maneci, il imbrac pe David cu body cu maneca scurta si pantaloni scurti, oscilez daca sa-i pun bandana pe cap, dar e soare puternic, asa ca o pun, il instalez in carut si-l trimit la plimbare cu bunica. El rade fericit, cu picioarele goale in soare, bucurandu-se de adierile unui vanticel care mai taie din arsita.

Ajung la coafor, ies multumita de noul meu aspect, fac cumparaturi, sun la un taxi si astept in fata magazinului.

Pe strada apare o proaspata mamica cu un carucior. De ceva timp sunt curioasa de fiecare data cand e vorba de bebelusi. Imi place sa-i vad, sa admir carlionti, zambete stirbe, slaninute miscatoare, asa ca mi-am aruncat privirea in carucior. De unde carlionti, de unde slaninute? Acolo se afla o fetita (judecand dupa rozul hainutelor) de vreo 3-4 luni, aproape adormita, cu caciulita pufoasa pe cap, bine trasa pe urechi si frunte si imbracata cu trening la fel de pufos de sub care se intrevedeau ciorapei (nu stiu daca lungi sau doar sosete) si bluzita. Am crezut ca sunt eu in calduri si ca nu simt frigul, asa ca mi-am mai aruncat o data privirea asupra mamei. Nu, nu eram in calduri. Mama era imbracata cu maieu si colanti.

Mi-am amintit cu ocazia asta de ceea ce imi spunea doctorita de familie (ea insasi mama unui baietel de 1,5 ani si cu al doilea bebe pe drum): "copiii care vin la mine vesnic raciti si bolnaviciosi sunt tocmai aceia care au fost infofoliti de mici".

Recunosc, si eu am avut tendinte spre imbracat excesiv in primele saptamani ale lui David (era iarna si temperaturi foarte scazute). Pana cand am observat ca se simte mai bine cu haine mai putine, se odihneste mai bine asa, sau e mai vesel atunci cand e treaz. Dar am ajuns la concluzia asta pentru ca am avut prezenta de spirit sa-l observ, sa vad cum reactioneaza, am avut incredere in semnalele pe care el mi le trimitea.

Mamici, a venit vara! Dezbracati copiii! Lasati-i si pe ei sa se bucure de soare si de adierile vantului!

TREZESTE-TE

De ceva timp tot citesc despre scaunele de masina. Si imi dau seama cat de inconstienta am fost, cat de putin informata in privinta sigurantei lui David in masina. Da, avem scaun de masina, dar il instalam total gresit si chiar uneori cedam maraielilor lui David si-l luam in brate.

In urma unor discutii cu diverse mamici m-am lamurit ca nu ma pot juca astfel si de atunci scaunul special nu lipseste din masina nici macar pentru drumurile scurte.

Poate unii se simt in siguranta chiar si fara scaunul special stiind ca sunt buni soferi, deci sansele de accident sunt minime. Ei bine, acest “minime” nu ma mai convinge. Exista mereu posibilitatea unui accident in care n-a fost vina ta, ci a unuia din miile de nebuni care si-au luat carnetul pe ochi frumosi si valorosi.

Asa ca spun si eu, alaturi de celelalte mamici, TREZESTE-TE, ai grija de copilul tau, cumpara un scaun de masina (care nu e chiar scump fata de siguranta pe care ti-o ofera) si instaleaza-l corect.

INTOARCEREA LA NATURA

Era duminica si intorcandu-ne de la biserica, lui Catalin i-a venit cheful sa se plimbe pe dealuri cu David.

Zis si facut. Echipat bondarul, instalat in port bebe si facut vant la amandoi pe poarta. David super fericit, chiuia de mama focului , dadea din picioare, maini, gafaia de fericire ca un catelus. Astfel incat mi-a venit si mie pofta de drumetie, asa ca am pus pe mine treningul si am pornit-o dupa ei. Veselie mare cand m-au vazut, cu o usoara schimbare de atitudine din partea lui David. Tot intindea mainile spre mine si, printre zambete, mai scotea cate un marait. Ce sa fie, ce sa fie, ne intrebam noi, parinti denaturati, care umblam brambura cu plodul fara sa ne gandim ca n-a mai mancat de ceva timp.

Intr-adevar, cand am inceput sa ma intreb daca nu ii e foame, am observat ca traiectoria mainii lui era precisa: spre sursa de hrana. Asa ca am gasit un pietroi pe care m-am instalat si am hranit copilul care sugea cu asa o pofta ca aproape se ineca. Tati ne-a admirat concluzionand ca probabil nu exista senzatie mai frumoasa ca alaptatul in natura.

Dupa ce David s-a saturat, a tras zambetul satul de copil satisfacut si a inceput iar chuielile. Drept pentru care ne-am continuat plimbarea.

Vom repeta experienta cu prima ocazie.

MAMICILE BLOGOSFERICE

Am o noua pasiune : cititul blogurilor mamicesti.

Totul a inceput de la situl AP cand, citind despre “mamicile purtatoare” de copii, am hotarat sa devin si eu una.

Deschizand blogul am luat contact cu lumea blogosferica, implicit cu mamicile aferente. Si lista mea de bloguri urmarite tot creste. Tot dau peste mamici interesante, peste copiii lor dragi, astept cu nerabdare postarile.

Un timp am stat cu sufletul la gura asteptand nasterea unui David mic, astept si noutatile despre slinguri, si postarile mamicilor cu 2 copii ( 1 2 3 si altele la fel - nu de alta dar ma bate tare un gand). Nu fac fata sa citesc din urma, sunt cuprinsa ca de o febra si uneori mi-as dori ca David sa doarma muuult ca eu sa pot recupera postarile necitite.

Avand in vedere toate astea ma intrebam de unde pana unde dependenta asta? Am primit raspunsul intamplator tot de la o mamica.

“universul meu s-a cam restrâns. Mărturisesc că nu mă mai simt în stare să port o conversaţie aleasă, despre subiecte generale. Ajung inevitabil la scutece, premergătoare, alăptat, febră...Şi mi-e teamă că devin plictisitoare pentru cei care nu se învârt în aceeaşi galaxie maternă.
Concluzia pe ziua de azi: am nevoie de voi şi de poveştile voastre, de părerile, de încurajarile voastre. Sunt dependentă de ele.”

BABYWEARING

Azi am fost in oras, cu David agatat in sling. Chemat taxi, umblat prin 2 magazine, vizitat o matusa, chemat iar taxi si intors acasa.

In acest rastimp, trei persoane m-au intrebat de ce nu folosesc carutul, cumva uimite ca-l tin pe David in brate.

Daca doua dintre ele s-au multumit cu explicatiile mele simple despre faptul ca mi-e mai comod si ca nu risc sa fac drumul spre casa cu David in brate si carutul gol, dialogul cu una dintre ele mi-a lasat un gust amar:

ea: De ce nu folosesti carutul?

Eu : Mi-e greu sa vin in oras cu carutul pe trotuarele astea

Ea: Chinui copilul in brate

Eu: Asta-i fata de copil chinuit?

Ea: Parca esti o mama africana

Eu: Da, stiu. Ai vazut vreodata un copil african chinuit ca e purtat in brate? (aici am fortat, ca n-avea de unde sa stie cum se comporta un copil african in brate)

Ea: Pai ei nu stiu diferenta.

:( :( :(

Din pacate nu era o mamica cu care sa fi putut discuta despre purtatul copiilor si tot ce presupune el.

Ma consoleaza insa privirile admirative ale altor trecatori si faptul ca deja o viitoare mamica a intrebat de unde isi poate cumpara si ea un sling.