'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


joi, 8 decembrie 2016

ÎN AȘTEPTAREA CRĂCIUNULUI - ZIUA 8

Am ajuns la concluzia că în timpul săptămânii nu prea avem timp de activități.
Ajungem destul de târziu de la școală, până ne schimbăm, până mâncăm, până mai strâng una, alta se face ora de culcare. Așa că am lăsat activitățile mai complexe pentru week-end. Seara citim din cărticelele calendarului de advent (eu din calendarul Elizei, David din al lui), povestim, jucăm cărți sau alte jocuri liniștitoare.

Ieri am jucat spânzurătoarea. E unul dintre jocurile preferate ale lui  David.
Acum ceva timp am găsit în Lidl folie de tablă albă. O parte din ea am lipit-o pe masă, o parte pe perete. Folosim cariocile pentru tablă albă, care se șterg ușor și ne e mai ușor așa.

Dacă nu aș fi găsit această soluție, tare mă tem că, în ritmul în care scrie David pe pereți, acum nu am mai fi avut loc pentru asemenea activități. În apărarea lui, trebuie să spun că nu mâzgălește.Scrie literele pe care le-a învățat la școală, îmi explică cum se fac adunările și scăderile cu trecere peste ordin făcând scheme așa cum l-au învățat doamnele, jucăm X și 0, spânzurătoarea și altele asemenea.

Pentru jocul de ieri am ales ca temă iarna și Crăciunul. Nu a fost o idee foarte inspirată, soluțiile erau foarte la îndemână, uneori dădeam răspunsul corect din start, dar ne-am distrat.






Spânzurătoarea este un joc foarte bun pentru copiii de vârsta lui David. Am observat că îl ajută să învețe alfabetul în ordinea corectă (la școală au o altă ordine, care îi ajută să formeze cuvinte și propoziții), îi îmbogățește vocabularul, el fiind mereu în căutarea unor cuvinte complicate, cu care să mă încuie, mă ajută să identific eventuale probleme de înțelegere a unor grupuri de litere și să-l ajut să scrie și să pronunțe corect unele cuvinte. Plus că e distractiv

Niciun comentariu: