ULTIMA POSTARE (...sau nu)

Se spune că ce faci în noaptea de Anul Nou, vei face tot anul. Ei bine, în această noapte am început un proiect nou. E încă în stadiul de încercări dar, spre deosebire de tot ce am început și am abandonat în ultimul timp, este ceva ce chiar mi se potrivește și pot face și cu copiii în jurul meu. 
Iată o mostră, încă mai am mult de lucru pentru a definitiva.

Nu m-ar deranja să meșteresc așa ceva tot anul :)

Aceasta este ultima postare de pe acest blog. Intenționez să-mi deschid altă căsuță care să se potrivească mai mult cu ceea ce sunt acum.
Madimih a apărut pe vremea când căutam confirmări, când voiam să învăț, când aveam nevoie să știu că mai sunt și alții care simt ca mine. Am găsit tot ce am nevoie datorită legăturilor care s-au creat cu ajutorul acestui blog.
Dar nu mai sunt cea de acum 8 ani. Nu mai am nevoie de confirmări, iar căutările mele se îndreaptă spre alte domenii.
Tocmai de aceea, blogul acesta nu mi se mai potrivește. Și-a îndeplinit scopul, acum e cazul să-l las să se odihnească. Va mai fi activ un timp, până e gata căsuța cea nouă.

Nu pot încheia, însă, până nu fac niște recomandări cu care am rămas în urmă:

CARTEA PERSONALIZATĂ DE LA FOTOLIBRI

Cartea David și omul de zăpadă am câștigat-o la un concurs. E o poveste duioasă despre prietenia dintre David și un om de zăpată pe care băiatul îl aduce la viață dăruindu-i o inimă de hârtie.

Pentru realizarea cărții a trebuit să comunic o serie de date și, deși am intrat în destul de multe detalii, am fost plăcut surprinsă să le găsesc pe toate în carte. Sunt în poveste, alături de David și Eliza, și prietenii lui cei mai buni (și cei de la Piatra și cei de la Câmpulung), chiar și motanul Berlioz.

Iată câteva fotografii:

coperta

 dedicația

 prima poză

 apare motanul Berlioz

 prietenii lui David

 pozele de la final

Chiar dacă acțiunea se petrece în ziua de Crăciun, cred că nu e un reper obligatoriu. Mi se pare o carte potrivită pentru orice moment al iernii atâta timp cât cei de la Fotolibri sunt dispuși să facă modificările de rigoare. Iar mie mi s-au părut destul de deschiși să includă/excludă orice detaliu și să comunice cu clientul astfel încât acesta să fie mulțumit de rezultat

Ce mi se pare important la o carte personalizată:
- să poată fi realizată pentru 2,3 frați. Nu a fost cazul meu, dar, dacă David și Eliza ar fi fost de vârste apropiate, ar fi fost bine să apară amândoi ca personaje principale. Cred că e o idee bună și pentru a întări legătura dintre frați.
- Să poată fi adaptată pentru alte tipuri de familie decât cea tradițională. Aici nu e cazul, părinții și bunicii sunt menționați foarte puțin, acțiunea e centrată pe copil.
- Să poată fi vizualizat măcar parțial textul. Eu am avut emoții să nu fie pasaje care să-l afecteze pe David. Nu au fost,

Trebuie să menționez că cei de la Fotolibri pregătesc și alte cărți pentru alte ocazii: 8 martie, Paști, ziua copilului etc. Sunt foarte curioasă cum vor fi acestea.

NISIPUL KINETIC

Este minunat. Lui David îi place mult să se joace cu el, nu se împrăștie ca nisipul normal, poți face forme, îl poți tăia cu cuțitul... 

Merită investiția.

ȘIRETURILE ELASTICE

Chiar vi le recomand

Știu, știu, copiii trebuie să învețe să se lege la șireturi. Până acum n-am văzut un adult care nu știe să facă asta, așa că, până vor crește, au timp să învețe. 

Cert e că pentru copii ca David șireturile sunt un stress. Și pentru părinții lor.

Așa că nu ezitați. Știu că sunt destul de scumpe (eu le-am prins la reducere și tot au fost scumpe) dar fac toți banii. 

Și nu numai lui David îi folosesc. Și eu mi-am pus la o pereche de ghete, ca să nu mă mai chinui cu legatul, dezlegatul. 

Cel mai aiurea era când mi se dezlega șiretul pe stradă iar eu eram cu Eliza în brațe. Acum am legat strâns șiretul la dimensiunea care-mi permite să nu-ș mai dezleg, în ultimele cheutori am pus un șiret elastic și gata, mi-e mult mai ușor să gestionez încălțatul.

PROTECȚIA DE PLOAIE/VÂNT/IARNĂ

Dacă vă purtați copiii, v-o recomand. Am avut una în probe și a fost minunată. Copilul este foarte bine protejat, e comodă.

Eu nu mi-am permis să iau. Nici măcar una ieftină. Dar am improvizat. Am găsit două haine cu același tip de fermoar și le-am combinat. 

Rezultatul e acesta:

Așa ne-am protejat noi toată toamna, plus o bucată de iarnă. Pentru friguri mai puternice, am dat la modificat o haină mai groasă pentru a-mi face o protecție adecvată. 

Vă doresc un an în care să fiți buni, să sperați, să îndrăzniți, să realizați.

Pe curând.

PS. Am schimbat titlul acestei postări pentru că e posibil să rămân tot pe acest blog. Am dreptul să mă răzgândesc, așa-i? 

CELE RELE.....

să se spele!

Un 2017 cu destul din toate!

38

"Anul Maimuţei 2016 ne împinge la gesturi îndrăzneţe pentru că ne dorim, un pic mai mult decât de obicei, să vim văzuți altfel decât până acum de semenii noştri, altfel decât ca indivizi, ca numere, ca figuri. În acest an ne căutăm identitatea şi dorim să fim recunoscuţi şi respectaţi ca individualităţi. Este de aşteptat ca fiecare dintre noi să îşi uimească puţin anturajul, să îşi asume repsonsabilitatea opiniilor şi să îşi afirme unicitatea" (sursa: http://2016.horoscopbun.ro/2015/05/zodiac-chinezesc.html)

Anul acesta a fost despre mine. 

Anul acesta a  fost despre felul în care am folosit răbdarea, încurajările și încrederea investite de ceilalți în mine de-a lungul ultimilor ani. 

În acest an am crescut mai mult decât în ceilalți și am îndrăznit să fiu EU de la început până la sfârșit.

Îmi doresc să nu mai fiu niciodată ALTCINEVA. Pentru nimeni.

Anul acesta am sărbătorit cu un minunat tort de la Alina, cel mai elegant tort pe care l-am avut vreodată la ziua mea.

ÎN CĂUTAREA CADOURILOR

Cum să fac? Cum să fac? Cum să strecor cadourile sub brad cu copilul nerăbdător dormind iepurește în aceeași cameră?

Asta a fost întrebarea care m-a preocupat în ultimele zile. Am evaluat mai multe variante, dar niciuna nu mi se părea bună. 

Am trecut cam ușor peste ideea de a pune cadourile sub brad înainte de a pleca la colindat, când el mă aștepta afară, așa cum făcea mama când eram noi mici.

Rău am făcut. Am vrut eu să le primească dimineață, dar nu am luat în considerare că va dormi prost, cu multe treziri, preocupat de sosirea Moșului. Anul viitor încercăm varianta asta.

Aseară, în timp ce el dormea, mi-a venit, însă, ideea salvatoare. Tot îi place lui Jack și pirații din Țara de Nicăieri, ce-ar fi să las eu cadourile acolo unde sunt și să-l pun să le caute?

În doi timpi și trei mișcări, am încropit o scrisoare și patru indicii, le-am pus la locurile și aam adormit, liniștită că rezolvasem problema.

Când s-a trezit, înainte de a se speria foarte tare că nu găsește decât o cutiuți minusculă  sub brad, i-am spus să citească scrisoarea de la Moș, să vadă ce surpriză i-a pregătit. 

I-a revenit culoarea în obraji când s-a lămurit că pachețelul mic era doar o parte din cadou și a pornit entuziasmat în căutarea indiciilor.

Primul indiciu l-a trimis în cel mai friguros loc din casă. A crezut că e pe balcon, Nu era. După ce s-a gândit un pic, și-a dat seama că indiciul era în frigider.

- Îmi place Moșul ăsta, e tare comic. Parcă suntem în căutarea unei comori.

Al doilea indiciu l-a trimis în locul care îl ajută să fie mereu curat. Și-a dat seama repede că este vorba despre cadă.

Al treilea indiciu l-a pus un pic în încurcătură. Cel mai călduros loc din casă credea că e caloriferul, dar, până la urmă, și-a dat seama că e vorba despre cuptor.

Ei bine, al patrulea indiciu, a fost cel mai greu. Cadourile, spunea bilețelul, se aflau în spatele unui brad colorat, învelit în pături groase.

Măi să fie, complicat indiciu. A trecut în revistă toți brazii pe care-i aveam: cel împodobit, cel de advent, cel de carton, nu-și dădea seama și pace. După un scurt joc de cald-rece, a înțeles că indiciul se referea la bradul desenat și lipit pe ușa de la șifonier.  Era mare cât el, dar, căutând alt tip de brad, nu-l luase în seamă.

Și, astfel, căutarea s-a încheiat. A găsit celelalte pachețele (mai multe cutiuțe care făceau parte din același joc) și a declarat că s-a distrat grozav căutându-le.

Mulțumim, Moșule, te așteptăm și anul viitor.

NU E NIMENI MAI NOROCOS CA MINE

De la Moș, David a cerut un Lego Minecraft Portalul final. Mult peste bugetul meu

I-am spus că aceasta este o jucărie pe care și-o poate lua singur atunci când va strânge bani pentru ea. I-am și sugerat diverse variante de a economisi, vedem dacă le pune în practică sau preferă să rămână fără jucărie.

L-am asigurat, în schimb, că Moșul îi va aduce cu siguranță ceva ce îi va plăcea, că va prefera să îi aducă mai multe lucruri care chiar îi vor fi de folos, unele dintre ele chiar și le-a dorit de-a lungul timpului, dar la momentul respectiv nu i le-am putut lua.
Și, cu un buget mult mai mic decât cel pe care-l presupunea Portalul final, Moșul s-a descurcat de minune.

Azi a primit primul cadou. Farmacia Bebe Ardealul din incinta Shopping City Piatra Neamț, a organizat azi ședință foto cu Moș Crăciun. Toți copiii au fost invitați să facă gratuit  poze cu Moșul.
Nu erai obligat să și cumperi din magazin un eventual cadou, dar nu cred că a fost vreun copil care să nu primească și o jucărie aleasă din timp de părinți și predată ajutoarelor Moșului (angajații farmaciei), pentru a fi frumos împachetată, etichetată și pusă în sac.

David a primit o cutie de nisip kinetic cu tăviță de joacă și set de forme litere. Nu se aștepta (avea impresia că moșii ăștia de prin oraș dăruiesc doar dulciuri). Surpriza a fost reală iar bucuria lui a meritat tot efortul meu.

Acasă, în timp ce se juca, după ce mi-a spus de mai multe ori că este foarte fericit, că a fost o zi foarte frumoasă, cea mai frumoasă zi (după întâlnirea cu Moșul a fost și la aniversarea unui prieten unde s-a distrat de minune), a afirmat:

- Nu cred că e nimeni mai norocos ca mine. Poate doar M, că el are Lego Minecraft ăla scump, dar în rest, eu sunt cel mai norocos.

Și încă nu a văzut ce surprize i-a pregătit Moșul pentru duminică.

David, deja surprins că nu primește veșnica pungă cu dulciuri ci un cadou adevărat

Și Eliza a stat de vorbă cu Moșul, chiar dacă era somnoroasă. 

MIERCURI RESPIRĂM

Nu, nu e o capodoperă a literaturii universale.

Nu, nu cred că e cazul de analize literare pe text.

Dar da, Miercuri respirăm, a Ioanei Macoveiciuc, e o carte care merită citită. Aș recomanda-o tuturor, indiferent de sex și vârstă, dar sunt conștientă că o vor gusta doar gravidele, mamele și cei care rezonează cât de cât cu ele (care nu sunt prea mulți, oricât de mult am vrea noi să credem contrariul)

E o carte care te îndeamnă la analize interioare. Citind povestea celor șase femei, te descoperi pe tine însăți. Mai mult, te accepți așa cum ești: o femeie normală, cu imperfecțiuni, cu farmecul tău diferit de al altora, cu o putere fantastică de a trece prin toate provocările vieții.

Pentru că, atunci când ești gravidă, atunci când ai copii mai mari sau mai mici, trebuie să treci prin toate și să rămâi pe poziții.

Cele bune și rele ale vieții uneori trec pe lângă tine, alteori drept prin tine, dar nu ai încotro. Când ești gata să cazi te ridici. Când corpul te doare de parcă zeci de cuțite ți se învârt în același timp în picioare, în mâini, în șolduri, strângi din dinți și mergi mai departe. Când capul îți vuiește de zgomote, de nervi, de furtuna de hormoni din tine, respiri adânc de câte ori e nevoie și mergi mai departe. Când viața ia brusc întorsături inimaginabile îți revii din bulversare și cauți drumul acela care te-ar scoate la lumină.

Pentru că ești mamă, pentru că de tine depind ființe mici și neajutorate, pentru că dacă tu te prăbușești, se prăbușesc și ele împreună cu tine. Și nu poți permite asta.

Așa că respiri cum și când poți, uneori miercurea, alteori vinerea mai spre seară, îți mângâi burta, te uiți în ochi nevinovați și îți spui O să fie bine.

Accepți ajutorul cui ți-l oferă, trecând peste impulsul de a-ți fi rușine pentru că ai ajuns în situația de a avea nevoie de ajutorul altora, îți vine să plângi de neputință dar în egală măsură de bucurie că nu ai fost uitată, că în jurul tău sunt și oameni care vor să fie lângă tine când ai nevoie, ridici capul și mergi mai departe. O să fie bine, îți repeți mereu din ce în ce mai convinsă că așa o să fie.

Și îți găsești seninătatea și liniștea, te regăsești pe tine alături de sufletele micuțe care-ți dau toată iubirea și puterea de care ai nevoie. Și, într-adevăr, totul s-a înlănțuit și ai ajuns acolo unde totul e bine.

M-am regăsit în toate personajele din această carte. În suferințele fizice ale unora, în zbuciumul sufletesc al altora, în visele tuturor de mai bine, de prietenie și de siguranță pentru puii lor.

Ioana Macoveiciuc a surprins foarte bine trăirile gravidelor și ale mamelor, a introdus foarte frumos în roman și ideile sănătoase despre alăptare, despre purtatul bebelușilor, despre empatie, adică tot ce m-a durut pe mine dintotdeauna, lucrurile despre care tot vorbesc eu de 8 ani încoace și pe care foarte puțini chiar le înțeleg și le acceptă.

Nu, nu e o capodoperă literară, dar Miercuri respirăm e o carte foarte frumoasă, în care putem găsi confirmări, putem găsi alinare, o carte care ne transmite că nu suntem singure, că suntem normale, că totul, în final, o să fie bine.

ÎN AȘTEPTAREA CRĂCIUNULUI - ZIUA 10

Așa cum plănuisem, am pictat o parte dintre figurinele din aluat cu sare. Deocamdată am dat doar fondul, urmând să le decorăm zilele astea, sper în timp util să le și trimitem celor pentru care le facem.

De asemenea, am decupat dintr-o cutie de carton discuri ce vor fi baza ornamentelor noastre.

După amiază, David a avut musafiri. Nu prea s-au bucurat ei că nu i-am lăsat la laptop, dar au găsit imediat  alternative de joacă.

Un timp, s-au jucat cu lego

Apoi, când s-au plictisit, le-am spus să-și aleagă jocuri din raftul cu jocuri în cutie. Nu vă spun ce distracție a fost cu Doktor Bibber, achiziționat de curând de la Julia Toys. 

 Apoi au trecut la Englisch fur kinder, achiziționat acum mulți ani, tot de la Julia Toys. Acesta este unul dintre jocurile preferate ale lui David și îl jucăm destul de des, profitând de ocazie să învățăm câteva cuvinte în engleză sau germană.

 

În tot acest timp, Eliza și-a găsit de lucru cu mașinuțele lui David sau cu antemergătorul moștenire de la David. Ea e foarte liniștită când sunt în casă copii. Zâmbește la ei, mișună printre picioarele lor, ei o protejează și o feresc când văd că se îndreaptă spre zone care li se par lor periculoase.  Îi place gălăgia lor, Cine știe, poate e și asta o consecință a lunilor de sarcină petrecute la grădiniță.

La plecare, unul dintre prieteni a spus că vrea să mai vină, pentru că avem jocuri frumoase. Cred că e cazul să aduc din boxă și jocurile pe care le-am pus deoparte, poate mai găsesc ceva care să-i atragă și să-i țină departe de laptop.

ÎN AȘTEPTAREA CRĂCIUNULUI - ZIUA 9

Ieri dimineață, uitându-mă pe geam și văzând cu câtă grație zboară pungile purtate de vântul puternic, am decis să las copiii să doarmă mai mult și să nu mai mergem la școală.

Nu mi-a fost niciodată frică de frig. Un pic de ger pișcător de obrăjori și năsucuri chiar cred că prinde bine. Cu vântul, însă, e altă poveste. Când e puternic, fie el rece sau cald, prefer să stau în casă. Nu pentru că mi-ar strica inexistenta coafură, ci din cauza tuturor minunățiilor pe care le poartă el de colo colo, minunății avide de a se lipi de organisme mai mult sau mai puțin vulnerabile.

Într-o perioadă cu vânt cald am răcit noi în această toamnă. Au fost 2 zile călduroase, cu vânt destul de puternic și toți trei ne-am trezit cu nasuri curgătoare, eu și David și cu o ușoară durere de gât. A trecut ușor, n-au fost alte simptome, dar nici măcar temperaturile sub 0 grade, la care ne expunem des în ultimul timp, nu ne-au afectat cum au făcut-o cele 2 zile de vânt.

Sigur că, stând acasă, am făcut și un mic plan de bătaie, să recuperăm din activitățile pe care le-am omis în timpul săptămânii.

Eu am avut de organizat un dulap-cămară răvășit, în timp ce David se punea la punct cu ultimele aventuri ale Piraților de nicăieri și ale Prințesei Sofia. Eliza mișuna de ici colo, fascinată de fiecare lucru pe care-l găsea în calea ei.

La un moment dat am închis televizorul și ne-am apucat de meșterit un aluat din făină și sare, pentru a face figurine pe care să le transformăm apoi în ornamente pentru brad.

Pentru rețetă m-am inspirat de aici și de aici dar nu am respectat niciuna din ele. Din experiențele trecute știu că sarea înmoaie mult aluatul, de aceea, am decis să pun mai multă făină. De asemenea, în funcție de tipul de făină uneori se absoarbe mai multă apă, uneori mai puțină.
Am adaptat și modul de măsurare a ingredientelor:
- 1 măsură sare fină (cană, ceașcă, pahar, orice se poate folosi pentru măsurarea ingredientelor)
- 1+1,5 sau chiar 2 măsuri făină
- Apă călduță până se ajunge la consistența dorită a aluatului
- 1-2 linguri de ulei, în funcție de cantitatea de făină (la cam o cană de făină, eu am pus o singură lingură de ulei)
Glicerină nu am avut. Nu știu exact care e rolul ei în acest aluat, dar nouă ne-au ieșit frumoase figurinele și fără ea.

Am amestecat toate ingredientele (apa turnată treptat, dacă scopați prea multă și e prea moale aluatul, mai adăugați făină). David s-a ocupat de omogenizare.

Undeva citisem că aluatul trebuie să stea un pic înainte de a fi folosit. L-am lăsat de nevoie, că li s-a făcut foame copiilor și a trebuit să bucătăresc un pic.

Cu burțile pline, ne-am apucat apoi de lucru.

Am tăiat forme direct pe hârtia de copt pentru că se desprind greu de pe suprafața de lucru și se deformează. 

Nu prea i-a plăcut activitatea asta lui David. I-ar fi plăcut ca aluatul să nu se lipească așa de masă, să fie mai ferm, ca o plastilină. poate trebuia să pun mai multă făină. Testez la următoarea tură.
Am reușit, totuși, să umplem tava cu figurine, pe care le-am pus apoi la cuptor, la foc mic, cu ușa întredeschisă până s-au întărit.

Forma cea mare, cu amprenta Elizei, s-a rupt. A vrut să vadă David cât e de rezistentă. Nu a fost. S-a spart în vreo șapte bucăți din care David a improvizat un puzzle. Bun și așa.

Azi avem în plan să le pictăm figurinele și să începem să meșterim decorațiunile.

Ziua am încheiat-o vizionând partea a doua din Noi, cei din linia întâi. Începând cu această vacanță, am inaugurat Zilele filmelor românești la noi în familie. În zilele când timpul ne permite, vedem filme vechi românești. Multe sunt foarte frumoase, îmi amintesc că eu le-am urmărit cu plăcere în trecut și mi-aș dori să șe vadă și copiii mei.

ÎN AȘTEPTAREA CRĂCIUNULUI - ZIUA 8

Am ajuns la concluzia că în timpul săptămânii nu prea avem timp de activități.
Ajungem destul de târziu de la școală, până ne schimbăm, până mâncăm, până mai strâng una, alta se face ora de culcare. Așa că am lăsat activitățile mai complexe pentru week-end. Seara citim din cărticelele calendarului de advent (eu din calendarul Elizei, David din al lui), povestim, jucăm cărți sau alte jocuri liniștitoare.

