Nu mi-a fost niciodată frică de frig. Un pic de ger pișcător de obrăjori și năsucuri chiar cred că prinde bine. Cu vântul, însă, e altă poveste. Când e puternic, fie el rece sau cald, prefer să stau în casă. Nu pentru că mi-ar strica inexistenta coafură, ci din cauza tuturor minunățiilor pe care le poartă el de colo colo, minunății avide de a se lipi de organisme mai mult sau mai puțin vulnerabile.
Într-o perioadă cu vânt cald am răcit noi în această toamnă. Au fost 2 zile călduroase, cu vânt destul de puternic și toți trei ne-am trezit cu nasuri curgătoare, eu și David și cu o ușoară durere de gât. A trecut ușor, n-au fost alte simptome, dar nici măcar temperaturile sub 0 grade, la care ne expunem des în ultimul timp, nu ne-au afectat cum au făcut-o cele 2 zile de vânt.
Sigur că, stând acasă, am făcut și un mic plan de bătaie, să recuperăm din activitățile pe care le-am omis în timpul săptămânii.
Eu am avut de organizat un dulap-cămară răvășit, în timp ce David se punea la punct cu ultimele aventuri ale Piraților de nicăieri și ale Prințesei Sofia. Eliza mișuna de ici colo, fascinată de fiecare lucru pe care-l găsea în calea ei.
La un moment dat am închis televizorul și ne-am apucat de meșterit un aluat din făină și sare, pentru a face figurine pe care să le transformăm apoi în ornamente pentru brad.
Pentru rețetă m-am inspirat de aici și de aici dar nu am respectat niciuna din ele. Din experiențele trecute știu că sarea înmoaie mult aluatul, de aceea, am decis să pun mai multă făină. De asemenea, în funcție de tipul de făină uneori se absoarbe mai multă apă, uneori mai puțină.
Am adaptat și modul de măsurare a ingredientelor:
- 1 măsură sare fină (cană, ceașcă, pahar, orice se poate folosi pentru măsurarea ingredientelor)
- 1+1,5 sau chiar 2 măsuri făină
- Apă călduță până se ajunge la consistența dorită a aluatului
- 1-2 linguri de ulei, în funcție de cantitatea de făină (la cam o cană de făină, eu am pus o singură lingură de ulei)
Glicerină nu am avut. Nu știu exact care e rolul ei în acest aluat, dar nouă ne-au ieșit frumoase figurinele și fără ea.
Am amestecat toate ingredientele (apa turnată treptat, dacă scopați prea multă și e prea moale aluatul, mai adăugați făină). David s-a ocupat de omogenizare.
Undeva citisem că aluatul trebuie să stea un pic înainte de a fi folosit. L-am lăsat de nevoie, că li s-a făcut foame copiilor și a trebuit să bucătăresc un pic.
Cu burțile pline, ne-am apucat apoi de lucru.
Am tăiat forme direct pe hârtia de copt pentru că se desprind greu de pe suprafața de lucru și se deformează.
Am reușit, totuși, să umplem tava cu figurine, pe care le-am pus apoi la cuptor, la foc mic, cu ușa întredeschisă până s-au întărit.
Forma cea mare, cu amprenta Elizei, s-a rupt. A vrut să vadă David cât e de rezistentă. Nu a fost. S-a spart în vreo șapte bucăți din care David a improvizat un puzzle. Bun și așa.
Azi avem în plan să le pictăm figurinele și să începem să meșterim decorațiunile.
Ziua am încheiat-o vizionând partea a doua din Noi, cei din linia întâi. Începând cu această vacanță, am inaugurat Zilele filmelor românești la noi în familie. În zilele când timpul ne permite, vedem filme vechi românești. Multe sunt foarte frumoase, îmi amintesc că eu le-am urmărit cu plăcere în trecut și mi-aș dori să șe vadă și copiii mei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu