CADOURI PENTRU MAME

Stiu, sunt in intarziere cu postarea asta, dar n-am avut nicicum vreme de ea.

Anul acesta, de ziua mamelor, copiii le-au daruit papusele, ca sa-si aminteasca de cand erau mici si se jucau toata ziua.

DESPRE AVORTURI

Spun de la inceput ca nu vreau sa judec pe nimeni. Ba chiar nu am inca o idee clara despre ce cred despre avorturi (despre cele facute de alte femei, pentru ca in ce ma priveste avortul n-ar fi o optiune decat in cine stie ce probleme medicale serioase).

Sunt impartita in mai multe directii. Femei dragi mie au facut asta cel putin o data in viata si nu mi-s mai putin dragi din cauza asta.
Alte femei, la fel de dragi, sunt total impotriva avorturilor si pot argumenta alegerea lor cu vehementa.

Am auzit, de-a lungul timpului, tot felul de povesti spuse din punctul de vedere al femeilor. Povesti despre suferinta, despre lipsuri materiale, despre inconstienta varstei prea timpurii (desi, avand in vedere ca metodele contraceptive nu mai sunt un secret, inca nu pot intelege pe deplin de ce avorturile sunt in numar atat de mare). Unele femei sunt impacate cu alegerile facute, altele regreta toata viata ziua aceea in care au pasit in cabinetul medicului.

Pana acum, nu m-am uitat la poze sau filme despre avorturi. Pur si simplu consideram ca am ceva mai bun de facut atata timp cat eu nu-mi doresc sa fac asa ceva vreodata.
Azi, insa, m-am lasat dusa de val. Citind postarea Ralucai, am zis ca pot sacrifica 4 minute din timpul meu ca sa vad despre ce e vorba in unul dintre filmulete. Iar decizia mea de a evita cu orice pret un avort, si-a gasit jusificare.

E prima poveste pe care o vad spusa din punctul de vedere al copilului. Probabil mai sunt multe asemenea, dar nu m-au interesat pana acum. Ce imi place, e ca e simpla. Scurt si la obiect: uite, asta inseamna un avort. Eu chiar nu stiam ce se petrece in timpul unui avort, asa cum, probabil, multi altii nu stiu.

Filmul e vechi. Poate ca intre timp s-au mai modificat procedurile. Sau poate nu, avand in vedere ca denumirile au ramas aceleasi.
Oricum, m-a impresionat si am simtit nevoia sa vi-l arat si voua. Nu pentru a arata cu degetul, nici pentru a face pe cineva sa se simta prost sau sa trezesc amintiri triste.

Privindu-l mi-am amintit de prima intrebare care mi-a fost pusa cand m-am dus sa-mi fac programare la ginecolog pentru a incepe urmarirea sarcinii. “Si vreti sa-l pastrati?”. M-a urmarit mult timp intrebarea asta. Cum sa nu-l pastrez, cand mi l-am dorit atat de mult? Cum putea crede asistenta aia ca nu imi doresc copilul, cand toata fiinta mea radia de emotie si eram toata un zambet cand am intrat in cabinet si am cerut sa mi se faca programare? A devenit asa frecvent avortul incat intrebarea asta se pune oricui? Sunt atat de multe fetele care renunta la sarcina incat cele care isi doresc s-o pastreze devin exceptii?

Nu, nu reusesc sa inteleg de ce e mai usor sa risti sa ajungi la un avort decat sa te protejezi cu ceva care nu e nici pe departe atat de traumatizant ca avortul. Traumatizant atat pentru femeie cat si pentru copil.

Filmuletul il gasiti aici.