Ieri am jucat spânzurătoarea. E unul dintre jocurile preferate ale lui  David.
Acum ceva timp am găsit în Lidl folie de tablă albă. O parte din ea am lipit-o pe masă, o parte pe perete. Folosim cariocile pentru tablă albă, care se șterg ușor și ne e mai ușor așa.

Dacă nu aș fi găsit această soluție, tare mă tem că, în ritmul în care scrie David pe pereți, acum nu am mai fi avut loc pentru asemenea activități. În apărarea lui, trebuie să spun că nu mâzgălește.Scrie literele pe care le-a învățat la școală, îmi explică cum se fac adunările și scăderile cu trecere peste ordin făcând scheme așa cum l-au învățat doamnele, jucăm X și 0, spânzurătoarea și altele asemenea.

Pentru jocul de ieri am ales ca temă iarna și Crăciunul. Nu a fost o idee foarte inspirată, soluțiile erau foarte la îndemână, uneori dădeam răspunsul corect din start, dar ne-am distrat.

Spânzurătoarea este un joc foarte bun pentru copiii de vârsta lui David. Am observat că îl ajută să învețe alfabetul în ordinea corectă (la școală au o altă ordine, care îi ajută să formeze cuvinte și propoziții), îi îmbogățește vocabularul, el fiind mereu în căutarea unor cuvinte complicate, cu care să mă încuie, mă ajută să identific eventuale probleme de înțelegere a unor grupuri de litere și să-l ajut să scrie și să pronunțe corect unele cuvinte. Plus că e distractiv

ÎN AȘTEPTAREA CRĂCIUNULUI - ZILELE 6 ȘI 7

Ieri David a mers la baschet, Am venit târziu de la școală și nu am avut timp de activități.
Am reușit, totuși, să zărim din microbuz luminile din oraș. Așteptăm să prindem prilejul de a merge în centru să vedem patinoarul și chioșcurile cu produse tradiționale

Azi dimineață ne-a așteptat afară o surpriză: un strat proaspăt (chiar dacă subțirel) de zăpadă. În consecință, am decis că azi e zi de joacă în zăpadă.

Pe drumul spre școală ne-am bucurat să facem urme pe zăpadă

După amiază zăpada se mai topise, dar copiii tot au găsit destulă ca să se bulgărească.

În mod ciudat (sau nu), zăpada asta a adus și mult calm între noi. Dimineață nu ne-am mai certat grăbindu-ne la microbuz. Am stat și ne-am bucurat de zăpadă, chiar dacă nu am prins autobuzul de 7.30 și a trebuit să mergem cu cel de 7.45 (am întârziat un pic, dar nu am fost singurii).

La întoarcere, nu m-a deranjat rămânem mai mult în curtea școlii (de obicei nu prea am răbdare). Chiar m-am bucurat și eu de râsetele tuturor, de o fetiță ce-și bulgărea bunicul, ce copiii care regretau că nu-și luaseră mănușile dar s-au descurcat și fără ele.

ÎN AȘTEPTAREA CRĂCIUNULUI - ZIUA 5

Nu știu când vine Moș Nicolae la voi, dar la noi a venit deja, când David era la școală. Probabil că s-a gândit că mâine dimineață băiatul nu va avea timp să se joace cu ce primește și a vrut să-i dea răgaz să se bucure de cadouri.

Cam așa arăta raftul de papuci când David a intrat în casă

Bucurie mare și nerăbdare să vadă dacă a primit ceea ce și-a dorit

David a vrut mult, mult, mult, o cutiuță de imitație de lego Minecraft în care Steeve să aibă armură. De fiecare dată când avea ceva bani, băteam orașul în lung și în lat căutând așa ceva. Nu am găsit nicăieri. Ei bine, se pare că Moșul a fost mai norocos 

Al doilea cadou al lui David:

Un minunat Calendar de advent 

 

Se pare că și eu am fost cuminte

Am primit cartea  Miercuri respirăm  a Ioanei Macoveiciuc

Și nu oricum, cu dedicație din partea autoarei

Cadoul Elizei l-a deschis tot David

Un alt Calendar de advent. Moșul nu a putut alege așa că le-a adus pe amândouă

Gata, am deschis cadourile, să trecem la asamblare

În afară de aceste cadouri, pentru că David a spus răspicat că el nu vrea dulciuri,  moșul a descărcat în ghetuțele tuturor o mulțime de portocale și clementine.

- Ce bine, a zis David. Avem cu ce să facem suc mult timp de acum încolo. Mami, sunt cele mai faine cadouri pe care le puteam primi!

Vouă ce v-a adus Moșul?