Iar pe blogul Ralucai gasiti mai multe linkuri.
http://alexcreste.blogspot.com/2011/03/despre-avorturi.html

PS. Mi-am amintit un alt motiv pentru care am vrut sa scriu postarea asta. Pentru usurinta cu care atatia barbati trimit femeile la doctor sa “scape” de sarcina pe care ei n-o doresc. Si pentru faptul ca multi dintre ei isi “pun palaria” si dispar, dand vina tot pe femei pentru fuga lor, ca doar ele au ales sa pastreze copilul.
Da, de 8 martie, lor, barbatilor acestora, le dedic postarea asta. Si-i invit sa vada si filmuletul asta.
http://www.strigatulmut.ro/

MARTISOARE

Ceea ce inca nu v-am spus este ca, de cand am venit din Danemarca, am reluat una din activitatile cele mai dragi sufletului meu, activitate la care am renuntat in 2006 cand m-am mutat din Piatra Neamt la Campulung Moldovenesc. Acum, insa, cum un timp voi sta la Piatra, lucrez din nou ca ajutor de educator la o grupa step by step, la una din gradinitele din oras.
Este grupa mica, cu copii de 3-4 ani si o sa va povestesc despre ei de fiecare data cand se iveste ocazia.
Saptamana asta au facut martisoare si vi le arat si voua, pentru ca sunt foarte mandra de rezultate. Se vede ca le-a placut enorm sa le faca.

PATRU LUNI IN DANEMARCA - IARNA

Zona in care am locuit e mirifica iarna. Ieseam la plimbare si ma simteam prinsa intr-o poveste alba si calma

PATRU LUNI IN DANEMARCA - MAREA

Nu mai vazusem marea din 2006. Imi era un dor fantastic de ea, dar in Romania, nu-i chiar la indemana sa tragi o fuga de la Cimpulung la mare. In Danemarca, insa, marea e aproape cam oriunde ai locui si poti petrece cateva ore pe malul marii fara prea mare greutate.
N-am fost decat de doua ori, din care una a fost intr-o zi destul de mohorata. Dar mi-a placut. Asa toamna cum era si in ciuda vantului

PATRU LUNI IN DANEMARCA - PADUREA

Prima luna in Danemarca a fost mirifica din punctul de vedere al locului in care am locuit. Am ramas cu un mare dor de padure, de rate si fazani, de liniste si verde. Intr-o astfel de zona mi-ar placea mult sa traiesc si sa creasca copiii mei. N-are rost sa spun mai multe. Va las sa admirati pozele.
Nu inainte de a multumi Mihaelei, lui Alin, Juliei si lui Moni, pentru toate lucrurile frumoase pe care le-am vazut la ei.

AL DOILEA DRUM

Am inceput sa-l pregatesc cu vreo 3 saptamani inainte. La inceput nu prea stiam ce sa-i spun dar, incet, incet, povestea a prins contur. Iar el a inceput s-o invete.

Urma sa ne trezim in toiul noptii, cand e inca intuneric afara, iar oamenii inca dorm. Aveam sa-l imbrac in haine groase pentru calatorie. Aveam sa mergem intai cu masina pana la gara. Acolo, eu si David aveam sa ne urcam in tren iar tati avea sa ramana acolo, ca sa vina cu masina.

“Tuti, tuti” spunea David de fiecare data cand ajungeam la partea cu trenul. “Da, David, ne urcam in tren si mergem departe”, ii raspundeam eu.

Trenul avea sa ne duca direct la aeroport de unde aveam sa mergem cu avionul in Romania “Tut”, spunea David si arata cerul “Da, vom merge cu avionul pe sus”.

La Bucuresti avea sa ne astepte unchiul George la care aveam sa petrecem noaptea. Tot el avea sa ne duca a doua zi la gara, sa luam trenul pana la Piatra Neamt. “Tuti, tfu, tfu, bica”. Da, la Piatra ne astepta bica.

Stia povestea atat de bine incat de fiecare data cand ne urcam in masina spunea “Tati, brrum tuti”. Trebuia sa-i spun ca inca nu e momentul sa mergem la gara.

A venit si momentul plecarii. Il imbracasem de cu seara, urmand ca, la ora 2.30, cand aveam sa-l trezesc, sa-i dau doar cosmonautul. A plans cand am iesit din casa, dar i-am repetat povestea si s-a calmat. Cand am ajuns in oras, l-au captivat luminile si a uitat de suparare. In gara ne-a placut mult sala de asteptare si macheta cu trenulete care porneau daca le puneai moneda potrivita.

Trenul a fost cel mai comod si elegant cu care am calatorit vreodata.David a plans un pic atunci cand tati a ramas in gara, dar s-a calmat repede si a inceput sa exploreze vagonul. Apoi, rapus de oboseala, a adormit. Din pacate a trebuit sa-l trezesc dupa o ora si jumatate, pentru ca ajunsesem la aeroport.

De mare folos mi-a fost mei tai-ul, care l-a tinut lipit de mine pana cand am lasat geamantanul. Dupa ce am trecut de controlul de securitate (unde David a protestat un pic atunci cand a trebuit sa-l dezbrac de cosmonaut), ne-am petrecut urmatoarele 2 ore plimbandu-ne cu un carucior prin aeroport, studiind vitrinele, privind avioanele pe geam si....cantand de mama focului. Noua placere a lui David e sa cante. Interpreteaza fidel versiunea fara cuvinte a cantecelului “twinckle, twinckle little star”, plus cateva creatii proprii.

Cand am ajuns aproape de poarta, i-a placut mult banda rulanta, pe care ne-am plimbat de nenumarate ori. Am alergat si am ras, ca sa inselam oboseala, iar intr-un tarziu, ne-am urcat in avion. Nu erau multi pasageri, asa ca am calatorit cu un avion micut. A plans cand i-am pus centura de siguranta. Ar fi vrut sa stea in brate la mine. S-a calmat doar dupa decolare, cand l-am putut lua in brate. Apoi, atentia i-a fost distrasa de cadoul daruit de cei de la SAS: o punguta cu abtibilduri, o masinuta, o carticica cu mijloace de transport si o marioneta de deget, in forma de ren. Si acum, cand se joaca cu masinuta imi spune “nenea” adica a primit-o de la tanti din avion (momentan si nenea si tanti sunt tot “nenea” pentru el).

A dormit si in avion o ora, apoi iar a trebuit sa-l trezesc. Ajunsesem in Romania. Din fericire, la aterizare n-a mai plans cand i-am pus centura pentru ca nu s-a trezit. Rapus de oboseala, nici n-a simtit cand l-am asezat pe scaun.

Restul a trecut ca fulgerul. Seara petrecuta cu verisorii mei, doi baieti extraordinari, care s-au oferit sa ne ajute fara cea mai mica urma de ezitare cand au auzit ca venim, somnul de vreo 10 ore, calatoria de vreo 5 ore cu trenul pana la Bacau, apoi alta calatorie cu masina, pana acasa, timp in care David a adormit.

Acum, gandindu-ma la cate griji mi-am facut, ma pufneste rasul. A fost bine, nesperat de bine. Nu mi-a trebuit cine stie ce pregatire. Tot ce a contat a fost sa-i fiu la dispozitie si sa-i povestesc la fiecare pas ce urma sa se intample, sa am rabdare, sa facem totul in ritmul lui. N-am avut nevoie nici de jucariile si cartile cu care-mi umplusem rucsacul. David n-a avut chef de ele. Era mult prea atent la lucrurile noi care i se intamplau. Ma bucur ca am ales varianta cu avionul, pentru ca nu m-as fi simtit in stare de un alt drum cu masina, mai ales iarna.

O sa povestesc in perioada urmatoare si cate ceva despre Danemarca. A fost o experienta din care vreau sa pastrez doar amintirile placute. Acolo David a inceput sa vorbeasca. Acolo am cunoscut oameni relaxati si impacati cu viata lor. Acolo am vazut locuri care imi vor ramane mult timp in suflet.